Ministrul Educației: Peste 200.000 de elevi nu au putut participa la cursurile online – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cimpeanu, a anunţat că cele mai recente raportări arată faptul că peste 200.000 de elevi nu au avut acces la şcoala online, fie pentru că nu au mijloace informatice, fie din cauză că nu au conexiune la internet. El anunţă că profesorii vor primi bani pentru a participa la „acţiuni remediale”, în funcţie de volumul orelor la care vor participa. (News.ro)

2. Medicul Andreea Moldovan, recent numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, spune că încă sunt în evaluare planurile de revenire a elevilor în şcoli. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în România a fost detectată tulpina de coronavirus din Marea Britanie, care este mai contagioasă şi care îi afectează mai mult pe copii decât varianta originală de SARS-CoV2. „Nu cred că s-ar putea deschide şcolile în 8 februarie”. (News.ro)

3. Ministerul Sănătății a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că Biserica Ortodoxă Română va sprijini campania de vaccinare și va difuza materiale informative în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.” (Hotnews)

Una din Cronica de Carte: Compilând listele săptămânale de pe New York Times, cei de la Stacker au realizat topul celor mai vândute 40 de cărți ale anului 2020, pe cinci categorii diferite. Printre cele mai vândute titluri se află ”A Time for Mercy”, de John Grisham, ”All That Glitters”, de Danielle Steel, ”A Promised Land”, de Barack Obama și ”Becoming”, de Michelle Obama. (Mental Floss)

4. Ministerul Finanțelor Publice a comunicat numărul angajaților în administrația publică centrală, iar acesta este cu 60% mai mare decât pe vremea lui Ceaușescu. Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în noiembrie 2020, de 1.245.578, din care peste 64% în administrația publică centrală. La finalul anilor ’80, deși populația depășea 23 de milioane de locuitori și regimul era socialist, numărul bugetarilor era de 800.000 de angajați, cu aproape 40 60% mai puțini. (Profit.ro)

5. În Israel, 72% din populația țării cu vârsta peste 60 de ani a fost deja vaccinată. Procentul crește la 80% pentru cei peste 70 de ani. (Link)

6. China a raportat în această dimineață 103 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este cel mai mare număr de noi cazuri raportat din 30 iulie până în prezent. 82 dintre acestea sunt în provincia Hebei, care se învecinează cu Beijing. (Reuters)

7. Ministrul Sănătății din guvernul britanic, Matt Hancock, a declarat că suspendarea conturilor lui Donald Trump de pe Facebook, Twitter și Instagram ridică o întrebare serioasă despre reglementarea acestor platforme. Hancock consideră că suspendarea este e decizie editorială ceea ce înseamnă că rețelele social media pot fi considerate publisheri și nu platforme. (BBC)

Una din Cronica Sportivă: După mai multe discuții în contradictoriu purtate în public și după ce un ziarist turc a avut un comentariu rasist la adresa sa, Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep și se îndreaptă, se pare, spre Al Shabab, club din Arabia Saudită. Comunicatul lui Gaziantep a anunțat o reziliere a contractului cu acordul ambelor părți. (Gsp.ro)

8. Apple și Hyundai ar urma să semneze până în martie un parteneriat pentru a dezvolta împreună mașini electrice autonome, conform presei sud coreene. Producția va începe la o uzină Kia Motors din Georgia, SUA, cu obiectivul de a livra 100.000 de mașini în 2024. (Reuters)

9. România apare în lista celor 52 de locuri din lume, prezentate de New York Times, de care să te îndrăgostești în 2021. (NYTimes)

10. Republicana Mary Miller, recent aleasă ca membră a Camerei Reprezentanților din Congresul american, și-a cerut scuze după ce l-a citat pe Hitler la un miting de susținere a președintelui Trump. Miller a declarat că Hitler a avut dreptate când a spus că “cine e tânăr are viitorul în față”. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Capitala Spaniei, Madrid, a fost acoperită cu zăpadă, cea mai mare cantitate din ultimii peste 60 de ani. Gabriel Bouys/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Elevii cu simptome ai căror părinți nu sunt de acord să fie testați vor sta acasă 14 zile – Cronica dimineții
Decizie istorică: Consiliul European deschide negocierile de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova – Cronica dimineții