Ministrul Educaţiei: aproximativ 47.000 de elevi cu vârste de peste 16 ani s-au vaccinat anti-COVID – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că aproximativ 47.000 de elevi cu vârste de peste 16 ani s-au vaccinat anti-COVID. El a felicitat liceele şi Direcţiile de Sănătate Publică implicate în facilitarea accesului elevilor la vaccin prin crearea de centre de imunizare în şcoli. Ministrul Educaţiei a menţionat că toţi elevii care s-au vaccinat au avut „acceptul expres” al părinţilor. (News.ro)

2. România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ce privește ponderea angajaților care au lucrat de acasă, anul trecut, cu un procent de 2,5%. Doar Bulgariei se află sub noi, cu o medie de 1,2%. Alte state-membre cu o pondere mică a angajaților care lucrează de acasă sunt Croația (3,1%) și Ungaria (3,6%), conform datelor Eurostat. (Digi24)

3. Ministerul de Finanțe a împrumutat 555 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni scadentă în 10 ani. Obligațiunile scadente în octombrie 2030 au atras oferte de 740 de milioane de lei de la investitori, față de un prospect de 500 de milioane de lei. Cererea s-a îmbunătățit față de licitația ratată de săptămâna trecută, când titlurile scadente în ianuarie 2028 au fost subscrise la o treime din prospect. Randamentele au crescut, însă, și mai mult. Randamentul mediu de adjudecare a fost de 3,28%. (Profit.ro)

O știre din Cronica de Business: Compania aeriană low cost Ryanair a înregistrat cea mai mare pierdere anuală din istoria sa de 35 de ani –  €815 milioane în cele 12 luni încheiate la finele lui martie, versus un profit de €1 miliard în perioada similară din anul precedent, pe fondul pandemiei. (The Guardian)

4. Asocierea Esta Construction LLC(Rusia) – Doğuş İnşaat ve Ticaret A.Ş (Turcia) a câștigat licitația pentru proiectare și execuție structuri de rezistență la viitoarea linie de Metrou M6, între stațiile 1 Mai-Băneasa. Este pentru prima dată când o companie din Rusia ar intra într-un mare proiect local de infrastructură. Momentul este unul extrem de interesant, având în vedere tensiunile din Ucraina, dar și modificarea legii achizițiilor publice. (Economica)

5. Preşedintele american Joe Biden i-a telefonat luni după-amiază premierului israelian Benjamin Netanyahu şi şi-a exprimat sprijinul pentru un armistiţiu, în condiţiile în care luptele dintre Israel şi Hamas au intrat în a doua săptămână. Biden a cerut Israelului să asigure protecţia civililor nevinovaţi în contextul conflictului. (News.ro)

6. Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat să examineze, în toamnă, o lege din statul Mississippi care interzice majoritatea avorturilor începând din a 15-a săptămână de sarcină. Prin această decizie, practic se va pune în discuție dreptul femeilor la avort. Trei dintre cei nouă judecători au fost numiţi de către Donald Trump. În Statele Unite, în lipsa unui cadrul legislativ, Curtea Supremă este cea care a recunoscut dreptul femeilor la avort, într-o hotărâre istorică, în 1973, intitulată ”Roe v. Wade”. Femeile pot să avorteze atât timp cât fătul ”nu este viabil”, ceea ce corspunde săptămânii a 22-a a sarcinii. (WSJ)

7. Comisia Europeană studiază posibilitatea stabilirii unui plafon de 10.000 de euro pentru cumpărăturile cu plata în numerar în toată Uniunea Europeană. Măsura este menită să combată spălarea de bani obţinuţi prin activităţi ilegale, a declarat luni la o conferinţă pe această temă comisarul european pentru servicii financiare, Mairead McGuinness. (Hotnews)

O știre din Cronica Sportivă: După rezultatele de ieri din etapa a noua (penultima) din play-off-ul de promovare al Ligii 2 Casa Pariurilor, Rapid Bucureşti a promovat matematic în Liga 1, iar CS Mioveni şi-a asigurat locul la barajul de promovare. 

8. Amazon este în discuții pentru a cumpăra studiourile MGM, care produce, printre altele filmele din seria James Bond, pentru o sumă de aproximativ $9 miliarde. MGM este unul din puținele studiouri de la Hollywood rămas independent, după ce Warner Bros a fost preluat de AT&T, Fox de Disney, Universal de Comcast, iar Paramount de ViacomCBS. (FT)

9. 63% dintre cei care au cumpărat o casă anul trecut, în SUA, au făcut oferta fără a vedea proprietatea imobiliară, conform unui sondaj realizat de Redfin. (Link)

10. Senatul a respins, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege al USR PLUS pentru completarea legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Iniţiativa legislativă prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă. Propunerea de lege nu a întrunit cele 69 de voturi necesare adoptării. (News.ro)

Fotografia dimineții – Distanțarea socială asigurată la restaurantul unei clădiri de birouri din Bangkok, Thailanda. Diego Azubel/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Avuţia netă a populaţiei a ajuns la un nivel record la finele lui 2020: 2.400 de miliarde de lei – Cronica dimineții
Casa Albă a reiterat vineri că decizia de a negocia cu Rusia îi revine Ucrainei – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău