Ludovic Orban vrea ca lucrătorii din IT să plătească impozitul pe venit – Cronica dimineții

1. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat ieri, la Mediaş, că nu i se pare normal ca angajaţii din domeniul IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. “Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România”, a declarat Orban. (News.ro)

2. Sistemul bancar a încheiat primul trimestru cu un profit de circa 1,8 miliarde de lei, în foarte ușoară creștere față de rezultatul din primele trei luni din 2018, potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor preliminare publicate de BNR. (Profit.ro)

3. Şapte episcopi greco-catolici martiri, reprezentanţi ai Bisericii Române Unite – Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu – vor fi beatificaţi în cadrul ceremoniei care va avea loc pe Câmpia Libertăţi de la Blaj, astăzi, în ultima zi a vizitei Papei Francisc în România. (News.ro)

4. Surse anonime, citate de The Wall Street Journal, susțin că Apple lucrează la un sistem prin care va limita urmărirea activităților din cadrul aplicațiilor de iPhone și iPad pentru copii. (Profit.ro)

5. Departamentul de Justiție al guvernului american ar putea deschide o acțiune împotriva Google pentru încălcarea concurenței pe piața de publicitate online. Ar fi prima acțiune de acest gen deschisă împotriva unui gigant tech în mandatul președintelui Trump. (NYTimes)

6. România a rămas al treilea mare producător de țigări din Uniunea Europeană, după Germania și Polonia, cu o producție anuală de 70 de miliarde de țigări, arată un raport al Eurostat, bazat pe date din 2017. (Profit.ro)

7. FedEx a anunțat că va începe să livreze colete și duminica, pentru a se adapta la creșterea din ecommerce. (WSJ)

8. Bangladesh a interzis orice formă de pescuit în largul coastelor sale pentru 65 de zile. Măsura a fost luată pentru a permite reproducerea. (BBC)

9. Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o ieri cu 6-2, 6-1, pe Lesia Ţurenko din Ucraina. Irina Begu, locul 116 mondial, a fost însă eliminată, tot ieri, în turul trei al probei de simplu feminin din cadrul turneului de la Roland Garros. Tot ieri, Serena Williams și Naomi Osaka au fost învinse, fiind eliminate din competiție.

10. Liverpool a câştigat aseară, la Madrid, pentru a şasea oară Liga Campionilorla fotbal, impunându-se cu scorul de 2-0 în finala cu Tottenham Hotspur. Mai multe detalii după 9, în Cronica sportiva.

Fotografia dimineții – Peste 200.000 de persoane l-au ovaționat ieri pe Papa Francisc în cele două vizite, de la Şumuleu Ciuc și Iași. La Şumuleu Ciuc, Papă a folosit papamobilul Duster pregătit de Dacia. Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării anti Covid – Cronica dimineții
Deficitul bugetar a ajuns la 20 miliarde de lei pentru primele 6 luni – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău