Mai multe organizaţii civice organizează, joi, un marş în Bucureşti, pentru a marca zece ani de la incendiul din Clubul Colectiv – Cronica dimineții
1. Mai multe organizaţii civice organizează, joi, un marş în Bucureşti, pentru a marca zece ani de la incendiul din Clubul Colectiv, soldat cu moartea a 65 de persoane. Oamenii cer dreptate şi reclamă că nimeni nu a plătit pentru tragedia de atunci. În plus, în România nu s-a schimbat nimic (News.ro). Președintele României, Nicușor Dan, crede că la 10 ani de la Colectiv, România a făcut progrese în sănătate, dar a regresat în combaterea corupției. Președintele pune pe seama lipsei de viziune stagnarea infrastructurii pentru sănătate. (Cotidianul)
2. Senatorul american Roger Wicker, republican din Mississippi, preşedintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, şi reprezentantul Mike Rogers, republican din Alabama, preşedintele Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanţilor, au transmis o declaraţie comună în care îşi exprimă dezacordul şi îngrijorarea cu privire la anunţul Pentagonului de a întrerupe rotaţia brigăzii americane din România, subliniind că pare o decizie necoordonată şi în contradicţie directă cu strategia preşedintelui Donald Trump. (News.ro)
3. Președintele PSD Sorin Grindeanu a reproșat premierului Ilie Bolojan și miniștrilor USR de la Apărare și Externe cum au comunicat pe tema retragerii unei părți a trupelor americane de la Mihail Kogălniceanu. Grindeanu a spus că Bolojan a fost mai preocupat să desemneze un vicepremier cu „poziții anti-americane”, referire la Oana Gheorghiu. (Hotnews)
4. Şase companii româneşti au fost incluse de Financial Times şi Statista în topul „ FT Ranking: Europe’s Long-term Growth Champions”, care reuneşte 300 de firme europene cu cea mai rapidă creştere a veniturilor în ultimul deceniu. România apare în clasament cu nume din domenii diverse, confirmând extinderea tot mai vizibilă a antreprenoriatului local dincolo de graniţele ţării. Cele şase companii sunt One United Properties (locul 9), Simtel Team (20), Bento (133), AROBS Transilvania Software (203), Sphera Franchise Group (238) şi Oscar Downstream (277). Primele 5 sunt listate la Bursa de Valori. (ZF)
5. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au reținut miercuri trei persoane în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, au declarat surse judiciare. De asemenea, un director adjunct al Distrigaz Rețele Sud a fost citat la Parchetul Curții de Apel București și i s-a adus la cunoștință calitatea companiei de suspectă, ca persoană juridică. Compania este învinuită pentru distrugere calificată. (G4Media)
Din Cronica Sportivă: Inter Milano, antrenată de românul Cristi Chivu, a întrecut pe teren propriu, scor 3-0, formaţia AC Fiorentina, în etapa a 9-a din Serie A.
Liverpool a cedat pe teren propriu, 0-3, în faţa formaţiei Crystal Palace, în turul patru al Cupei Ligii Angliei.
6. Președinții Xi Jinping și Donald Trump au încheiat întâlnirea care va determina dacă cele două superputeri prelungesc un armistițiu comercial sau revin la ostilități economice complete care ar putea afecta piețele globale. După mai puțin de două ore de discuții, în Coreea de Sud, Trump a părăsit Coreea de Sud pentru a se întoarce la Washington la bordul Air Force One. Niciuna dintre părți nu a furnizat detalii imediate despre dacă au ajuns la un acord comercial (FT). Preşedintele chinez Xi Jinping i-a declarat joi omologului său american Donald Trump că cele două ţări trebuie să se străduiască să fie „parteneri şi prieteni” în ciuda divergenţelor şi opoziţiei comerciale şi strategice acerbe dintre ele, la începutul întâlnirii lor din Coreea de Sud. „China şi Statele Unite pot să-şi asume împreună responsabilităţile de mari puteri şi să colaboreze pentru realizarea unor proiecte mai ambiţioase şi mai concrete, în beneficiul celor două ţări şi al întregii lumi”, a afirmat Xi, la deschiderea discuţiilor. (News.ro)
7. Președintele american Donald Trump a cerut Pentagonul să înceapă imediat să testeze arme nucleare similare cu cele ale altor puteri nucleare, citând în special Rusia și China. Trump a declarat că „din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă să testeze armele noastre nucleare în mod egal. Acest proces va începe imediat”. (TheGuardian)
8. Cancelarul german Friedrich Merz a îndemnat miercuri Germania şi Europa să depună un efort major pentru a-şi recâştiga competitivitatea tehnologică la nivel globală. „Nu trebuie să permitem SUA şi Chinei să determine singure viitorul tehnologic – de dragul prosperităţii noastre, al securităţii noastre şi, în cele din urmă, al libertăţii noastre”, a declarat Merz la Berlin, la evenimentul de lansare a Agendei Hightech a guvernului, care îşi propune să stimuleze sectorul tehnologic din ţară. (Hotnews)
9. Începând de miercuri, pilula va fi disponibilă în mod gratuit în aproape 10.000 de farmacii comunitare din Anglia, fără a fi necesară programarea la un medic de familie sau la o clinică. Această măsură, descrisă de autorităţi drept „cea mai importantă schimbare adusă serviciilor de sănătate sexuală după anii 1960”, ar urma să fie una „revoluţionară”, datorită accesibilităţii sporite. În Anglia, contracepţia de urgenţă este oferită gratuit de majoritatea medicilor de familie şi clinicilor de sănătate sexuală, însă în farmacii putea costa până la 30 de lire sterline. (Digi24)
10. General Motors concediază mii de angajați la fabricile care produc vehicule electrice și baterii pentru vehicule electrice, pe măsură ce renunță la vehiculele electrice ca urmare a încetării programului de subvenții federale și eliminarea unor reglementări privind emisiile. GM intenționează să concedieze peste 3.300 de lucrători plătiți cu ora la fabricile din Michigan, Ohio și Tennessee începând din ianuarie. Dintre aceștia, peste 1.700 sunt concediați pe termen nelimitat, în timp ce peste 1.500 sunt așteptați să fie rechemați la mijlocul anului 2026. Producătorul auto a declarat că fabricile de baterii pe care le deține în comun cu LG Energy Solution din Ohio și Tennessee vor fi închise începând cu 5 ianuarie și că intenționează să reia producția la mijlocul anului 2026. (WSJ)
Fotografia dimineții – Președintele Lee Jae Myung al Coreei de Sud i-a oferit președintelui Donald Trump o replică a unei coroane de aur descoperite într-unul dintre vechile morminte regale din Gyeongju. Haiyun Jiang/The New York Times:

