Margaret Atwood și Bernardine Evaristo, câștigătoarele Premiului Booker 2019 | Începe FILTM 2019 – Cronica de Carte

RIP, Harold Bloom (1930-2019), probabil cel mai influent critic literar din secolul 20

1. Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, a fost acordat în acest an, pentru prima oară după 1992, pentru două cărți, aparținând a două scriitoare. E vorba despre Margaret Atwood, pentru romanul său ”The Testaments”, urmarea celebrului ”The Handmaid’s Tale”, respectiv Bernardine Evaristo (prima femeie de culoare în această postură) pentru ”Girl, Woman, Other”. (The Guardian)

2. În perioada 23-26 octombrie, se va desfășura ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, având ca temă centrală „Libertatea: Între istorie și literatură”. Printre invitații acestui an, se numără Adam Michnik, Evgheni Vodolazkin, Andrei Codrescu, José Luís Peixoto, Lucian Dan Teodorovici, Nora Iuga și Constantin Abăluță. (FILTM)

3. În afară de evenimentele din cadrul FILTM, Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși ai momentului, va fi prezent și la întâlniri cu publicul român din București și Brașov, astfel: la București, vineri, 25 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, respectiv luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, în dialog cu Marius Constantinescu; la Brașov, sâmbătă, 26 octombrie, ora 13.00, în cadrul Bookfest Brașov, în Aula Universității Transilvania. (Humanitas)

4. Clubul de carte #Bibliobibuli se va întruni pe 22 octombrie, de la ora 19:00, la CărtureștiVerona. Cartea (clasică) pe marginea căreia se va purta discuția „Împăratul muștelor”, de William Golding. (Eveniment)

5. Alte două premii importante s-au anunțat în această săptămână:

– Saša Stanišic a primit Premiul German de Carte pentru anul 2019 pentru romanul său  Herkunft (Originea) (Deutche Welle);

– Javier Cercas a primit Premiu Planeta 2019, cel mai prestigios premiu acordat literaturii de limbă spaniolă, pentru romanul său Terra Alta (ActuaLitte)

6. YouTube deschide un club de carte lunar, în care scriitori de succes vor discuta despre ultimele lor cărți cu youtuberi cunoscuți. Intitulat BookTube, acest club a început pe youtube.com/learning, pe 17 octombrie, cu o discuție cu Malcolm Gladwell despre volumul “Talking to Strangers”, iar următorii scriitori invitați vor fi Margaret Atwood, James Pattersonși Melinda Gates. (Variety)

7. Cea mai veche copie scrisă a ”Poveștii lui Genji”, de Murasaki Shikibu, considerat primul roman scris vreodată, a fost descoperită de curând într-o casă din Tokyo. Din fericire, această copie conține capitolul cinci al cărții scrise în jurul anului 1010, niciodată recuperat până acum. ”Povestea lui Genji” a apărut pentru prima oară într-o ediție integrală tradusă, în 2017, la Editura Polirom. (The Guardian)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, thriller-ul ”The 19th Christmas”, de James Patterson și Maxine Paetro; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află, a doua săptămână consecutiv, ”Blowout”, de Rachel Maddow. Multe noutăți la categoria ficțiune: ”What Happens in Paradise”, de Elin Hilderbrand, ”Child’s Play”, Danielle Steel și ”Ninth House”, de Leigh Bardugo; semnalăm și o noutate de la Non-fiction, ”Witch Hunt”, scrisă de analistul Fox News Gregg Jarrett, despre celebrul Raport Mueller despre implicarea Rusiei în alegerile din SUA din 2016. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

– Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale, de Alexandru Ofrim, Editura Humanitas

– Fracturi, de Mihail Victus, Editura Vremea

– Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker, Editura Nemira

– Flacăra, de Leonard Cohen, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

– A șaptea ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu ”Poets in Transylvania” va avea loc între 24-26 octombrie 2019, fiind invitați 22 poeți din 16 țări (Poetsintransylvania);

– O nouă librărie publică, Hunters Point Community Library, s-a deschis la New York: 6 etaje, 50.000 de cărți, un preț total de 41,5 milioane de dolari (Lonely Planet);

– Jim Carrey a anunțat că primul său roman, Memoirs and Misinformation, va fi publicat pe 5 mai 2020. Personajul principal: un actor de la Hollywood (AVClub);

– Arsène Wenger a semnat un contract de publicare a primei sale autobiografii, My Life in Red and White, care va apărea simultan în Marea Britanie și Franța, în toamna anului 2020 (BookSeller);

– The History Press va publica prima biografie a fiicelor lui Winston Churchill în primăvara anului 2021, intitulată The Churchill Girls: the Story of Winston’s Daughters. Churchill a avut patru fiice și un fiu (BookSeller).

Fotografia ediției: Câștigătoarele Booker Prize 2019, Bernardine Evaristo și Margaret Atwood. Sursă: The New York Times.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bine vândute cărți SF ale tuturor timpurilor – Cronica de Carte
Ziua de 15 februarie va fi, din acest an, Ziua naţională a lecturii – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău