Mario Draghi: “Iluzia” că UE poate juca rolul de putere globală s-a evaporat în acest an – Cronica dimineții

1. 99 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care ar fi trebuit să fie îndeplinite de România în 2023 sau 2024 sunt încă în curs de realizare la nivelul lunii august 2025. Guvernul României încearcă să depună următoarea cerere de plată în luna octombrie, demers pentru care ar mai trebui bifate 16 obiective din totalul de 46, aferente acestei cereri. (Libertatea)

2. Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă comună cu Ilie Bolojan, că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel cu Ilie Bolojan prim-ministru şi cu Nicuşor Dan preşedinte. Recean a menţionat că cele două ţări s-au susţinut reciproc în ultimii ani în faţa greutăţilor şi a interferenţei unor forţe străine în alegerile din cele două ţări. (News.ro)

3. Radu Oprea, Secretarul General al Guvernului, a acuzat sâmbătă că membrii USR au depus 1.000 de CV-uri pentru conducerea companiilor de stat, asta după apelul făcut joi de ministrul Economiei către profesioniștii cu experiență juridică, economică și managerială să se implice în redresarea companiilor de stat. Oprea a precizat că „spiritul legii este ca politicul să nu mai poată interveni abrupt în procesul de selecție sau în activitatea decizională de zi cu zi a unei companii”. (A3)

Din Cronica Spațială: Compania privată SpaceX a anunțat că al 10-lea zbor de test al rachetei Sharship a fost programat pentru duminică, 24 august. Obiectivele noului test sunt repornirea motoarelor în spațiu și recuperarea cu succes a treptei primate Super Heavy și a treptei secundare. Precedentul test cu Starship a fost un eșec, ca urmare a faptului că ambele trepte ale rachetei au fost pierdute. (Astronomy)

4. La aeroportul „Henri Coandă” se instalează scanere care vor permite lichidele și gelurile în recipiente mai mari de 100 de mililitri în bagajele de cabină. Aceste restricții vor fi eliminate după 1 septembrie 2025 ori la finalizarea instalării tuturor scanerelor noi. (G4Media)

5. Mario Draghi a declarat că evenimentele din 2025 au dezvăluit un adevăr dur: Uniunea Europeană nu mai poate considera că statutul de mare economie mondială îi poate aduce putere și influență la nivel global. Dragi e autorul celebrului Raport privind competitivitatea Europei, document pe care UE se străduiește să-l valorifice, deși pe unele paliere încercările sunt tardive.„Acest an va fi amintit ca anul în care această iluzie s-a evaporat”, a declarat fostul președinte al Băncii Centrale Europene și prim-ministru al Italiei într-un discurs ținut în orașul italian Rimini. (Cursdeguvernare)

6. China le-a semnalat diplomaților UE că este pregătită să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina în eventualitatea unei încetări a focului, a relatat publicația germană Welt, citând surse anonime din UE. China este pregătită să facă acest lucru doar „dacă forțele de menținere a păcii ar fi desfășurate pe baza unui mandat din partea Organizației Națiunilor Unite (ONU)”. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Anthropic negociază o finanțare de două ori mai mare decât s-a scris inițial. Datorită interesului mare din partea investitorilor, runda de finanțare ar urma să fie de $10 miliarde în loc de $5 miliarde. (Bloomberg)

7. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, sâmbătă, ţările din emisfera sudică să-l aducă pe liderul rus Vladimir Puțin la masa negocierilor privind conflictul din Ucraina şi să favorizeze astfel pacea.„Mi-am reafirmat disponibilitatea de a mă întâlni cu preşedintele rus în orice formă. Cu toate acestea, constatăm că Moscova încearcă din nou să tragă de timp”, a scris Zelenski pe X după întâlnirea sa cu preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa. (News.ro)

8. Băncile centrale avertizează: marile economii riscă stagnare fără atragerea de muncitori străini. Cele mai mari economii ale lumii se confruntă cu deficite tot mai acute de forță de muncă, care ar putea frâna creșterea economică și menținerea stabilității prețurilor în următoarele decenii, au avertizat șefii unor bănci centrale de prim rang la reuniunea anuală a Rezervei Federale din Kansas City. Guvernatorul Băncii Japoniei, Kazuo Ueda, a declarat că îmbătrânirea rapidă a populației a transformat lipsa de lucrători într-una dintre cele mai presante probleme economice ale țării. (FT)

9. Cancerul de sân triplu negativ este una dintre cele mai agresive şi dificil de tratat forme de cancer, iar cercetătorii încearcă să înţeleagă cum reuşeşte să se dezvolte atât de rapid. Un studiu recent a identificat un mecanism surprinzător prin care tumorile „fură” energia din celulele adipoase din jur, folosind tuneluri moleculare pentru a se alimenta şi a creşte. Această descoperire deschide noi perspective pentru dezvoltarea unor noi tratamente care ar putea opri răspândirea bolii. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Sorana Cîrstea, venită din calificări, a câştigat turneul WTA 250 de la Cleveland. Ea a trecut de americanca Ann Li, cu 6-2, 6-4.

10. Un nou sondaj, realizat în perioada 22-27 iulie, a relevat că majoritatea ucrainenilor cred că războiul se va termina în unul sau doi ani, iar 80% cred cu tărie sau oarecum în victorie, informează Ukrainska Pravda. La întrebarea „Când credeți că se va termina războiul?”, 35% dintre respondenți au răspuns că în unul sau doi ani, 24% că în mai puțin de un an, iar 15% că în trei sau patru ani. Aproximativ 12% cred că războiul va dura cinci ani sau mai mult, iar 5% au răspuns „niciodată”. (Digi24)

O femeie palestiniană zace prinsă sub dărâmăturile unei case lovite de un atac israelian în Nuseirat, Gaza. Femeia a fost salvată și dusă la spitalul Martirilor al-Aqsa. Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a îmbunătățit estimările de creștere economică pentru 2022 – Cronica dimineții
România a ocupat în ultimul trimestru din 2020 prima poziție în UE la numărul de ore lucrate săptămânal de către angajați – Cronica dimineții