Mai multe țări membre ale Uniunii Europene s-au folosit de scăpări legislative pentru a colecta date în masă – Cronica de Tehnologie

1. Mai multe țări membre ale Uniunii Europene, printre care Franța, Danemarca și Olanda, s-au folosit de scăpări legislative pentru a colecta date în masă. Asta chiar în condițiile în care Curtea Europeană de Justiție a decis de mai multe ori împotriva acestor practici. (Politico)

2. Ford recheamă în service peste 100.000 de mașini hibride din cauză că acestea ar putea lua foc. Deși nu au existat până acum situații care să ducă la accidente sau rănirea oamenilor, sunt rechemate modelele Escape, Maverick și Lincoln Corsair produse în SUA între 2020 și 2022. (News.ro)

3. Peste 5% din mașinile noi vândute în SUA sunt acum electrice, fiind trecut un prag considerat critic pentru industrie, după care este așteptată o accelerare a ritmului de creștere. Depășirea acestui prag indică începutul producției în masă, analiștii așteptându-se ca mașinile electrice să ajungă aici la o cotă de 25% până la sfârșitul lui 2025. (Bloomberg)

4. Fostul vicepreședinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, a ajutat Uber să facă lobby pe lângă mai mulți politicieni olandezi, inclusiv prim ministrul Mark Rutte. Aceasta ar fi aranjat mai multe întâlniri între reprezentanții companiei și politicienii olandezi când Uber era cercetată penală în această țară. (The Guardian)

5. L3 Harris, una din companiile de securitate contractate de guvernul american, a vrut să cumpere NSO Group (producătorul spyware-ului Pegasus), fiind sfătuit în acest sens chiar de oficiali ai serviciilor americane de securitate. S-a renunțat la achiziție după ce administrația actuală a pus firma israeliană pe lista neagră. (NY Times)

6. Numărul americanilor abonați la Amazon Prime a stagnat după creșterea de preț din februarie (de la $119 la $139 pe an). La finele lunii iunie, Prime avea în jur de 172 de milioane de membrii, aproximativ la fel ca în urmă cu șase luni – asta după mai mulți ani de creștere, uneori chiar masivă a numărului de abonați. (Bloomberg)

7. Un sfert din traficul de internet al canadienilor a fost oprit vineri pentru mai bine de 18 ore, după o problemă a operatorului Rogers. Pe lângă utilizatori, au avut de suferit o serie de servicii, printre care rețeaua folosită de bănci pentru plăți și apelurile la numărul de urgență. (The Verge)

8. SpaceX lansează un serviciu de internet pe mare, numit Starlink Maritime, care promite viteze de până la 350Mbps. Abonamentul (care poate fi întrerupt) costă $5,000 pe lună, la care se adaugă $10,000 pentru echipamente. (TechCrunch)

9. Războiul din Ucraina a determinat armatele să crească investițiile în tehnologii de ultimă oră, precum inteligența artificială. NATO, de exemplu, a creat un fond de $1 miliard pentru investiții în startup-uri care dezvoltă tehnologii legate inteligența artificială, automatizare și procesarea datelor. (MIT Technology Review)

10. Un nou electrolit, care crește stabilitatea bateriilor cu ioni de sodiu de înaltă tensiune, a fost creat de cercetătorii de la Pacific Northwest National Laboratory. Instabilitatea a fost, cel puțin până acum, punctul slab al bateriilor cu sodiu. Grație noului electrolit, acestea își păstrează peste 90% din capacitate după 300 de cicluri de încărcare la 4,2V. (TechXplore)

Ți-ar mai putea plăcea
Uber a vândut divizia din India a Uber Eats – Cronica de Tehnologie
Tarifele Uber și Lyft au crescut cu 40% în ultimul an, în SUA – Cronică de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău