Ministrul interimar al Sănătății: S-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns – Cronica dimineții

1. Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns. El a precizat că trebuie găsite soluţii pentru numărul paturilor de la Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID să crească. (News.ro)

2. Schema gândită de Guvern pentru compensarea scumpirilor la energie pe facturile populației, curent electric și gaze, va însemna un cost la buget de peste 1 miliard de lei. Guvernul intenționează să recupereze banii alocați în acest sens de la companiile din sectorul energetic la care este acționar, prin încasarea unui dividend suplimentar, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. (Profit.ro)

3. Romgaz va livra către centralele din București gaze la un preț dublu față de cel de acum, preț care este totuși bun în condițiile în care cotația gazului pe piețe a explodat. Costul de producție al gigacaloriei ar crește cu circa 60%, iar prețul final, plătit de populație, puternic subvenționat și acum, cu 20%. Primarul Capitalei trebuie să decidă dacă va majora subvenția, pe care nici acum, mai mică fiind, nu o poate plăti la timp, sau va accepta scumpirea apei calde și căldurii pentru bucureștenii racordați la termoficare. (Economica)

4. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, de miercuri, se reiau lucrările de reparaţii pe Autostrada Soarelui şi se impun restricţii de circulaţie până la finalul lunii noiembrie. (News.ro)

5. Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, spune că Florin Cîţu nu mai poate fi premierul unui guvern din care să facă parte formaţiunea sa, chiar dacă va câştiga şefia PNL. Fostul premier crede că sunt şanse de continuare a coaliţiei în formula PNL – USR PLUS – UDMR, pe actuala formulă parlamentară. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Comisia de Disciplină a FIFA a sancţionat şi amendat Asociaţia Maghiară de Fotbal pentru comportamentul rasist al unora dintre susţinătorii săi în timpul meciului de calificare pentru Cupa Mondială Ungaria-Anglia din 2 septembrie. Ungaria va juca două meciurile din FIFA acasă cu uşile închise, al doilea meci fiind suspendat cu doi ani, și va plăti o amendă de 200.000 de franci elveţieni. (News.ro)

6. Senatorul Daniel Zamfir și parlamentarii PSD au înregistrat un nou proiect de lege care vizează plafonarea dobânzilor la creditele acordate populației, precum și limitarea sumelor ce pot fi cerute de recuperatorii de creanțe. Precedentele proiecte pe acest subiect au fost declarate neconstituționale, dar inițiatorul a venit acum cu câteva modificări. (Profit.ro)

7. Comisia Europeană a anunțat că a semnat un contract cadru de achiziții cu compania farmaceutică Eli Lilly pentru furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienții cu COVID-19. (Hotnews)

8. Un cutremur cu magnitudinea 6.0 a lovit Australia în această dimineață, în apropiere de Melbourne, al doilea cel mai populat oraș al țării. Este unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate pe continentul din emisfera sudică. (Reuters)

9. Chuck Schumer, liderul Democraților din Senatul american, i-a cerut președintelui Biden să dea un decret pentru anularea a $50.000 din datoriile studenților, pentru a le permite acestora să înceapă “o nouă viață”. (CNBC)

10. “Încă sunt în viață, deși unii m-au vrut mort”, a glumit Papa Francisc, după operația la colon. Papa a criticat “vocile conservatoare” care au spus că face “munca diavolului” pentru a slăbi încrederea în biserica catolică. (Reuters)

Fotografia dimineții vine din Ghaziabad, India. Anushree Fadnavis/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
România a avut cea mai mare creștere economică din UE între anii 2000 și 2022, de aproape 800% – Cronica dimineții
Ministrul Sănătăţii: Țara noastră se află pe o pantă de stabilizare a numărului de cazuri de Covid-19

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău