Microsoft a prezentat Windows 11 – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft a prezentat Windows 11, sistem de operare ce vine cu câteva schimbări grafice, precum mutarea pe centru a meniului start și a pictogramelor de pe taskbar, dar și cu îmbunătățiri de performanță, precum update-uri mai mici cu 40% și mai multe optimizări pentru jocuri. Widget-urile revin în actualitate, găzduite de o bară laterală și optimizate cu ajutorul AI-ului. (Profit.ro)

2. Windows 11 va rula nativ aplicații de Android, care vor fi listate în Windows Store, dar sunt, în fapt, preluate din Amazon Appstore. Aplicațiile de Android vor fi rulate nativ pe Windows cu ajutorul tehnologiei Intel Bridge. Microsoft spune că aceasta va funcționa și pe sistemele cu AMD, însă este posibil ca Intel să fi făcut optimizări speciale pentru propriile procesoare și să existe diferențe vizibile de performanță între rularea aplicațiilor de Android pe un sistem cu procesor Intel și unul cu procesor AMD. (Profit.ro)

3. Microsoft va integra soluția de comunicare video Teams în Windows, ceea ce-i va conferi acesteia un avantaj clar în fața competitorilor. Mutarea este considerată deja de unii anticompetitivă și vine chiar în vreme ce Microsoft acuză Apple de comportament anticoncurențial. (Bloomberg)

4. Google amână renunțarea la cookie-uri pentru finele lui 2023. Inițial, Chrome era programat să nu mai folosească cookie-uri de la începutul anului viitor. Gigantul american spune că vrea să facă tranziția fără să afecteze site-urile care vând reclame. (Cnet)

5. Google va include în Open Source Vulnerabilities problemele de securitate ale unor proiecte open source importante, printre care Python, Rust, Go și DWF. OSV a fost lansată în februarie, ca un instrument pentru ținerea evidenței vulnerabilităților proiectelor open source și a patch-urilor pentru acestea. (VentureBeat)

6. Visa cumpără Tink, un startup care dezvoltă API-uri de open banking (instrumente și aplicații care funcționează pentru conturi deschise la mai multe instituțiile financiare) cu €1.8 miliarde. Soluțiile companiei suedeze sunt deja folosite de peste 3.400 de bănci și alte instituțiile financiare din Europa. (WSJ)

7. Cercetătorii coreeni au dezvoltat un sistem tactil artificial, care reproduce felul în care oamenii pot recunoaște obiectele și mediul înconjurător, folosind simțul tactil. Pielea artificială creată este dotată cu senzori, care răspund la vibrații și presiune, replicând funcțiile tactile ale mecanoreceptorilor din pielea omului. (TechXplore)

8. Amazon a anunțat o competiție, numită AWS BugBust, prin care vrea să descopere, cu ajutorul dezvoltatorilor, peste 1 milion de bug-uri. În loc de bani, Amazon acordă tricouri, sacouri și 10 excursii gratuite la AWS re:Invent 2021 din Las Vegas. (ZDNet)

9. Amazon cumpără Art19, o platformă care găzduiește podcast-uri și include instrumente pentru monetizarea acestora. Capacitățile Art19 urmează să fie integrate în Amazon Music, care include podcast-uri abia din septembrie anul trecut. (The Verge)

10. Compania chineză de ride hailing, Didi, speră să atragă în jur de $3.9 miliarde prin listarea la bursa din New York, unde va vinde 288 de milioane de acțiuni cu $13-$14 dolari. În urma listării la bursă, valoarea companiei se estimează a fi între $62 și $67 de miliarde. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
iPhone XR și iPhone 11 au fost cele mai vândute smartphone-uri din 2019 – Cronica de Tehnologie
Seria Galaxy S21 va fi compusă din trei modele cu ecrane între 6,2 inch și 6,8 inch – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău