Microsoft anunță Viva, o platformă pentru lucrul de la distanță – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft anunță Viva, o platformă pentru lucrul de la distanță, care se adresează companiilor și este integrată în Microsoft Teams. Viva se dorește a fi un portal central pentru accesarea diverselor componente necesare lucrului de la distanță, compus din patru module: Connections, Insights, Topics și Learning. (The Verge)

2. Stefan He Qin, proprietarul a două fonduri de investiții, care gestionau peste $100 de milioane, pledează vinovat într-un proces în care este acuzat de fraudă. Acesta a păcălit investitorii să pună bani în false firme de monede virtuale, pretinzând că are un algoritm care exploatează diferențele de preț dintre diverse criptomonede. (Bloomberg)

3. Kia negociază cu mai mulți parteneri în vederea construirii primei mașini Apple în fabrica din Georgia. Înțelegerea, care încă nu a fost semnată, ar urma să implice investiții de mai multe miliarde de dolari și să ducă la producerea mașinii în 2024. (WSJ)

4. Viitoarea cască Apple de realitate mixtă urmează să aibă două ecrane 8K și cel puțin 12 camere care vor urmări mișcarea, iar măsurarea distanțelor și scalarea obiectelor virtuale plasate în mediul real se va face pe baza mai multor senzori Lidar. Aceasta ar urma să fie lansată anul viitor și să coste cel puțin $3.000. (Profit.ro)

5. Google va folosi camera foto pentru a măsura respirația și ritmul cardiac, două funcții care vor fi disponibile de luna viitoare pe smartphone-urile Pixel. Rezultatele măsurătorilor vor fi afișate în aplicația Fit, alături de celelalte date generate de activitățile sportive și monitorizarea somnului prin intermediul accesoriilor inteligente. (Engadget)

6. Aplicația companiei americane de recunoaștere facială, Clearview AI, a fost declarată ilegală în Canada. Autoritățile de aici spun că modul în care Clearview AI colectează datele reprezintă supraveghere în masă, care contravine legii, și cer companiei americane să șteargă datele colectate de la cetățenii săi. (NY Times)

7. iPhone 13 va avea o cameră ultra wide îmbunătățită, care va face poze mai bune în condiții de iluminare slabă. Aceasta va fi dezvoltată de Sunny Optical, un nou furnizor de lentile pentru iPhone. Există acum o concurență puternică între companiile chineze care se luptă pentru contracte cu Apple pe partea optică. (Macrumors)

8. Gina Raimondo, nominalizată de noua administrație americană pentru conducerea departamentului de comerț, spune că nu vede niciun motiv pentru ridicarea sancțiunilor impuse companiilor de tehnologie chineze, ceea ce înseamnă că firmele americane care vor să facă afaceri cu Huawei, ZTE și restul vor avea nevoie în continuare de o licență specială. (Bloomberg)

9. Jet fighter-ul F-15EX a trecut cu succes primul test de zbor și se pregătește să înlocuiască modelul F-15, aflat în uz de mai multe zeci de ani. F-15EX are controale electronice de zbor, o cabină de pilotaj complet digitală și o structură care va facilita implementarea tehnologiilor viitoare. Aviația americană va recepționa primele două avioane până la finalul lunii martie. (Engadget)

10. Spotlight, răspunsul Snapchat la TikTok, a trecut de 100 de milioane de utilizatori în doar două luni de când a fost lansat. Snap a oferit creatorilor de conținut pentru Spotlight $1 milion pe zi vreme de mai bine de o lună. În medie, utilizatorii Spotlight urcă 175.000 de clipuri pe zi. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
TikTok a fost cea mai descărcată aplicație la nivel global în 2020 – Cronica de Tehnologie
Calitatea conținutului Netflix a început să revină la normal în Europa – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău