Mai mulți liberalii și-au anunțat demisiile din funcțiile de demnitari pe care le-au obținut pe linie de partid – Cronica serii
1. Ministrul Marcel Alexandru Stoica, care va ocupa portofoliul de la Dezvoltare și se va ocupa de Programul Anghel Saligny, a anunțat comasarea localităților, ca parte a reformei administrative. O reformă pe care unii social-democrați au contestat-o când erau la guvernare și care a fost unul dintre motivele care au dus la ruperea coaliției din jurul lui Ilie Bolojan. (Cotidianul)
2. Mai mulți liberali și-au anunțat demisiile din funcțiile de demnitari pe care le-au obținut pe linie de partid, ca urmare a îndemnului lansat sâmbătă de președintele PNL, Ilie Bolojan. Inclusiv purtătorul de cuvânt al Guvernului Bolojan şi-a anunţat demisia din funcţie. (Digi24)
3. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a anunţat, luni, că parlamentarii Alianţei pentru Unirea Românilor nu vor vota Guvernul Luca Niculescu din mai multe motive, unul dintre acestea fiind că acesta a fost constituit prin ”impunerea în mod nedemocratic a voinţei personale a preşedintelui Nicuşor Dan”, dar şi printr-o susţinere mascată din partea PNL şi UDMR. (News.ro)
4. Kelemen Hunor a declarat, luni, că a semnat un acord politic cu premierul desemnat, Luca Niculescu, iar UDMR susţine învestirea guvernului în condiţii clare: respectarea drepturilor minorităţilor şi sprijinirea învăţământului în limba maghiară. El a mai spus că, în Parlamentul României, vor susţine activitatea guvernului în chestiunile şi în condiţiile asupra cărora au convenit. (Digi24)
5. Grupul olandez Damen Holding, principalul creditor al Damen Mangalia, a contestat decizia instanței care a permis modificarea procedurii de vânzare a șantierului naval, anunțat acum ca fiind preluat de gigantul german Rheinmetall. Principalul creditor, compania-mamă Damen Holding BV, care deține 49% din pachetul de acțiuni, a contestat hotărârea instanței care a permis modificarea procedurii de vânzare și scăderea prețului obiectivului industrial. Societatea olandeză deține direct 70% din totalul masei credale și controlează, împreună cu companii subsidiare, Adunarea Creditorilor. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Meta a modificat, din nou, regulamentul care se aplică firmelor și personalităților care-i folosesc platformele de socializare. Compania neagă că ar vrea să folosească conținutul de pe site-urile acestora pentru antrenarea AI-ului, așa cum a fost acuzată, spunând că se referă doar la reclame și produse de business. (Profit.ro)
6. Timp de trei zile consecutiv, nivelul Dunării necesar pompării apei de răcire a centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut sub pragul critic de siguranţă. Prognoza arată că va fi negativ şi în următoarele cinci zile. O soluţie aplicată pentru menţinerea alimentării cu apă a centralei este reducerea fluxului de transport pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. (News.ro)
7. Ucraina a primit informații de la partenerii occidentali cu privire la unul singur dintre cele două atacuri cu rachete balistice rusești care au avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-un context în care relațiile dintre Kiev și Washington s-au deteriorat semnificativ în ultimele zile. Peste 200 de drone și mai multe rachete de croazieră au vizat infrastructura energetică din 11 regiuni, provocând întreruperi ale alimentării cu energie electrică pentru aproximativ 550.000 de gospodării, potrivit președintelui Volodimir Zelenski și unui raport al Forțelor Aeriene ale Ucrainei. (FT)
8. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că, dacă alegerile prezidențiale vor fi organizate pe timp de război, atunci va candida pentru un nou mandat în cadrul scrutinului, întrucât consideră că este de datoria lui să apere Ucraina până la încetarea ostilităților. (Hotnews)
9. Inflația globală a prețurilor la alimente este pe cale să se accelereze în lunile următoare și să persiste până spre anul 2027, întrucât perturbările transporturilor cauzate de război și seceta provocată de fenomenul El Niño restrâng oferta de cereale, exercitând o presiune suplimentară asupra consumatorilor vulnerabili. (Reuters)
10. Politicienii americani, în cea mai mare parte republicani, au investit peste $137 de milioane anul acesta, până acum, în campanii publicitare realizate cu ajutorul AI-ului. În cele mai multe cazuri, nici nu este comunicat faptul că s-a folosit inteligența artificială. (NY Times)
