Ministrul Finanțelor vrea ca CEC Bank să intre pe piața de asigurări – Cronica serii

1. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a solicitat CEC Bank să își depună documentele de autorizare la ASF pentru intrarea pe piața de asigurări, avansând totodată un termen maxim de doar o lună pentru obținerea autorizării, în contextul scandalului legat de insolvența companiei Euroins și majorarea polițelor RCA. (Profit.ro)

2. Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu a declarat că s-a primit acceptul din partea Ucrainei şi pentru Bîstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, aproximativ 65 de kilometri de canal şi braţ. Măsurătorile, care vor începe zilele următoare, se vor face cu nave ucrainene, a mai spus oficialul din minister şi ar putea dura până la 10 zile. (News.ro)

3. Comisia Europeană cere autorităților de la București să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale (ale militarilor, magistraților, diplomaților etc.). Oficialii de la Bruxelles arată că proiectul ar face doar economii ”foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității. Comisia Europeană sugerează ca în cazul pensiilor militare rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În acest moment, rata de înlocuire este de 65% din ultimele 6 luni. În proiectul de lege, rata de înlocuire e de 65% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente. (G4Media)

4. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat că România formează anual 4.000 de medici rezidenţi, dar numai 1.000 dintre aceştia rămân în ţară. În opinia sa, ”medicină de familie este total neatractivă şi Casa Naţională are grijă să o menţină neatractivă” prin birocratizarea execesivă. (News.ro)

5. Presa din Nepal scrie că lucrătorii nepalezi care ajung în România sunt exploatați de angajatori prezentând mai multe exemple în acest sens. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie:  Un manager Meta a fost targetat în 2021 cu spyware-ul Predator și spionat de serviciul național de informații din Grecia. Este primul caz cunoscut în care un cetățean american a fost vizat de un stat al Uniunii Europene. Guvernul elen a negat până acum acuzațiile de spionaj ilegal, care îi sunt aduse încă de anul trecut. (NY Times)

6. Republica Moldova a reluat achizițiile de gaze de la grupul rus Gazprom în luna martie, după o pauză de aproximativ trei luni, a declarat directorul companiei publice de distribuție a gazelor naturale Moldovagaz, Vadim Ceban. (Profit.ro)

7. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că așteaptă ca cele 30 de țări membre să se angajeze să cheltuiască cel puțin 2% din PIB pe apărare. Doar șapte țări din cele 30 de state membre NATO au atins acest prag în anul 2022: SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. (Politico)

8. Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său chinez, Xi Jinping, aflat în vizită la Moscova, au continuat discuțiile, după o întrevedere de peste patru ore pe care au avut-o luni. Înainte de întâlnirea cu liderul de la Kremlin, Xi Jinping a fost primit de premierul rus, Mihail Mișustin. Vladimir Putin a declarat în conferința de presă de după discuțiile cu Xi Jinping, că împreună cu omologul său chinez a semnat declarații care „reflectă pe deplin natura relațiilor Rusia-China”, pe care le-a descris ca fiind „la cel mai înalt punct al lor” din „ întreaga istorie a celor două ţări ale noastre”. (Libertatea)

9. Vânzările de case din SUA au crescut în februarie cu cel mai mare procent de la jumătatea anului 2020 până în prezent. Numărul contractelor a crescut cu 14,5% luna trecută, până la un total anual de 4,58 milioane, potrivit datelor publicate marți de Asociația Națională a Agenților Imobiliari. Prețul mediu de vânzare a scăzut însă, pentru ultimele 12 luni. Este prima scădere înregistrată din 2012. (Bloomberg)

10. Fostul premier britanic Boris Johnson a recunoscut că i-a indus în eroare pe parlamentari în legătură cu petrecerile de pe Dowing Street din timpul pandemiei, dar a insistat că a făcut acest lucru „cu bună credinţă”, pe baza a ceea ce ştia „sincer” la momentul respectiv. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Două regiuni din România se află pe ultimele locuri în clasamentul regiunilor țărilor UE – Cronica serii
Cronica serii – România trebuie să renunțe la split TVA

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău