Mai multe teatre din România transmit în această perioadă spectacole online – Cronica de Divertisment

1. Al cincilea sezon al serialului-documentar “Inside the World’s Toughest Prisons” va avea premiera pe Netflix vineri, 8 ianuarie. Mai mulți jurnaliști de investigație se oferă voluntari pentru a deveni deținuți în câteva dintre cele mai dure închisori din lume. Anterior, în sezonul 3, unul dintre episoade a fost dedicat închisorii de maximă securitate din Craiova. (Trailer)

2. Documentarul biografic “Tiger” va avea premiera pe HBO Go luni, 11 ianuarie. Realizat în două părți, documentarul spune povestea celebrului jucător de golf Tiger Woods, de la începutul carierei și până în prezent. Producătorii promit imagini care nu au mai fost publicate niciodată și interviuri cu persoane apropiate de Woods. (Trailer)

3. Postul de televiziune TVR 1 va transmite începând de sâmbătă, 9 ianuarie, la ora 8:00, serialul “Toate pânzele sus!”. Echipajul navei “Speranța” călătorește spre Țara de Foc și trece prin porturi precum Constantinopole, Pireu, Marsilia, Port Said, Montevideo sau Buenos Aires. Misiunea este de a-l găsi pe Pierre Vaillant, un bun prieten al căpitanului Anton Lupan, care a fost luat prizonier de pirați. Realizat în 1976 pe baza romanului omonim al lui Radu Tudoran, serialul are 12 episoade, este regizat de Mircea Mureșan și îi are în distribuție pe Ion Beșoiu, Ilarion Ciobanu, Julieta Szönyi, Sebastian Papaiani, Jean Constantin sau Ion Dichiseanu. (TVR, trailer)

4. Filmul dramatic „Pieces of a Woman” („Frânturi de femeie”) este disponibil pe Netflix din această săptămână. Producția îi are în rolurile principale pe Vanessa Kirby (care joacă și în serialul „The Crown”) și Shia LaBeouf. Cei doi interpretează rolurile Sean si Martha, un cuplu al cărui viitor este greu pus la încercare după decesul la naștere al copilului lor. (Trailer)

5. Pasionații de stand-up comedy vor putea urmări pe Netflix de marți, 12 ianuarie, o versiune extinsă a spectacolului The Tamborine, care a fost prezentat în 2018 în Brooklyn de Chris Rock. Actorul american vorbește în cadrul show-ului despre meseria de tată, infidelitate și politica americană. (Trailer)

Bonus: Serviciul de streaming Discovery+ va fi disponibil în România cel târziu în anul 2022 pentru clienții de telefonie mobilă și televiziune ai operatorului Vodafone. Lansat în SUA în 4 ianuarie, Discovery+ include acces la circa 2500 de seriale documentare cu peste 55000 de episoade transmise anterior de posturi TV precum Discovery Channel, HGTV, Food Network, A&E, History Channel şi Lifetime. În plus, în Europa, serviciul Discovery+ oferă acces și la conținutul transmis de postul cu tematică sportivă Eurosport. (Profit)

6. Filmul de acțiune “The Patriot” (“Patriotul”) (2000) cu Mel Gibson în rolul principal poate fi urmărit pe HBO Go de joi, 14 ianuarie. Acțiunea se petrece în Carolina de Sud în 1776, în plină Revoluție Americană în urma căreia s-au format Statele Unite ale Americii. Gibson interpretează rolul lui Benjamin Martin, un fost erou de război care acceptă cu greu să devină liderul unei trupe de voluntari care luptă împotriva armatei britanice. (Trailer)

7. Filmul de acțiune “Allied” (“Aliatul”) (2016) cu Brad Pitt și Marion Cotillard în rolurile principale va avea premiera pe HBO Go luni, 11 ianuarie. Spionul britanic Max Vatan (Pitt) se îndrăgostește de spioană franceză Marianne Beausejour (Cotillard), iar cei doi formează o familie. În scurt timp, Max află că soția lui lucrează în realitate pentru germani și începe o investigație cu speranța că va putea dovedi nevinovăția acesteia. Filmul este regizat de Robert Zemeckis și are la baza fapte reale. (Trailer)

8. “Lazarus”, ultimul spectacol musical la care a lucrat artistul David Bowie înainte de a înceta din viață în 2016, va fi transmis pe internet vineri, sâmbătă și duminică cu începere de la ora 21:00. Rolul principal este deținut de Michael C Hall (Dexter din serialul cu același nume), iar spectacolul este o poveste despre singurătate. Pentru a vedea spectacolul, utilizatorii trebuie să cumpere un bilet în valoare de 18 euro (circa 88 lei). (Dice.fm)

9. Mai multe teatre din România transmit în această perioadă spectacole online, în contextul în care instituțiile de cultură sunt închise din cauza pandemiei. Teatrul Radu Stanca din Sibiu oferă 30 de producții care pot fi vizionate pentru 30 de lei pe spectacol sau pe baza unor abonamente. De asemenea, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe a lansat “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, primul spectacol în realitate virtuală. Teatrul Avangardia și Unteatru oferă la rândul lor spectacole online. (Urban)

10. Gala Premiilor Grammy, programată inițial pentru 31 ianuarie, a fost amânată pentru 14 martie din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus din Los Angeles, iar artisitii nominalizați vor primii trofeele de la distanță. La ediția din acest an, Beyonce, Taylor Swift și Dua Lipa au primit cele mai multe nominalizări. (InfoMusic)

Ți-ar mai putea plăcea
Filmul de aventuri „Jungle Cruise” și horror-ul rusesc „Sputnik”, premierele săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment
Filmul istoric Oppenheimer, despre inventatorul bombei nucleare, în premieră la cinema – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău