Ministrul Educaţiei: Este foarte periculoasă ideea că dacă elevii merg la şcoală riscă să-şi îmbolnăvească părinţii și bunicii – Cronica dimineții

1. Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost promulgat de președintele Iohannis. Anterior, proiectul a fost adoptat de Parlament în forma transmisă de Guvern, coaliția de guvernare neacceptând niciun amendament din partea opoziției. (Profit.ro)

2. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că nu poate explica de ce într-o şcoală dintr-o localitate cu rată mare de infectare elevii din clasele primare merg toţi la cursuri în acelaşi timp, iar cei din anii terminali de la gimnaziu şi liceu merg doar jumătate din clasă. El afirmă că decizia vine pe considerente sanitare şi că nu a fost susţinută de Ministerul Educaţiei. „Educaţia nu îmbolnăveşte. Mie mi se pare foarte periculoasă ideea pe care începem să o inducem copiilor, mai ales celor de vârstă mică, şapte, opt, nouă ani, cum că dacă merg la şcoală riscă să-şi îmbolnăvească părinţii, bunicii şi mai rău decât să-i îmbolnăvească. Acest lucru mă tem că lasă sechele”, susţine ministrul Educaţiei. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Familia italiană de miliardari Agnelli a ajuns la o înțelegere pentru preluarea unei participații în brandul francez de lux de încălțăminte Christian Louboutin – 24% pentru €541 milioane. (Bloomberg)

3. Ordonanța de modificare a programului de muncă flexibilă (Kurzarbeit), care permite reducerea cu până la 80% a duratei de muncă, urmează să fie modificată din nou, inclusiv prin obligarea angajatorului de a obține acordul salariaților pentru această reducere. Vor fi aduse, totodată, o serie de alte schimbări programului, legate de modalitatea de acordare și decontare a indemnizației de muncă salariaților, cât și cu privire la angajările permise pe durata programului. (Profit.ro)

4. Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat luni că se aşteaptă ca ”100 de milioane de doze pe lună” de vaccin împotriva covid-19 să fie livrate în al doilea trimestru Uniunii Europene. ”Aşteptăm în medie aproape 100 de milioane de doze pe lună în trimestrul doi şi în total 300 de milioane de doze până la sfrâşitul lui iunie”. (News.ro)

5. Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech neutralizează nouă tulpină de coronavirus care s-a răspândit în Brazilia. Concluzia apare într-un studiu publicat în New England Journal of Medicine. Neutralizarea înseamnă că vaccinul are aceeași eficientă pe această tulpină ca pe varianta normală a virusului. (Reuters)

Una din Cronica Externă: Elveția a votat pentru interzicerea acoperirii fețelor în public, într-un referendum (BBC). Interdicția nu se aplică acoperirii folosite pentru motive medicale. Un important grup islamic a declarat că decizia, propusă de un partid de dreapta, trimite un mesaj de excludere către musulmani.  Unele femei musulmane își acoperă fața din motive religioase. (NPR)

6. Senatul a respins, luni, în calitate de for decizional, propunerea legislativă de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin care se instituia pentru magistraţi obligaţia a nu colabora cu serviciile de informaţii pe baza unor documente secrete. S-au înregistrat 72 voturi „pentru” şi 61 „împotrivă” în favoarea raportului de respingere. (Link)

7. Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor din SUA a transmis noi recomandări pentru persoanele vaccinate. Acestea, dacă au primit ambele doze de vaccin, pot să nu mai poarte masca și să nu mai respecte distanțarea fizică la interior, când sunt împreună cu alte persoane vaccinate sau cu persoane care prezintă un risc redus. Astfel, bunicii complet vaccinați își pot vizita copiii și nepoții, chiar dacă aceștia nu sunt vaccinați, condiția fiind ca aceștia să nu sufere de o boală gravă, care le-ar pune viața în pericol în cazul în care s-ar infecta. (Axios)

8. Nasdaq, indicele bursei americane ce conține companiile de tehnologie, continuă să scadă intrând în zona de corecție, după ce minusul a ajuns la 10% comparativ cu vârful înregistrat în februarie. Acțiunilor Apple sunt cu 12% sub cotația de la începutul anului, în timp ce capitalizarea Tesla este cu aproape 21% sub cea de la 1 ianuarie. (WSJ)

Una din Cronica Sportivă: În acest sezon, pentru prima dată după 25 de ani, pe pistele de Formula 1 vor circula două maşini de siguranţă, după ce Aston Martin s-a alăturat producătorului Mercedes. Un model adaptat de Aston Martin Vantage va apărea pentru prima dată la Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a sezonului, iar apoi Mercedes şi Aston Martin vor alterna aparițiile la cursele din acest an. (News.ro)

9. Drepturile politice ale fostului președinte brazilian Luiz Înácio Lula da Silva au fost restabilite de un judecător de la Curtea Supremă. Acesta are acum voie să candideze la postul de președinte al Braziliei, la alegerile din 2022. Lula da Silva, care a fost președinte pentru două mandate, între 2003 și 2011, a petrecut mai bine de un an în închisoare, după ce a fost condamnat pentru corupție în 2018 și i s-au interzis anumite drepturi. (TheGuardian)

10. Pe o mostră colectată de pe suprafața unui asteroid din sistemul nostru solar, oamenii de știință au descoperit în premieră apă și materie organică. Mostra – un singur grăunte – provine de pe asteroidul Itokawa și a fost adusă de prima misiune Hayabusa din 2010 a Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA). (Hotnews)

Fotografia dimineții – Coșciuge au fost folosite la un protest al femeilor din Israel pentru a atrage atenția asupra victimelor violenței domestice. Heidi Levine/Șipa/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Legea spațiilor verzi a fost schimbată radical la Comisia de Mediu de la Camera Deputaților – Cronica dimineții
Ludovic Orban: Dacă situaţia îmbolnăvirilor de Covid-19 se menţine, vor putea fi organizate alegeri locale – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău