„The Enigma of Room 622”, de Joël Dicker, cea mai populară carte din Europa în timpul pandemiei – Cronica de carte

1. Traducătoarea română Arina Stoenescu este câştigătoarea premiului Eldsjälspriset 2020 al Academiei Suedeze de Carte pentru Copii. Juriul Academiei a argumentat că Arina Stoenescu „munceşte neobosit dincolo de graniţele lingvistice şi culturale cu o abilitate specială de a transforma idei în realitate”. (News.ro)

2. Premiile toamnei din Franța sunt numeroase, iar romanele nominalizate la cele mai prestigioase premii (șase la număr) au parte de promovare și vânzări importante în această perioadă, în ciuda pandemiei. Astfel, într-un clasament al celor mai nominalizate romane ale anului 2020, inclusiv la renumitul Goncourt, trei volume au 4 nominalizări: ”Saturne”, de Sarah Chiche, ”L’anomalie”, de Hervé Le Tellier și ”Un crime sans importance”, de Irène Frain. (Livres Hebdo)

3. Cu ocazia Târgului de Carte de la Frankfurt, institutul de sondaj GfK a realizat un studiu privind cifrele de vânzare ale diferitelor piețe de carte din Europa și nu numai. Concluzia a fost că, în ciuda scăderii vânzărilor din prima etapă a pandemiei (cea de carantină generalizată), vânzările s-au relansat în a doua parte a anului, cifrele crescând cu 10% față de aceeași perioadă a lui 2019. Cele mai mari creșteri: 14,6% în Flandra, 9,7% în Olanda, 8,6% în Italia. Cea mai populară carte din Europa în timpul pandemiei: „The Enigma of Room 622”, de Joël Dicker. (ActuaLitte)

4. Știri pozitive din lumea literară:

-Poetul din Eritrea, Amanuel Asrat, care este în închisoare de aproape 20 de ani fără să fie acuzat oficial, a fost desemnat Scriitorul Internațional al Curajului de către câștigătorul Premiului PEN Pinter 2020, Linton Kwesi Johnson (The Guardian);

-Buchiniștii parizieni, ale căror vânzări de cărți s-au prăbușit din cauza pandemiei, vor fi beneficiarii unui fond special de solidaritate, prin care li se vor acoperi pierderi de până la 100% până la finalul anului și vor putea aplica pentru scutiri de taxe pentru perioada februarie-mai 2020 (ActuaLitte);

-Actorul, cântărețul și scriitorul Taye Diggs a publicat o carte pentru copii despre toleranță, acceptare și anti-bullying, care poate fi descărcată gratuit de pe site-ul firmei de înghețată Baskin Robbins (Syracuse);

-Cunoscutul volum ”Hiroshima”, mărturia lui John Hersey despre distrugerile bombei atomice din Japonia, a fost publicată, după 75 de ani, pentru prima dată și în Rusia. Cea mai recentă ediție din România a apărut la Editura Meteor Publishing (New York Times); 

-40.000 de hărți vechi au fost digitalizate de către English Library. Hărțile sunt realizate între 1500 și 1824 și au făcut parte din ”Biblioteca Marelui Rege”, care a fost donată Națiunii de George al IV-lea în 1823 (ActuaLitte);

-Colecția de cărți rare și manuscrise deținută de Universitatea de Stat din Arizona a fost digitalizată și și pusă la dispoziția publicului. Multe dintre aceste documente acum electronice au legătură cu fondarea Americii, cu istoria drepturilor civile sau cu activismul primilor americani (InfoDocket).

5. Primirea Premiului Nobel pentru Literatură nu aduce numai faimă, ci și multe probleme. Într-o conferință recentă, Mario Vargas Llosa, care a câștigat Nobelul pentru Literatură în 2010, a spus, printre altele, că „Premiul Nobel tinde să-l îngroape pe scriitorul care l-a primit în viață, iar cariera sa literară este aproape încheiată, așa că, dacă mai trăiești, te poți simți demoralizat”. În privința pandemiei, Llosa (acum în vârstă de 84 de ani) a evidențiat că ”am crezut că dominăm natura și pandemia ne-a făcut să realizăm că nu o facem. Din acest motiv, în aceste luni, m-am întors la cărți, am citit mai multe ore pe zi”. (Pledge Times)

6. Data alegerilor prezidențiale din SUA se apropie (3 noiembrie), la fel cum se apropie și 6 decembrie, data preconizată a alegerilor parlamentare din România. Editorii BookRiot au pregătit o listă de cărți must-read pentru a ne pregăti mai bine educația politică, pentru a înțelege politica și problemele politice. Printre cărțile recomandate, se află multe devenite clasice precum ”Republica” lui Platon, ”Contractul social”, de Jean-Jacques Rousseau, Manifestul comunist și volumele lui George Orwell, ”1984” și ”Ferma animalelor”. (BookRiot)

7. Cititorii iubesc să vorbească despre finalul cărților, mai ales când vorbim despre cele care nu le plac. Site-ul OnBuy a realizat un studiu, utilizând și recenziile de pe GoodReads, pentru a identifica ”Volumele cu finalul cel mai dezamăgitor”. Iată primele cinci cărți din acest clasament: 1. ”Jocurile foamei”, de Suzanne Collins; 2. ”Ispășire”, de Ian McEwan; 3. ”Experiment”, de Veronica Roth; 4. ”Amurg: Zori de zi”, de Stephenie Meyer; 5. ”Romeo și Julieta”, de William Shakespeare. (Washington Post)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, ”Troubles in Paradise”, de Elin Hilderbrand, a treia parte a unei trilogii romantice; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, ”Humans”, de Brandon Stanton, un album cu fotografii și povești despre oameni din peste 40 țări ale lumii. Două alte noutăți interesante în top, la non-fiction: ”Is This Anything?”, de Jerry Seinfeld (ce reunește materiale în peste 45 de ani), respectiv ”The 99% Invisible City”, de Roman Mars și Kurt Kohlstedt (despre arhitectura și design-ul orașelor). (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Un veac de sinceritate. Recuperarea memoriei pierdute a economiei românești 1918-2018, coordonator Liviu Voinea, Editura Publica

-Corpuri de întunecat, de Ciprian Măceșaru, Editura Casa de Pariuri Literare

-Aria, de Nazanine Hozar, Editura Trei

-Frankisstein, de Jeanette Winterson, Editura Humanitas Fiction

-Îngerii dreptății, de John Grisham, Editura Rao

-Specia rebelă. Despre creativitatea oamenilor și modul în care ea schimbă lumea, de David Eagleman și Anthony Brandt, Editura Humanitas

-Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc, de Bill Bryson, Editura Polirom

-Citirea feței. Cum să descifrezi o persoană după trăsăturile chipului, de Eric Standop, Editura Lifestyle Publishing

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Mexic a solicitat Papei un împrumut, pentru un an, al unor cărți vechi deținute de Biblioteca Vaticanului, pentru aniversarea a 500 de ani de la cucerirea spaniolă a Mexicului. Printre acestea se află cunoscuta Codex Borgia, dar și o hartă a capitalei aztece Tenochtitlan (Reuters);

-Anne Weber a primit Premiul Național de Carte din Germania pentru anul 2020, pentru romanul ”Annette, ein Heldinnenepos”. Valoarea premiului este de 25.000 de euro (ActuaLitte)

-Editura Andersen Press a cumpărat drepturile globale pentru cartea ”Know Your Rights (And Claim Them)”, o colaborare între Angelina Jolie și ONG-ul Amnesty International’, un volum despre drepturile copiilor, care va fi publicat în septembrie 2021 (BookSeller);

-Au fost anunțate cele 10 nominalizări la prestigiosul premiu pentru poezie T.S. Eliot (în valoare de 25.000 de lire sterline). Printre acestea se află scriitori precum Will Harris, Daisy Lafarge, Natalie Diaz și Wayne Holloway Smith (BookSeller).

Fotografia ediției: Volumul ”Hiroshima” în limba rusă și autorul său, John Hersey. Sursă: New York Times.

Ți-ar mai putea plăcea
Ce-au citit românii în 2023, conform Libris.ro – Cronica de Carte
Cele mai așteptate 40 de cărți ale anului 2021 – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău