Municipiul Timișoara intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19 – Cronica dimineții

1. Municipiul Timișoara și mai multe comune periurbane intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență propunând instituirea carantinei pentru 14 zile. Carantina va intra în vigoare în această noapte. (Profit.ro)

2. Pandemia de coronavirus a provocat traume în masă la o scară mai mare decât al Doilea Război Mondial, iar impactul va dura „mulți ani de acum încolo”, susține Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. Directorul OMS a precizat că aproape întreaga planetă este afectată de pandemia de coronavirus, iar fiecare individ de pe suprafața pământului a fost de fapt afectat. (Link)

3. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au finalizat ordinul care modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ. Documentul permite elevilor din anii terminali prezenţa la şcoală, în scenariul roşu. De asemenea, prevede că se pot organiza examenele naţionale cu prezenţă fizică la o incidenţă mai mică de 6 la mie. Totodată, specialiștii au stabilit că masca nu mai este obligatorie la orele de sport în exterior. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Un raport al Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru America Latină și Caraibe a estimat că numărul latino americanilor săraci a crescut cu 22 de milioane în 2020, din cauza pandemiei. Peste o treime dintre oamenii regiunii trăiesc în sărăcie. (Link)

4. Statele Unite au ajuns, ieri, la aproape 3 milioane doze de vaccin anti Covid-19:efectuate la nivelul unei zile, un record până în acest moment. (Bloomberg)

5. Senatul Statelor Unite a adoptat, sâmbătă, proiectul de ajutoare pentru Covid-19 al preşedintelui Joe Biden, în valoare de $1.900 de miliarde, după o şedinţă care a durat toată noaptea. Proiectul final include plăţi unice de $1.400 pentru majoritatea americanilor, în valoare cumulată de $400 de miliarde, beneficii pentru şomaj prelungite, în valoarea de $300 pe săptămână pentru 9,5 milioane de oameni care au rămas fără locuri de muncă în timpul crizei, şi ajutoare pentru state şi autorităţi locale în sumă de $350 de miliarde. Senatul a adoptat proiectul cu 50 de voturi pentru şi 49 împotrivă. Niciun republican nu a votat în favoarea unuia dintre cele mai mari pachete de stimulare din istoria SUA. (News.ro)

6. Ivermectina, un medicament pentru tratarea viermilor la animale si oameni, folosit și pentru tratarea Covid-19, nu ajută la recuperarea mai rapidă a pacienților cu simptome medii, relevă datele unui studiu clinic. (NYTimes)

7. Exporturile Chinei au crescut cu 60,6% în ianuarie și februarie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au crescut cu 22,2%. Analiștii estimau creșteri mult mai mici, atât pentru exporturi cât și pentru importuri. Pentru cele două luni, China a raportat un surplus comercial de $103,25 miliarde. În primele luni ale anului trecut, China a fost blocată de măsurile luate pentru controlul pandemiei. (Reuters)

Una din Cronica Spațială: Astronomii au descoperit o exoplanetă de 1.3 ori mai mare și de 2.8 ori mai masivă decât Terra care se rotește în jurul unei stele “pitice roșii” la numai 26 de ani lumină de Terra. Temperaturile de pe noua exoplanetă sunt de circa 430 de grade Celsius, suficient de scăzute pentru ca planeta să aibă o atmosferă și suficient de ridicate pentru ca atmosfera să poată fi studiată de la o distanță atât de mare. Astronomii ar putea astfel să înțeleagă mai bine atmosfera unei planete din afara sistemului nostru solar. (Space)

8. Cei mai mulți dintre scoțieni ar vota pentru rămânerea țării lor în Marea Britanie, dacă un referendum ar avea loc mâine. 46% dintre scoțieni ar vota împotriva independenței, în timp ce 43% ar vota pentru, releva datele unui sondaj. (TheGuardian)

9. O antreprenoare de 33 de ani, mama a doi copii, este noua Miss Germania. Noua variantă a concursului de frumusețe a renunțat la proba costumului de baie concentrându-se pe personalitatea și convingerile concurentelor. (Reuters)

Una din Cronica Sportivă: CSM București a învins în deplasare, cu 33-24, pe SCM Râmnicu Vâlcea, în prima manșă a optimilor de finală a Ligii Campionilor la handbal feminin. Scorul la pauză a fost 13-12 pentru CSM, care s-a dezlănțuit în repriza a doua, Cristina Neagu (13) și Barbara Lazovici (7) marcând împreună 20 de goluri. Returul va avea loc peste o săptămână, pe 13 martie, la București. (Lead.ro)

10. Un adolescent de 16 ani şi 3 zile s-a vaccinat, sâmbătă, la un centru amenajat în judeţul Prahova, fiind cel mai tânăr român care s-a imunizat până în acest moment. El a declarat că a văzut vaccinarea ca pe o oportunitate de a scăpa mai repede de pandemie. (News.ro)

Fotografia dimineții – Liderul spiritual tibetan Dalai Lama s-a vaccinat:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Sănătăţii: În ultima săptămână, peste 770 de copii au fost diagnosticaţi cu COVID-19 – Cronica dimineții
Vom avea strategie națională pentru Inteligența Artificială – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău