Niciun județ din Moldova, Oltenia sau Muntenia nu este pe primele locuri in topul național al vaccinării anti-Covid – Cronica serii

1. Din 7 mai se modifică modalitatea de prezentare la centrele de vaccinare, iar persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta la orice oră, fără programare, pentru vaccinare. Şi cei din afara acestui interval de vârstă se pot prezenta fără programare, însă în intervalul 14.00 – 20.00. (News.ro)

2. Bucureștiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală anti-COVID la nivel național, de 31%, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Comitetului național pentru campania de vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță. Capitala este urmată de județele Cluj – 28%, Timișoara – 22%, Brașov – 22%, Sibiu – 21%, Constanța – 21%. (G4Media)

3. Rezervele valutare la Banca Națională a României au crescut cu 2,6 miliarde de euro în aprilie. În conturile de valută ale statului au intrat 3,5 miliarde de euro dintr-un împrumut pe piețele externe. În rezervă au intrat în aprilie aproape 4,2 miliarde de euro, reprezentând operațiunile uzuale ale băncii centrale cu băncile comerciale, cum ar fi modificarea rezervelor minime obligatorii. Au mai intrat bani și din alimentarea contului Comisiei Europene și din împrumutul amintit. Au ieșit din rezervă aproape 1,6 miliarde de euro, inclusiv din plata unor datorii scadente de 265 de milioane de euro. Astfel, fără împrumutul Finanțelor, rezervele valutare ar fi scăzut în aprilie. (Profit.ro)

Din Sinteza Săptămânii: Cetățenii nu mai au răbdare. Stațiunea Mamaia a fost gazda unor petreceri ca pe vremuri, în Vamă distracţia a continuat în camere după ora de închidere, iar în noaptea de Înviere distanțarea a lipsit în cele mai multe locuri.
Totodată, săptămâna trecută au fost făcute cele mai puține teste PCR din ultimele 4 luni, un milion de oameni au cont pe platforma de vaccinare, dar nu sunt nici programați, nici pe lista de așteptare, iar datele privind numărul de lucrători din sistemul sanitar vaccinați par a fi greșite.

4. Premierul Florin Cîţu a anuţat azi că nu vor exista în acest an modificări ale Codului fiscal. “Nu vom creşte taxe şi nu vom introduce taxe noi”, a anunţat Cîțu. (News.ro)

5. Agenția Europeană a Medicamentelor a anunțat marți că a început analiza în timp real a vaccinului chinezesc dezvoltat de Sinovac, pe baza datelor preliminare de la testele pe animale și oameni ce sugerează că vaccinul produce un răspuns imun contra coronavirusului. (Hotnews)

6. România a înregistrat în luna aprilie o dublare a înmatriculărilor de vehicule, în comparație cu anul trecut. Creșterea se datorează în special nivelului foarte scăzut de anul trecut, în luna aprilie 2020 fiind deja introdusă carantina națională. Înmatriculările de vehicule au urcat în luna aprilie 2021 la 12.006 unități, cu 99,5% mai multe decât cele 6.018 din aprilie 2020. (Profit.ro)

7. Guvernul german a aprobat, marți, relaxarea restricțiilor anti-pandemice pentru persoanele vaccinate cu ambele doze sau care au trecut prin infecția Covid și s-au recuperat. Anunțul a fost făcut de ministrul justiției. (Digi24)

O știre din Cronica de Tehnologie: Cele mai multe angajări s-au făcut în zona de tehnologie, în perioada aprilie – noiembrie 2020, în New York City, arată un studiu. În plină pandemiei, specialiștii în tehnologie au fost mai căutați decât orice altă categorie de angajați, inclusiv cea de sănătate. (WSJ)

8. Cercetătorii israelieni au descoperit o specie din rândul vieţuitoarelor marine numite ascidii capabilă să îşi regenereze toate organele, chiar şi atunci când un exemplar este disecat în trei fragmente, a anunţat luni Universitatea din Tel Aviv. Acest animal, membru al filumului Chordata, se găseşte în mod obişnuit în Golful Eilat (Akaba, Aqaba) din Marea Roşie. (Hotnews)

9. Jocul Fortnite a generat peste $9 miliarde în ultimii doi ani, reiese de actele folosite ca probe în procesul dintre Apple și Epic. $5 miliarde au fost câștigați în 2019, iar pentru 2020 estimarea oficială a fost de $3,6 miliarde. (The Verge)

10. Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, în premieră, o propunere a Comisiei Europene care permite utilizarea viermilor de făină galbeni uscați ca aliment. Această primă autorizare de introducere a insectelor pe piața UE ca alimente noi are loc în urma unei evaluări științifice riguroase. Noul aliment se poate consuma ca gustare, sub formă de insecte uscate întregi, sau ca ingredient al unor produse alimentare, de exemplu sub formă de pudră în produse proteice, biscuiți sau produse pe bază de aluat. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Specialiştii au decis că unităţile de învăţământ pot funcţiona cu prezenţă fizică indiferent de rata de infectare din localitate – Cronica serii
Rafila: În anul 2021 România a înregistrat cea mai rată a suicidului la copii şi adolescenţi – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău