Mandatul de președinte câștigat de Nicușor Dan a fost validat oficial de Curtea Constituțională – Cronica serii

1. Mandatul de președinte câștigat de Nicușor Dan în alegerile prezidențiale din 18 mai a fost validat oficial de Curtea Constituțională într-o ședință solemnă care a avut loc miercuri în prezenta președintelui ales și a președintelui interimar Ilie Bolojan (Hotnews). Preşedintele Nicuşor Dan depune luni, de la ora 12.00, jurământul în plenul comun al Parlamentului, au decis joi Birourile Permanente reunite ale celor două Camere (News.ro)

2. România a absorbit, până acum, mai puţin de 10% din fondurile europene pe care le are alocate în cadrul perioadei de programare 2021-2027. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că, în această perioadă, „absorbţia începe să intre în normalitate”. (Digi24)

3. Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat joi că Ilie Bolojan rămâne prima opţiune pentru prim-ministru. Despre intrarea PSD la guvernare, el a precizat că s-a întâlnit câteva minute cu noul preşedinte interimar al PSD, Sorin Grindeanu, dar nu a avut o discuţie. Dan crede că o intrare a PSD-ului la guvernare ar da mai multă credibilitate unui guvern. (News.ro)

4. Piața de energie electrică se va liberaliza cu siguranță de la 1 iulie și nu există nicio discuție privind prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor, a afirmat ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, se poartă discuții cu Ministerul Finanțelor pentru a acorda de la bugetul de stat subvenții de un miliard de euro pe an pentru un număr de 6 milioane de consumatori, din totalul de 9 milioane. (Hotnews)

5. Conducta ce va transporta gazele din marea Neagră pe țărm este aproape gata, a declarat, joi, directorul general al Transgaz, Ion Sterian. Termenul de finalizare este sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie. (Economica)

Din Cronica de Turism: La Aeroportul Henri Coandă din București încep o serie de lucrări de modernizare. În prima etapă vor avea loc lucrări la parterul Terminalului vechi de plecări și la corpul de legătură dintre Plecări și Sosiri. Lucrările vizează înlocuirea sistemului de climatizare, modernizarea instalațiilor electrice și reamenajarea interioară cu finisaje, pardoseli și tavane noi. Lucrările sunt programare să dureze 2 ani și 6 luni. (Aviation Headlines)

6. Este esențial ca toți actorii politici să aibă ca obiectiv principal păstrarea ratingului de țară recomandat pentru investiții, în contextul în care cele trei mari agenții de evaluare financiară, Fitch, Moody’s și S&P, așteaptă detaliile unui pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, a declarat Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei statului. România are programată următoarea evaluare din partea unei agenții de rating, Fitch, pe 15 august. (Profit.ro)

7. PSD a solicitat un dialog constructiv cu preşedintele României şi celelalte forţe politice şi spune că nu va negocia nimic în privinţa portofoliilor în guvern. Formaţiunea arată că, indiferent de decizia finală, PSD va fi responsabil şi va susţine instalarea unui guvern funcţional. (News.ro)

8. Preşedintele Donald Trump le-a spus liderilor europeni, în convorbirea telefonică pe care au avut-o luni, că preşedintele rus Vladimir Putin nu este gata să pună capăt războiului din Ucraina, deoarece crede că el este pe cale să îl câştige, scrie The Wall Street Journal. (News.ro)

9. Chinezii de la BYD au vândut pentru prima dată mai multe vehicule electrice în Europa decât Tesla, luna trecută. În timp ce înmatriculările de mașini chinezești, în general, au înregistrat o creștere de +59%, firma americană continuă să piardă teren, deși a lansat Modelul Y îmbunătățit. BYD a înmatriculat 7.231 de mașini complet electrice în Europa, în aprilie, iar Tesla numai 7.165. (Profit.ro)

10. Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat un amendament pe site-ul oficial în care apare un nou document, de această dată semnat de vicepreședintele executiv AUR, Marius Lulea, din care rezultă că a acceptat contractul de lobby încheiat pe data de 31 martie în Statele Unite cu firma BGD. AUR a negat vehement existența vreunui contract sau că ar fi semnat vreun contract de lobby. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
În Republica Moldova, blocul prooccidental condus de Maia Sandu și Andrei Năstase a decis să colaboreze cu socialiștii lui Igor Dodon – Cronica serii
Cronica serii – DNA: Mită de 2.000.000+ euro la Ministerul Transporturilor, plimbată prin Belgia și folosită apoi în campania electorală din 2012