Ministrul Mediului: În România, aproximativ 3 milioane de case depind de lemnul de foc – Cronica dimineții

1. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, a declarat că în România, aproximativ 3 milioane de case depind de lemnul de foc, iar privind problematica pădurilor şi a lemnului în politicile de mediu este important să ţinem cont de specificul local şi naţional al fiecărui stat. (News.ro)

2. Reintroducerea unui prag minim de incidență pentru a decide modul dacă școala se desfășoară cu prezență fizică sau online este cerută din nou de șapte organizații neguvernamentale, reprezentând elevii, studenții, tinerii, părinții și organizații active în educație. La inițiativa Consiliului Național al Elevilor, acestea solicită, totodată, introducerea testării obligatorii pe bază de salivă pentru profesori și angajații școlilor și adoptarea unui algoritm pe baza căruia să se decidă scenariul de funcționare a școlilor. (G4Media)

3. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că nu se pune problema iminenţei unui conflict în zonă care să afecteze populaţia României, de aceea nu s-a comunicat mai mult pe tema situaţiei din Ucraina. În plus, ministrul precizează că pregătirile strategice ale Armatei sunt considerate secret de stat, iar populaţia poate fi informată numai în cazul unui posibil conflict. (Hotnews)

4. Liderul sindicaliştilor STB, Vasile Petrariu, a anunţat, vineri, un eşec al discuţiilor cu primarul general şi conducerea companiei. Petrariu susţine că Nicuşor Dan a refuzat dialogul şi nu a stat nici măcar un minut la masa discuţiilor. ”Nu a intenţionat niciodată să rezolve conflictul”, acuză liderul de sindicat care a precizat că situaţia este încă neclară, salariaţii urmând a decide dacă protestul va mai continua sau nu. La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut din nou apel la salariaţii STB să renunţe la protest şi să reia lucrul, întrucât sute de mii de bucureşteni au fost deja afectaţi. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Ieri a avut loc premiera celui de-al patrulea sezon al serialului “Ozark” pe platforma Netflix și îi readuce în fața fanilor cuplul format de Marty și Wendy Byrde. Noul sezon va fi și ultimul al serialului și a fost împărțit în două părți. Primele 7 episoade sunt disponibile pe platformă.

5. Noile date anunțate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA arată că riscul spitalizării pentru persoanele de 65+ ani, nevaccinate și infectate cu noul coronavirus, este de 49 de ori mai mare decât al celor vaccinate inclusiv cu doza booster. (TheGuardian)

6. Statul ungar a sprijinit 50 de companii în vederea realizării unor proiecte de investiţii în afara ţării, din care cele mai multe (15) au fost anunţate în România. (G4Media)

7. Bursa americană a închis săptămâna în scădere, doi dintre indici, Nasdaq și S&P 500, marcând cea mai mare scădere de la începutul pandemiei. S&P 500 a înregistrat a treia săptămână consecutivă de scădere, minusul fiind de 8,3%, comparativ cu vârful înregistrat la începutul lunii. Nasdaq a închis săptămâna cu un minus de 14,3% față de vârful din noiembrie 2021. Acțiunile Netflix au scăzut ieri cu 21,8%, iar cele ale Disney cu aproape 7%. (Reuters)

8. Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în trimestrul trei din 2021 la 4% din PIB în zona euro și la 3,7% din PIB în Uniunea Europeană. Malta, Spania și România sunt țările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). (Profit.ro)

9. 3896 de decese cauzate de Covid-19 au fost raportate vineri în SUA. Este cel mai mare număr înregistrat, la nivelul unei zile, din ianuarie 2021, când abia începuse campania de vaccinare. (Link)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat pentru a şaptea oară în optimile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA. Românca va evolua în turul următor cu Alize Cornet din Franţa, locul 61 WTA. (News.ro)

10. Un irlandez de 29 de ani, care a refuzat să poarte masca și și-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă în fața unei însoțitoare de zbor, riscă până la 20 de ani de închisoare, în SUA, dacă va fi găsit vinovat. Incidentul s-a întâmplat pe 7 ianuarie, în timpul zborului operat de Delta de la Dublin la New York. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – O femeie cere ajutor în timp ce cei patru copii ai săi stau pe o saltea într-o piață din Kabul, Afghanistan. Mohd Rasfan/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Turcia propune înghețarea războiului din Ucraina pe linia actuală a frontului și organizarea, în 2040, a unui referendum – Cronica dimineții
Agenţia Europeană a Medicamentelor ar putea aproba trei vaccinuri COVID-19 la începutul anului viitor – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău