Multe dintre noutățile și schimbările introduse în iOS 15 și iPadOS 15 sunt prezentate într-un preview – Cronica de Tehnologie

1. Multe dintre noutățile și schimbările introduse în iOS 15 și iPadOS 15 sunt prezentate într-un preview, realizat pe baza versiunilor beta lansate de Apple. Un loc aparte în prezentare îl primește Focus, noul mod care duce DND la un al nivel, personalizat pentru fiecare utilizator în parte. (Mac Stories)

2. Și Windows 11 are parte de o primă prezentare, folosită fiind versiunea Preview, lansată pentru testerii înscriși în programul Windows Insider. Sunt detaliate, printre altele, noile elemente grafice și funcțiile de multitasking Snap Layouts și Snap Groups. Nici măcar în Windows 11 aplicația Settings nu reușește să grupeze într-un singur loc toate opțiunile pentru configurarea sistemului de operare. Pentru opțiuni avansate, utilizatorul este, în continuare, trimis la bătrânul și neschimbatul Control Panel. (The Verge)

3. AT&T devine al doilea mare operator american, după T-Mobile, care asociază în mod implicit aplicația Android Messages, a Google, cu SMS-urile și RCS-urile. Este, cel mai probabil, vorba de un parteneriat cu Google, profitabil pentru AT&T. Verizon rămâne singurul mare operator pe care Google mai trebuie să-l convingă să facă aceeași mutare. (The Verge)

4. Instagram lucrează la un paywall pentru conținutul exclusiv. La fel noul Super Follow de la Twitter, utilizatorii interesați ar urma să plătească un abonament lunar pentru a putea accesa conținutul exclusiv. Marea diferență este că Instagram se pare că va viza Story-urile în locul postărilor obișnuite. (Profit.ro)

5. Seria iPhone 12 a avut nevoie de doar 7 luni pentru a depăși pragul de 100 de milioane de telefoane vândute, ceea ce reprezintă un progres față de seria iPhone 11, care a atins același prag după 9 luni. Doar iPhone 6 a ajuns mai repede decât iPhone 12 la 100 de milioane de unități vândute. iPhone 12 Pro Max reprezintă 29% din modelele vândute, mai mult decât iPhone 11 Pro Max, care avea o cotă de 25% în cadrul seriei. (News.ro)

6. AT&T va folosi Azure, platforma de cloud a Microsoft, pentru anumite elemente ale rețelei 5G, în special cele mai noi, care se bazează mai mult pe virtualizare decât pe hardware. Microsoft a creat oferte speciale pentru a atrage operatorii telecom, iar AT&T este primul său mare client din această zonă. În urmă cu o lună, Vodafone anunța un parteneriat cu Google Cloud. (Reuters)

7. Tim Berners-Lee a vândut un NFT, care reprezintă mai multe elemente din structura inițială a WWW-ului, precum fișiere din codul sursă, pentru $5.4 milioane. Licitația a fost organizată de Sotheby’s și a început la $1,000. (BBC)

8. Facebook a lansat un simulator care ajută AI-ul să interacționeze cu lumea reală, numit Habitat 2.0. Cu ajutorul acestuia, roboții pot învăța să interacționeze cu obiectele pe care le întâmpină când se deplasează. Deși nu este o noutate absolută, simulatorul Facebook este de 50-100 de ori mai rapid decât altele în privința antrenării – roboții învață mult mai repede. (TechCrunch)

9. Piața IaaS (Infrastructure as a Service) a crescut cu peste 40% anul trecut, generând venituri de $64.3 miliarde. Cel mai mare jucător este Amazon, cu 41% cotă de piață și $26.2 miliarde venituri. Cu venituri de $12.7 miliarde și o creștere anuală de aproape 60%, Microsoft este principalul concurent al Amazon. (ZDNet)

10. Oamenii de știință americani propun o nouă terapie genetică pentru problemele cardiace, care dă rezultate în testele realizate pe porci. Țesutul cardiac poate fi refăcut, iar funcționarea acestuia îmbunătățită, dacă, după un atac de cord, se dărâmă „calea Hippo” din inimă. (MedicalXpress)

Ți-ar mai putea plăcea
Facebook lansează o nouă funcție prin care sunt urmărite link-urile accesate de utilizatori – Cronica de Tehnologie
Rușii au dezvoltat unul dintre cele mai avansate soft-uri de supraveghere a telefoanelor mobile – Cronica de Tehnologie
4 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău