Ministrul Energiei: Avem trei operatori de furnizare a energiei electrice ale căror tarife au scăzut deja sub 1,30 lei – Cronica serii
1. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că avem trei operatori de furnizare a energiei electrice ale căror tarife au scăzut deja sub 1,30 lei, cifra maximă la care era plafonat prețul până la data de 1 iulie. (Profit.ro)
2. Guvernul a aprobat, prin hotărâre de guvern, metodologia de acordare a burselor din învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia elevilor din învăţământul liceal militar, prin care vor fi acordate patru tipuri de burse în învăţământul preuniversitar de stat. Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde lei. (Digi24)
3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Argumentele ICCJ se referă la încălcarea prevederilor din Constituţie referitoare la principiul statului de drept şi a articolelor privind condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, afirmă surse din cadrul instanţei supreme. (News.ro)
4. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele șapte luni ale anului, față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 3,1%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,5%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)
Din Cronica de Turism: București – Cluj-Napoca este în continuare cea mai aglomerată rută aeriană internă din România, cu aproape 177.000 de pasageri în primele 6 luni ale anului. Ruta București – Timișoara a avut 123.000 de pasageri, în timp ce podiumul este completat de ruta București – Iași cu circa 83.000 de pasageri. (Boarding Pass)
5. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, după reuniunea Coaliţiei de Voinţă, că trebuie să se menţină presiunea asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu doreşte pacea şi înţelege doar limbajul forţei iar România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare. Şeful statului mai spune că securitatea puternică a Ucrainei şi consolidarea în continuare a poziţiei NATO pe flancul estic şi la Marea Neagră merg mână în mână. (G4Media)
6. România va trimite mâine la Bruxelles documentul-cheie cu care vrea să convingă Comisia Europeană să accepte amânarea cu 5 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia și a exploatărilor miniere care le alimentează cu combustibil, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. (Profit.ro)
7. Guvernul a decis că 300 de refugiaţi vor fi relocaţi în România în perioada 2026-2027, astfel că ţara noastră va primi refugiaţi sudanezi, eritreeni şi/sau sud-sudanezi din Egipt şi/sau Kenya, conform deciziei Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România. (News.ro)
8. Banca americană JPMorgan își va lansa banca digitală de retail, Chase, în Germania anul viitor, intensificându-și expansiunea în Europa după intrarea sa în Regatul Unit în 2021. Chase va oferi un cont de economii ca primul său produs în țară „datorită popularității produselor de economii în Germania”, a declarat Daniel Llano Manibardo, directorul diviziei de retail banking din Germania la JPMorgan, adăugând că operațiunile sale în țară vor fi „extinse treptat”. (FT)
Din Cronica de Tehnologie: BMW lansează vineri SUV-ul electric iX3, primul construit pe platforma Neue Klasse, unde software-ul joacă un rol esențial. Noua platformă schimbă radical modul în care producătorul german construiește și vinde mașini, după iX3 urmând a fi lansate alte 40 de modele Neue Klasse în următorii doi ani. (FT)
9. În SUA, numărul șomerilor a depășit locurile de muncă disponibile în iulie, conform datelor Biroului de Statistică a Muncii. Locurile de muncă disponibile au totalizat 7,18 milioane în iulie, în timp ce numărul șomerilor a fost de 7,2 milioane. Acesta este cel mai recent semn de avertizare de pe o piață a muncii care s-a atenuat în ultimele luni. (QZ)
10. AUR a prezentat astăzi, în Parlament, cele patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, însă sala de plen a fost aproape goală, mulți dintre aleșii Opoziției lipsind de la ședință. Executivul este acuzat de „terorism legislativ”. Votul asupra moțiunilor este programat pentru duminică, de la ora 13:00. (Digi24)