Miliardarii americani și-au dublat averea în pandemie – Cronică de Business

1. În ultima sa prognoză GDPNow, Fed-ul din Atlanta și-a redus estimarea pentru creșterea PIB-ul economiei americane, pentru al treilea trimestru. Rezerva Federală din Atlanta vede o creștere de doar 0,5%, în scădere de la 1,2%, cât era estimarea, în 15 octombrie, de la 6%, cât era în urmă cu aproximativ două luni și mult sub estimarea de 14 % din Mai. (Link)

2. Netflix a anunțat rezultatele pe trimestrul 3: venituri de $7,48 miliarde, cu 16% mai mari decât în Q3 2020, profit de $1,76 miliarde, creștere anuală de 33%. Numărul abonaților a ajuns la 214 milioane, cu 4,4 milioane de noi abonați adăugați în trimestrul 3. (CNBC)

3. România a avut, în august, a doua mare scădere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, comparativ cu anul precedent, relevă datele Eurostat. Lucrările de construcții din România au avut o contracție de 7% față de august 2020. Un declin apropiat de cel al României a avut și Slovenia (-6,8%), iar cea mai mare scădere a fost înregistrată în Spania (-13,9%). (Profit.ro)

4. Datele indicelui Bloomberg arată că obligațiunile globale ar putea avea anul acesta cel mai mare declin din 2005 până în prezent. (Link)

5. eMAG va deschide în această săptămână al doilea său showroom din Bulgaria, la o lună după ce a intrat într-un nou oraș din România și a inaugurat cel mai mare magazin fizic de până acum din Ungaria. (Profit.ro)

Din Cronica diminetii: Consumul de cărbune pentru producerea de energie va crește anul acesta, în SUA, cu 22%. Este pentru prima oară din 2014 când cărbunele înregistrează o creștere. (CNN)

6. N26, banca digitală germană, a strâns bani la o evaluare de peste $9 miliarde. Aproximativ aceeași capitalizarea de piață o are și Commerzbank, a doua cea mai mare banca germană listată la bursă. (Bloomberg)

7. Delivery Hero, recent ieșită de pe piața din România, după ce a vândut FoodPanda către Glovo, a investit $235 de milioane de dolari în Gorillas Technologies, conducând o rundă de finanțare de aproape $1 miliard de dolari pentru compania din Berlin care face livrări de produse alimentare. Delivery Hero va achiziționa aproximativ 8% din Gorillas. Tencent Holdings, Coatue și DST s-au numărat printre ceilalți investitori care au participat la această rundă. Valoarea Gorillas după tranzacție va fi de $3 miliarde. (Bloomberg)

8. Directorul general al grupul chinez Xiaomi, Lei Jun, a afirmat că producătorul de smartphone-uri va începe producţia de automobile de serie în prima jumătate a anului 2024. (News.ro)

9. HT Aero, compania de mașini zburătoare susținută de producătorul auto chinez electric Xpeng Inc. și fondatorul acesteia, a strâns peste $500 de milioane de la investitori externi. Banii vor fi alocați pentru cercetare și dezvoltare și lansarea unui nou model care are capacitatea de a opera atât în ​​aer, cât și pe șosele. Lansarea oficială ar urma să aibă loc în 2024. (CNBC)

10. Miliardarii americani s-au îmbogățit cu $2100 miliarde în timpul pandemiei, averea lor colectivă crescând cu 70%, de la doar $3000 miliarde, cât era la începutul crizei COVID din martie 2020, la peste $5000 de miliarde, la cât ajunsese săptămâna trecută. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
Inflația în zona Euro a ajuns, în august, la nivelul record de 9,1% – Cronica de Business
Colgate-Palmolive cumpără un brand francez de cosmetice, iar chinezii salvează Thomas Cook – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău