New Jersey şi Arizona au legalizat marţi folosirea marijuanei în scop recreativ – Cronica Externă

Europa

1. Ministrul de interne austriac a identificat atacatorul din Viena împușcat de poliție, ca fiind un bărbat de douăzeci și doi de ani închis anterior pentru că a încercat să se alăture autoproclamatului Stat Islamic în Siria (AP). Poliția a arestat mai mulți oameni, iar cancelarul Sebastian Kurz a declarat că împușcăturile au fost un ”atac terorist islamist”, dar a subliniat că țara sa luptă împotriva ”barbarismului”, nu a musulmanilor. (BBC)

2. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că există o ”accelerare avansată” în răspândirea COVID-19 în Europa, care în acest moment are jumătate dintre noile cazurile raportate global săptămâna trecută. De asemenea există o creștere cu 46% a deceselor comparativ cu săptămâna trecută. Franța, Italia și Marea Britanie au raportat cele mai multe noi cazuri, în timp ce Andorra, Cehia și Belgia ce mai mare rată de îmbolnăviri per capita. (AP)

SUA

3. Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a denunţat miercuri, pe Twitter, ”apariţia unor buletine de vot surpriză”, fără vreo dovadă, într-o fraudă electorală vizând să-l defavorizeze. Trump încearcă astfel să semene îndoiala cu privire la operaţiunile de numărare a voturilor aflate în desfăşurare în mai multe state-cheie în alegerile prezidenţiale. (News.ro)

4. New Jersey şi Arizona au legalizat marţi folosirea marijuanei în scop recreativ, iar Oregon a devenit primul stat care a aprobat folosirea terapeutică a psilocibinei – un drog prezent în ciupercile halucinogene, în cadrul unora dintre referendumurile din Statele Unite. (News.ro)

Orientul Mijlociu

5. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul de la Universitatea din Kabul, în care au murit douăzeci și doi de oameni și au fost răniți tot atâția. Cei mai mulți erau studenți. (Link)

6. Gigantul petrolier saudit Aramco a raportat pierderi ale profiturilor de peste 44 procente în al treilea semestru, din cauza impactului pandemiei asupra prețurilor la petrol. Compania, care este cel mai mare producător global de petrol, reprezintă o sursă crucială de venituri pentru guvernul saudit. (Reuters)

Asia

7. Beijing a ordonat comercianților să nu cumpere cel puțin șapte tipuri de bunuri australiene, inclusiv cărbune, zahăr și crabi, fiind cea mai radicată decizie ostilă împotriva Australiei. Relațiile bilaterale dintre cele două țări s-au răcit de când Australia a cerut probe independente pentru a identifica originea coronavirus. (Bloomberg)

Africa

8. Rebeli înarmați au ucis zeci de oameni în regiunea Oromia din Etiopia weekend-ul recent, conform guvernului etiopian și grupurilor de drepturile omului. Autoritățile spun că atacul, care a țintit grupul etnic Amhara din trei sate, a fost coordonat de Armata de Eliberare Omoro, un grup rebel înarmat. (NYTimes). Premierul Etiopiei a ordonat un răspuns armat la un nou atac în regiunea Tigray, al Tigray People’s Liberation Front, ceea ce apropie țara de un război civil. (BBC)

America Latină

9. Administrația Trump face presiuni asupra președintelui Haiti, Jovenel Moise, să organizeze alegeri parlamentare cât mai curând. Moise, care conduce țara prin decret din luna ianuarie, dorește să schimbe constituția țării prin referendum. SUA și opoziția din Haiti se opun acestei acțiuni. (Link)

Global

10. Papa Francisc a cerut oamenilor să urmeze recomandările guvernelor și autorităților de sănătate pentru a preveni infecțiile cu coronavirus. Papa s-a retras în biblioteca sa privată pentru audiențele generale ținute miercurea, în contextul unei creșteri a infecțiilor în toată Europa. Vaticanul anunțase săptămâna trecută că Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, va suspenda toate audiențele sale publice și că va celebra toate liturghiile următoare fără prezența credincioșilor, după ce cineva care a participat la o audiență a fost testat pozitiv. (AP)

Bonus: SUA au ieșit formal miercuri din Acordul de la Paris privind pactul global încheiat acum cinci ani de a preveni amenințarea unei catastrofe climatice. Decizia administrației Trump izolează și mai mult SUA pe plan global, care nu are niciun impact în privința eforturilor internaționale de reducere a încălzire globale. În acordul de la Paris din 2015 au rămas 189 de țări. (AP)

 

Ți-ar mai putea plăcea
Secretarul General al ONU: Pandemia devine ”o criză de drepturile omului” – Cronica Externă
Marea Britanie a suspendat astăzi acordul de extrădare cu Hong Kong – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău