Everyday Robots, subdivizie a Alphabet X, testează o flotă de peste 100 de prototipuri de roboți în cadrul propriilor clădiri de birouri – Cronica de Tehnologie

1. Politica neutră a Facebook privind rasele a afectat, în fapt, minoritățile, reiese dintr-o serie de documente. În urma unui studiu intern, inginerii companiei au propus măsuri clare pentru a combate un anumit tip postări care încurajau la ură, însă, executivii companiei le-au respins, considerând că, astfel, unele minorități vor beneficia de o protecție mai bună decât altele. (Washington Post)

2. WhatsApp aduce modificări minore politicilor de intimitate care se aplică în Europa, după amenda de €225 de milioane pentru încălcarea normelor GDPR. Deși face apel, WhatsApp spune că a decis, totuși, să ofere mai multe detalii privind practicile actuale și are grijă să menționeze că utilizatorii nu trebuie să-și dea, din nou, acceptul, pentru că nu se schimbă nimic. (Profit.ro)

3. Everyday Robots, subdivizie a Alphabet X, testează o flotă de peste 100 de prototipuri de roboți în cadrul propriilor clădiri de birouri. Aceștia sunt puși să realizeze sarcini de zi cu zi, precum ștergerea meselor, ceea ce presupune navigarea prin birouri și deschiderea ușilor. (Wired)

4. Google și Facebook nu doar că ajută la răspândirea dezinformărilor, ci le și finanțează, arată o investigație. Așa-numitele “ferme de clickbait” câștigă milioane de dolari din reclamele Google și Facebook afișate. (MIT Technology Review)

5. Hackerii iranieni au pătruns, în toamna anului trecut, în rețeaua internă a Lee Enterprises și au încercat să răspândească informații false. Lee Enterprises este unul dintre cei mai mari publisheri de presă din SUA. (WSJ)

6. Pixel 6A ar putea deveni primul midrange Google fără ieșire audio de 3,5mm, conform unor leak-uri. Dispozitivul în sine arată la fel ca Pixel 6 – camera frontală și senzorul de amprente sunt integrate în ecran, iar alimentarea folosește un port USB-C. (The Verge)

7. Meta amână pentru 2023 criptarea implicită a mesajelor trimise cu Facebook Messenger și Instagram, programată inițial pentru 2022. Compania spune că are nevoie de mai mult timp pentru a face treaba cum trebuie. Din 2023, toate cele trei aplicații de comunicare ale companiei vor cripta mesajele în mod implicit. (Profit.ro)

8. DuckDuckGo lansează, în beta, o funcție care blochează trackerele ascunse pe Android. Facilitatea, care numește App Tracking Protection for Android și este disponibilă în aplicația DuckDuckGo pentru Android, vizează sistemele terțe de urmărire, inclusiv cele deținute de Google și Facebook. (Wired)

9. Un artist australian a creat un Pirate Bay pentru NFT-uri, pe care l-a numit NFT Bay. Acesta a urcat 15TB de NFT-uri în format JPEG, care pot fi descărcate folosind protocolul BitTorrent. (Vice)

10. MediaTek a prezentat Dimensity 9000, cel mai puternic SoC lansat de companie până acum. Construit pe un proces de 4nm, acesta are un CPU cu 8 nuclee, dintre care cel mai performant ajunge la 3.05GHz, și un GPU Arm Mali-G710 cu 10 nuclee. MediaTek spune că este primul cip capabil să captureze imagini de 320MP (când va exista și o cameră cu această capacitate). (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Cel mai supravegheat oraș din lume are 2,58 milioane de camere de supraveghere instalate – Cronica de Tehnologie
Fraudele cu criptomonede sunt estimate să ajungă la $1.36 miliarde în acest an – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău