Ministrul Educaţiei speră să nu se ajungă la greva generală din învăţământ – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, speră să nu se ajungă la greva generală din învăţământ, în zilele viitoare urmând a avea loc noi discuţii cu sindicaliştii. Potrivit acesteia, multe lucruri nu ţin de Ministerul Educaţiei, dar s-a declarat convinsă că nu se va ajunge la bulversarea examenelor naţionale. (News.ro)

2. Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat că în principiu cei de la UDMR sunt de acord să aibă o discuţie aşezată, punctuală, pe comasare a ministerelor, la negocierile pentru formarea noului Executiv. Despre o ieşire de la guvernare, el a arătat că ”nu îşi doresc să părăsească acest guvern”. (News.ro)

3. Șoselele unde se înregistrează cel mai mare trafic din România sunt Centura București, Centura Brașov și Autostrada București – Pitești (A1), conform datelor din Recensământul pe 2022, publicate recent de Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică. (Economica)

4. Ucraina nu dispune de suficiente echipamente militare pentru a lansa o contraofensivă împotriva Rusiei, a declarat adjunctul șefului biroului președintelui Zelenski. Acesta a declarat că țara sa are nevoie de vehicule blindate și tancuri pentru a “elibera” zonele capturate de Moscova. (G4Media)

5. Cel puțin șapte mari companii americane, inclusiv Vice Media, au cerut protecție împotriva falimentului într-un interval de 48 de ore. Este cel mai mare număr înregistrat, pentru două zile, din 2008 până în prezent. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Inter Milano s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 1-0, pe teren propriu, contra lui AC Milan. Aceștia au câștigat și prima manșă, cu scorul de 2-0. Manchester City și Real Madrid (1-1 în tur) se întâlnesc miercuri, de la ora 22:00, în cea de a doua semifinală a Ligii Campionilor.

6. Infecția cu coronavirusuri care generează răceala obișnuită poate declanșa o imunitate încrucișată largă împotriva COVID-19, arată cercetările Centrului Medical Universitar Hamburg-Eppendorf din Germania. (Link)

7. Conform unei analize publicate de The Economist, costurile crescute ale energiei ar fi ucis, iarna trecută, mai mulți europeni decât Covid-19. (TheEconomist)

8. Cercetătorii de la Microsoft consideră, într-o analiză, că noile sisteme de inteligență artificială prezintă semne ale raționamentului uman. Concluzia a fost puternic criticată. (NYTimes)

9. Doi angajați au fost testați pozitiv pentru gripă aviară după ce au intrat în contact cu păsări infectate la aceeași fermă din Anglia, potrivit Agenției pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie. Nici unul nu a prezentat simptome. Oficialii din domeniul sănătății au declarat că nu există semne de transmitere a virusului de la persoană la persoană. (TheGuardian)

10. Liberalii s-au plâns că partidul este „încălecat de PSD” în ședința în care Nicolae Ciucă a primit mandatul de a negocia rotația premierilor cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, existând și voci, precum cea a lui Florin Cîțu, care au sugerat ruperea Coaliției în cazul în care ministere precum Transporturile și Finanțele ar fi cerute de PSD. (Digi24)

Fotografia dimineții – Premierul britanic Rishi Sunak îl întâmpină pe președintele Ucrainei, care e efectuat vizite în mai multe capitale europene. Simon Dawson/No 10 Downing Street:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – primul inculpat achitat din cauza protocolului Parchet-SRI
Cronica dimineții – California și alte 15 state dau în judecata administrația Trump pentru a bloca “starea de urgență națională”

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău