Miercuri începe audierea Simonei Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv – Cronica Sportivă

1. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) confirmă faptul că audierea privind procedurile de arbitraj a Simonei Halep împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) va avea loc de miercuri până vineri, la sediul TAS din Lausanne, Elveţia.

2. Selecţionata Iordaniei, care a avut un parcurs de excepţie la Cupa Naţiunilor din Asia, s-a calificat în finala competiţiei, după ce s-a impus cu 2-0, în faţa reprezentativei Coreei de Sud. 

3. Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 81 mondial, s-a calificat în optimi la Transylvania Open, turneu de categorie 250 WTA, care se dispută la Cluj-Napoca. Ea a învins-o în primul tur pe spaniola Marina Bassols Ribera, locul 105 mondial, scor 6-3, 6-2.

4. Hossam Hassan a fost numit antrenor al echipei naţionale a Egiptului, după plecarea portughezului Rui Vitoria.

5. Şeful echipei de Formula 1 Red Bull, Christian Horner va fi audiat, în cadrul anchetei privind suspiciunile de „comportament inadecvat”. News.ro

6. Fostul număr 1 mondial din tenis, Boris Becker a anunţat că nu mai este antrenorul lui Holger Rune. 

7. Jucătoarea germană de tenis Tamara Korpatsch, locul 77 mondial, şi câştigătoare în 2023, a fost eliminată în turul întâi la Transylvania Open. Ea a pierdut cu sportiva rusă Elina Avanesyan, locul 61 mondial, scor 6-4, 7-6 (3).

8. Fostul atacant dinamovist Gheorghe Iamandi a murit, cu două luni înainte să împlinească 67 de ani.

9. Jessica Pegula, în prezent numărul 4 mondial în clasamentul WTA, s-a despărţit de antrenorul său David Witt, cu care a lucrat timp de cinci ani. News.ro

10. Miguel Angel Gonzalez Suárez, mai cunoscut sub numele de Miguel Ángel, legendarul portar al echipei Real Madrid între anii ’70 şi ’80, a murit la vârsta de 76 de ani. 

11. Samuel Eto’o, preşedintele Federaţiei Cameruneze de Fotbal, şi-a înaintat demisia după Cupa Africii pe Naţiuni, dar aceasta a fost respinsă de comitetul executiv. News.ro

12. Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu finlandezul Tommi Jyry. Mijlocașul are în palmares un titlu şi o Cupă alături de KuPS.

13. Fundaşul argentinian al echipei Manchester United, Lisandro Martinez, care a revenit recent după o accidentare, este din nou indisponibil pentru cel puţin opt săptămâni. News.ro

14. Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor, ediţia 2024-2025, va avea loc, joi, de la ora 19:00, la Paris. România va evolua în Liga C, fiind prima naţională în cea dintâi urnă valorică.

15. Atacantul nigerian Victor Osimhen ar putea rata semifinala Cupei Africii pe Naţiuni împotriva Africii de Sud. El acuză probleme abdominale. News.ro

16. Arabia Saudită va găzdui un nou turneu demonstrativ de tenis în luna octombrie, la care vor participa Novak Djokovic şi Rafael Nadal.

17. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 14:30 – Tenis ATP – Marseille Provence Open – Digi Sport 2, Prima Sport 1 
  • 19:00 – Baschet EuroCup – Lietkanelis – UBT Cluj – Prima Sport 2 
  • 19:30 – Bundesliga – Mainz – Union Berlin – Prima Sport 3 
  • 21:30 – Baschet EuroCup – London Lions – Wolves – Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Emma Răducanu a câștigat turneul feminin de la US Open – Cronica sportivă
Patru echipaje din România s-au calificat în finale la Campionatele Europene de Canotaj – Cronica Sportivă