Ministrul Energiei: România mai vrea să construiască două reactoare nucleare – Cronica dimineții

1. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că va efectua o vizită în SUA, săptămâna viitoare, deoarece România dorește să mai construiască două reactoare nucleare. Discuțiile vor viza acest aspect precum și finalizarea procedurilor de finanțare pentru cele două reactoare nucleare, a mai spus liberalul. O altă temă abordată va fi legată de importul de hidrocarburi din Statele Unite. (Profit.ro)

2. Firmele care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează vor putea obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei în cadrul celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation, care va fi lansată marţi. (Hotnews)

3. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a revenit cu explicaţii, după ce s-a consultat cu ministrul Alexandru Rafila, şi spune că lista obiectivelor de investiţii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cuprinde şi construirea de spitale noi. Iniţial, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate luni la sediul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol a afirmat că s-a produs o greșeală în comunicatul de vineri al MS, care anunța noi unități sanitare până în 2026, și că, de fapt, nu se va construi niciun spital nou prin PNRR. (Digi24)

4. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a îndemnat statele membre ale Uniunii Europene să ”înfrunte” ”explozia” preţurilor energiei şi alimentaţiei, consecinţe ale Războiului rus din Ucraina. ”Acesta este un test de rezistenţă al societăţilor noastre”, a subliniat el în urma unei reuniuni a miniştrilor de Externe din UE, la Bruxelles. ”Sunt sigur că Putin contează pe oboseala democraţiilor. Sunt sigur că el crede că democraţiile sunt slabe. Societăţile europene nu trebuie şi nu-şi pot permite să fie obosite”, subliniază el. Liderii europeni sunt îngrijoraţi de o creştere a nivelului ostilităţii faţă de sancţiunile impuse de Occident Rusiei în rândul opiniei publice, în contextul în care preţurile carburanţilor, gazelor naturale şi electricităţii au ”explodat” în UE. (News.ro)

5. Turcia va “îngheța” candidaturile Finlandei și Suediei pentru aderarea la NATO dacă țările nordice nu își țin promisiunile privind combaterea terorismului făcute luna trecută, la summitul NATO de la Madrid, a declarat președintele Tayyip Erdogan. El a adăugat că Suedia „nu prezintă o imagine bună” deocamdată. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: Iulian Teodosiu a câştigat medalia de bronz în proba individuală de sabie masculin, la Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori, de la Cairo. Teodosiu a pierdut în semifinale confruntarea cu francezul Maxime Pianfetti, dar a avut o revenire senzaţională, punctând de şapte ori consecutiv.

6. Departamentul de Stat al SUA este „la curent” cu informaţiile potrivit cărora preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că intenţionează să suspende doi dintre cei mai importanţi oficiali ai săi din cadrul forţelor de ordine în weekend – şeful SBU şi procurorul general al Ucrainei – invocând cazuri de trădare, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Departamentul de Stat „se apleacă asupra informaţiilor” pe care le împărtăşeşte cu partenerii ucraineni pentru a-i „ajuta să construiască dosarul pentru tragerea la răspundere a celor care ar fi putut săvârşi crime de război şi alte atrocităţi”, a spus Price. (News.ro)

7. Liderii Europei au fost invitați să se întâlnească, în noiembrie, la Beijing, cu presedintele chinez Xi Jinping. Invitațiile au fost adresate cancelarului german Olaf Scholz, președintelui francez Emmanuel Macron, premierului italian Mario Draghi și celui spaniol Pedro Sánchez. În octombrie va avea loc congresul cu numărul 20 al partidului Comunist chinez. (SCMP)

8. Susținerea deciziilor economice ale președintelui Joe Biden a atins cel mai scăzut nivel, conform unui sondaj CNBC All-America Survey. Comparativ cu aprilie, Biden a pierdut 5% din încredere, ajungând la 30% susținere, sub nivelul din timpul președinților Obama și Trump. Americanii au declarat că pentru a face față prețurilor în creștere și-au redus cheltuielile cu divertismentul, 65% dintre respondenți, în timp ce 40% au redus cheltuielile cu mâncarea. (CNBC)

9. Spitalele din Elveţia nu vor trata răniţi ucraineni, ca urmare a faptului că guvernul nu a dat curs unei cereri NATO pentru a nu contraveni principiului neutralităţii ţării, a confirmat luni Departamentul Federal al Afacerilor Externe . (Digi24)

10. În Marea Britanie, zborurile înspre și dinspre baza aeriană Brize Norton din Oxfordshire au fost suspendate deoarece „pista s-a topit” din cauza vremii caniculare. (SkyNews). Zborurile au fost suspendate pe aeroportul Luton din Londra din cauza unui „defect de suprafață” pe pistă, din cauza de temperaturilor ridicate. (G4Media)

Fotografia dimineții – Ceremonia de schimbare a gărzii de la palatul Buckingham a fost redusă din cauza valului de căldură care a lovit Marea Britanie:

Ți-ar mai putea plăcea
AstraZeneca a recunoscut, pentru prima dată, că vaccinul său anti Covid poate provoca un efect secundar rar – Cronica dimineții
Evaluarea Națională 2023 va începe luni, cu proba la Limba și literatura română – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău