Ministerul Sănătății califică drept „regretabil” modul în care a decurs evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor – Cronica dimineții

1. Decizia transformării Spitalului Foişor în spital COVID a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de vineri, pentru că avea 26 de locuri la ATI, 6 medici şi doar 3 pacienţi. Sarcina transferării celor internaţi revine DSU, a precizat Ministerul Sănătăţii, referindu-se la ”situaţia regretabilă” creată la Spitalul Foişor. Conform MS, deşi spitalul fusese informat încă de dimineaţă despre transformarea în COVID, la ora 11:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare eliberării avizului temporar. ”Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”, subliniază reprezentanţii ministerului, adăugând că va fi solicitată o analiză amănunţită a cauzelor pentru situaţia creată şi pentru modul în care s-a desfăşurat intervenţia. Pacienţii internaţi la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti au fost transferaţi, vineri seară, la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât acest spital va primi, de sâmbătă dimineaţă, pacienţi cu infecţie COVID-19. (News.ro)

2. Birourile Naţionale Reunite ale USR şi PLUS îşi reafirmă „susţinerea totală” pentru ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi „lupta sa pentru transparentizarea şi reformarea sistemului public de sănătate” şi cer Corpului de Control al premierului să publice raportul aflat la baza plângerii penale. „Birourile Naţionale USR PLUS susţin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii privind existenţa centrelor «închise» de vaccinare”, mai adaugă reprezentanţii USR PLUS. (News.ro)

3. Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) a anunţat că în acest moment nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate între formarea cheagurilor de sânge şi injectarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson, precizând totodată că investighează cazurile din Statele Unite. (Hotnews)

Promo: SARTO este singurul atelier bespoke din România care garantează că poate îmbrăca și cei mai exigenți bărbăți, la standarde occidentale. Cu peste 97% grad de satisfacție în 2020, SARTO bespoke are un model de business ce plasează clienții în centrul activității, dezvoltând pentru ei servicii unice și personalizate.

4. Piața de real estate din SUA este la un nivel atât de ridicat încât jumătate din casele puse la vânzare primesc o ofertă fermă într-o săptămână de la listare, un ritm neîntâlnit până acum. Creșterea prețurilor, în ultimul an, a ajuns la 17% în martie. (Bloomberg)

5. Laboratorul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca va întârzia la jumătate din livrările sale de vaccinuri contra Covid-19 care erau prevăzute pentru săptămâna aceasta să ajungă în Uniunea Europeană, a anunţat purtătorul de cuvânt al companiei. (News.ro)

6. Exporturile Germaniei au crescut în februarie, comparativ cu luna precedentă, stimulate de extinderea comerțului cu China. Conform datelor ajustate sezonier, în februarie, exporturile au urcat cu 0,9%, după un avans de 1,6% luna precedentă, în timp ce importurile au crescut cu 3,6%, după un declin de 3,5% luna precedentă. Analiștii se așteptau în februarie la un avans de 1% al exporturilor și de 2,4% al importurilor. (Profit.ro)

7. În ultimele 5 luni au fost plasați mai mulți bani în acțiuni decât au fost în ultimii 12 ani, conform unei analize Bank of America. $569 miliarde au fost investiți din noiembrie anul trecut, în timp ce între 2009 și 2020 suma totală a fost de $452 miliarde. (CNBC)

8. Autoritățile chineze care reglementează concurența au amendat cu $2,8 miliarde Alibaba Group Holding pentru abuz de poziție dominantă pe piața de ecommerce. Este cea mai mare amendă dată vreodată în China pentru practici monopoliste. Grupul dezvoltat de Jack Ma este acuzat că a penalizat anumiți comercianți pentru că au folosit și alte platforme pentru listarea produselor. (WSJ)

Una din Cronica Sportivă: În această seară, de la ora 22.00, se joacă El Clasico, cel mai important meci din La Liga, partida dintre Real Madrid Barcelona, care poate stabili echipa care se va bate la titlu cu Atletico Madrid, în ultimele opt etape ale campionatului spaniol. Înaintea acestui meci, primele trei clasate sunt: 1. Atletico Madrid – 66 de puncte; 2. Barcelona –  65 de puncte; 3. Real Madrid – 63 de puncte. (Eurosport)

9. 54% dintre adulții americani care deja s-au vaccinat împotriva Covid-19 sunt în continuare foarte îngrijorați/îngrijorați că ar putea contracta boala. În același timp, doar 29% dintre cei care refuză să se vaccineze sunt foarte îngrijorați/îngrijorați că se pot infecta. Datele apar într-un sondaj YouGov realizat pentru The Economist. (Link)

10. Premierul Norvegiei, Erna Solberg, a fost amendată de poliție cu $2532, pentru că a încălcat regulile de distanțare impuse de pandemie. Doamna Solberg și-a aniversat împlinirea vârstei de 60 de ani împreună cu 13 alte persoane, în condițiile în care numărul maxim permis este de 10. (Reuters)

Fotografia dimineții – Prima pagină a ediției de azi a cotidianului The Guardian:

Ți-ar mai putea plăcea
România a ocupat în ultimul trimestru din 2020 prima poziție în UE la numărul de ore lucrate săptămânal de către angajați – Cronica dimineții
Rafila: În 10 zile, România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemie – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău