Meta va renunța la sistemul de recunoaștere facială pe Facebook – Cronica de Tehnologie

1. Meta va renunța la sistemul de recunoaștere facială, care va fi închis cândva luna aceasta. Cu aceeași ocazie, datele obținute în urma scanării faciale a peste 1 miliard de utilizatori vor fi șterse. Felul în care a folosită recunoașterea facială a adus companiei care încă se numea Facebook mai multe investigații și procese. (News.ro)

2. Tesla recheamă peste 11.700 de mașini după ce un update la sistemul “Full Self-Driving” a generat alerte de coliziune frontală false și activa eronat sistemul de frânare. Sunt rechemate mașini din seriile Model S, 3 și X vândute în perioada 2017-2021 și Model Y vândute în ultimii doi ani. (Bloomberg)

3. Microsoft va integra platforma de realitate mixtă Mesh în Teams, undeva în prima jumătate a anului viitor. Aceasta va aduce “întâlniri imersive” și avataruri 3D conferințelor video. Avatarurile vor putea fi folosiți în apelurile 2D și 3D fără a se purta o cască de VR. (The Verge)

4. Cercetătorii de la University of Cambridge au descoperit un bug care afectează majoritatea compilatoarelor de cod. Acesta se găsește în algoritmul bidirecțional din Unicode. Specialiștii spun că bug-ul pune în pericol, în primul rând, proiecte precum Linux și Webkit, care acceptă contribuții externe. (KrebsonSecurity)

5. Cele 5 jocuri dezvoltate de Netflix până acum vor fi disponibile, de săptămâna aceasta, tuturor abonaților în cadrul aplicației de Android. Aplicația va avea o secțiune dedicată special jocurilor, de unde utilizatorii vor fi trimiși către Play Store, pentru download. Accesul se va face prin logarea cu Netflix. (Profit.ro)

6. Apple reduce producția de iPad pentru a redirecționa anumite componente către producția de iPhone 13. Față de planurile inițiale, producția tabletelor a fost redusă cu 50%. (Profit.ro)

7. Coinbase cumpără Agara, pentru o sumă estimată între $40 și $50 de milioane. Agara dezvoltă o platformă de customer support bazată pe inteligență artificială. (TechCrunch)

8. Yahoo se retrage din China, motivând decizia prin condițiile legale și de business din ce în ce mai dificile din această țară. Mutarea este, mai degrabă, una simbolică (anunțată la scurt timp după ieșirea LinkedIn), deoarece Yahoo a început să-și închidă serviciile din China încă din 2013. (WSJ)

9. Microsoft anunță Loop, o nouă aplicație a suitei office a companiei și o rebranduire a proiectului numit anterior Fluid. Documentele Loop vor fi compuse din blocuri de conținut, care pot exista simultan în mai multe aplicații și care sunt actualizate în timp real – un paragraf de text, de exemplu, care există în Word, Excel și PowerPoint, va fi actualizat automat în toate cele trei tipuri de documente când va fi modificat în una din aplicații. Suita Office va include și Clipchamp, o soluție de prelucrare video, cumpărată recent de Microsoft. (Profit.ro)

10. Oculus lansează un update de software pentru căștile Quest și Quest 2. Cea mai notabilă noutate este Space Sense, o funcție care avertizează utilizatorul când obiecte sau oameni se află în imediata apropiere și există pericol de lovire. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Presa austriacă: Consiliul Europei elaborează o hotărâre prin care se va interzice criptarea end-to-end – Cronica de Tehnologie
Microsoft: Infrastructura esențială a Statelor Unite din mai multe industrii a fost atacată de hackerii chinezi – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău