Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al SUA, a 15-a victorie în acest sezon de Formula 1 – Cronica Sportivă

1. FCSB a încheiat la egalitate pe teren propriu, 0-0, cu FC Voluntari, în etapa a 13-a din Superligă. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Petrolul Ploieşti a învins în deplasare, scor 3-1, formaţia Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Poli Iaşi a încheiat la egalitate pe teren propriu, 1-1, cu FCU Craiova, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

4. Max Verstappen (Red Bull) a câştgat Marele Premiu al SUA, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru olandez e a 15-a victorie din acest sezon, în care deja este campion.

5. FC Barcelona a învins pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Athletic Bilbao, prin golul lui Marc Guiu, un jucător de 17 ani.

6 Juventus Torino a câștigat în deplasare, scor 1-0, cu gruparea AC Milan, într-un meci din etapa a 9-a a Serie A.

7. Gabriela Ruse, locul 188 WTA, a pierdut, scor 6-3, 6-4, finala turneului de categorie WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj-Napoca. Românca a fost învinsă de sportiva din Germania Tamara Korpatsch, locul 105 WTA, pentru care trofeul este primul din carieră la acest nivel.

8. Atalanta Bergamo a câștigat, pe teren propriu, scor 2-0, în fața celor de la Genoa, în etapa a 9-a din Serie A. Radu Drăgușin și George Pușcaș au evoluat la învinși.

9. Aston Villa a câștigat acasă, 4-1, cu West Ham United, într-un meci din etapa a 9-a a Premier League.

10. AS Monaco a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Metz, antrenată de tehnicianul român Laszlo Boloni şi a redevenit lider în Ligue 1.

11. Emilia Corbu a câştigat în Turcia, medalia de bronz a Turnelui Satelit de la Istanbul, la floretă feminin.

12. Rapid Bucureşti a pierdut clar în deplasare, cu Metz Handball, scor 33-22 (16-10), în etapa a V-a din grupa B a Ligii Campionilor.

13. Jucătoarea de tenis de masă Adina Diaconu a încheiat WTT Contender Antalya 2023 cu două medalii, bronz la simplu feminin şi argint la dublu feminin. News.ro

14. Katerina Siniakova a câştigat turneul WTA 250 Jiangxi Open, de la Nanchang, după o finală de trei ore şi jumătate, cel mai lung meci feminin de tenis al anului. Ea a trecut, scor 1-6, 7-6(5), 7-6(4) de compatrioata sa, Marie Bouzkova (25 de ani, locul 29 WTA).

15. AS Roma s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, cu Monza, într-un meci din etapa a 9-a a Serie A. Antrenorul gazdelor, Jose Mourinho a fost eliminat în prelungirile partidei.

16. Fotbalistul echipei Korona Kielce, Ronaldo Deaconu, a înscris un gol în meciul terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Radomiak Radom, antrenată de Constantin Gâlcă, în etapa a 12-a a campionatului Poloniei. News.ro

17. Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru partida Lens – PSV Eindhoven, din grupa B a Ligii Campionilor, care se va disputa marţi, de la ora 22:00. News.ro

18. Corvinul Hunedoara a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a zecea a Ligii 2 Casa Pariurilor, în care a revenit de la 0-1. În aceeași zi, Viitorul Pandurii a trecut de CS Mioveni, cu 1-0.

19. Naţionala feminină din Jamaica a anunţat că a decis să se retragă din preliminariile Gold Cup, din cauza “tratamentului constant incorect” din partea federaţiei. News.ro

20. Americanul Ben Shelton, locul 19 ATP, a câştigat turneul de la Tokyo, primul său trofeu în circuitul ATP. El l-a învins în finala competiţiei de categorie 500 pe rusul Aslan Karatsev, locul 50 ATP, scor 7-5, 6-1.

21. Cursa sprint din cadrul Grand Prix-ului Australiei la MotoGP, programată duminică, a fost anulată din cauza vremii. News.ro

22. Atletico Madrid a câștigat în deplasare, scor 3-0, cu Celta Vigo, prin ”tripla” marcată de Antoine Griezmann.

23. Lazio Roma a învins în deplasare, scor 2-0, formaţia Sassuolo, în etapa a 9-a din Serie A.

24. Programul transmisiunilor de luni:

  • 16:00 – Liga 2 – Concordia Chiajna – Gloria Buzău – Digi Sport 1, Prima Sport 2
  • 18:00 – Superliga – Sepsi – FC Botoșani – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 19:30 – Serie A – Udinese – Lecce – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 21:00 – Superliga – CFR Cluj – Oțelul – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:45 – Serie A – Fiorentina – Empoli – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 22:00 – La Liga – Valencia – Cadiz – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:00 – Premier League – Tottenham – Fulham – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Ana Bogdan și Irina Bara, în turul 2 al Roland Garros | Azi are loc meciul Simona Halep – Irina Begu – Cronica sportivă
România va găzdui Campionatul European de Fotbal U19 din 2025 – Cronica sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău