NBCNews: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia – Cronica serii

1. Oficiali de rang înalt din Departamentul de Apărare al SUA analizează o propunere de retragere a aproximativ 10.000 de militari din Europa de Est, inclusiv România și Polonia, transmite televiziunea americană NBC News, care citează șase oficiali americani și europeni care au fost informați despre această chestiune (G4Media). Armata Statelor Unite va retrage trupele și echipamentele de la Jasionka, un centru logistic din sud-estul Poloniei care furnizează majoritatea armelor trimise în Ucraina, o mișcare care va economisi „zeci de milioane de dolari”. Centrul va fi coordonat de Polonia și NATO. (Politico)

2. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele simulării examenului de bacalaureat. Statisticile arată că 66,84% dintre candidaţi au obţinut note mari sau egale cu 5 la Limba română, 63,28% dintre ei la proba obligatorie a profilului şi 69,46% la proba la alegere. În proces au fost implicaţi peste 14.500 de profesori evaluatori, iar platforma informatică a funcţionat fără probleme. (News.ro)

3. În România, din 110.000 de eleve cu vârsta între 9 şi 11 ani care reprezentau grupul-țintă căruia i se adresa campania de vaccinare anti HPV începută în anul 2008, doar 2%, adică 2.600 de fete, s-au vaccinat. Noua campanie vizează 2,8 milioane de femei. (Hotnews)

4. Poluarea aerului se va număra printre infracțiunile de mediu generate de poluare și care sunt sancționabile cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Cercetătorii au realizat un bypass neuronal dublu pentru a ajuta oamenii paralizați să-și miște mâinile și picioarele. Acesta a fost posibil prin implantarea a cinci cipuri în creier – două în cortexul motor și trei în cortexul somatosenzorial – cu un total de 224 de electrozi. (IEEE Spectrum)

5. Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, vine în România pe data de 28 aprilie, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, au declarat surse apropiate organizatorilor evenimentului. Potrivit acestora, vizita la București a lui Trump Jr. este parte dintr-un turneu Est-European, care include capitalele Praga (Cehia), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria) Belgrad (Serbia) și Sofia (Bulgaria). Donald Trump jr. nu are întâlniri programate cu nici un politician român, evenimentul la care va participa fiind unul de business (Trump Business Vision 2025). Partenerul media al evenimentului este România TV. (G4Media)

6. Oficialii Uniunii Europene au salutat recentele schimbări făcute de TikTok pentru a îmbunătăți moderarea conținutului înainte de alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai. Potrivit comisarului european pentru suveranitate tehnologică, Henna Virkkunen, platforma, care a fost criticată anterior pentru că nu a reușit să limiteze interferențele străine, și-a intensificat de atunci eforturile de prevenire a dezinformării. (Digi24)

7. Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj clar și fără ocolișuri Uniunii Europene: dacă vrea o reducere a tarifelor impuse de SUA, trebuie să cumpere energie americană în valoare de $350 de miliarde. (Profit.ro)

8. Banca de investiții americană Goldman Sachs consideră că prețurile obligațiunilor arată o probabilitate de 70% pentru un acord de pace în Ucraina, în creștere semnificativă față de înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, când probabilitatea era mai mică de 50%. (Digi24)

9. Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american Donald Trump să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washington Post două persoane familiarizate cu subiectul. (News.ro)

Promo: Vrei să susții viitorul baschetului în România? Redirecționează gratuit 3,5% din impozitul tău către Bucharest Basketball Academy, cea mai modernă academie de baschet pentru juniori, cu echipă completă de specialiști (antrenori de top, pregătire fizică specifică, nutriționist, psiholog sportiv). Mai multe detalii și formularul 230  ➡️ aici.

10. Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că doi soldaţi chinezi au fost capturaţi în timpul luptelor din estul Ucrainei. El a declarat că forţele ucrainene au luptat cu şase soldaţi chinezi, iar doi dintre aceştia au fost luaţi prizonieri. Zelenski a adăugat că a ordonat oficialilor să obţină o explicaţie de la Beijing. Este pentru prima dată când Kievul afirmă că cetăţeni chinezi luptă pe front de partea ruşilor. Până acum, Ucraina şi alte servicii occidentale au confirmat prezenţa pe front a unor soldaţi nord-coreeni (News.ro). Rusia susține că a recuperat de la armata ucraineană una dintre ultimele localităţi pe care acesta le ocupă în regiunea rusă de frontieră Kursk, din care forţele Kievului au fost acum aproape complet alungate. (News.ro)

Extra: George Simion, candidatul partidului AUR, a anunțat că dacă va ajunge președinte are intenția de a răscumpăra pachetul majoritar de acțiuni Petrom de la compania austriacă OMV, controlată de guvernul de la Viena. El a făcut anunțul într-un clip postat pe rețelele sociale. Valoarea de piață a pachetului de acțiuni deținut de OMV la Petrom e de aproximativ 5 miliarde de euro. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană a recomandat din nou ca România, Croaţia și Bulgaria să fie admise în spaţiul Schengen – Cronica serii
Cronica serii – Modificarile Codului Penal au fost aprobate si de Camera Deputatilor