Nicușor Dan: Am 33% in sondaje, cu 2,5% peste Gabriela Firea – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban a anunţat că a fost finalizată achiziţia de măşti de protecţie pentru persoanele aflate în situaţii materiale dificile şi că acestea au fost trimise Direcţiilor de Sănătate Publică, care urmează să le distribuie beneficiarilor prin intermediul autorităţilor locale. În acest context, Orban a atras atenţia primarilor să nu condiţioneze politic distribuirea măştilor. (News.ro)

2. Candidatul susţinut de principalele partide de dreapta pentru Primăria Generală a Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie care arată că 33% din intenţia de vot a electoratului din Bucureşti se îndreptă către el, Gabriela Firea situându-se cu 2,5 procente în urma sa. Rezultatele cercetării sociologice prezentate de Dan mai arată că peste 18% dintre alegătorii din Capitală nu sunt hotărâţi cu cine să voteze, iar fostul preşedinte Traian Băsescu capitalizează 9% din intenţia de vot. (News.ro)

3. Președintele Trump și-a dat acordul pentru înțelegerea prin care aplicația TikTok va intra într-un parteneriat cu Oracle și Walmart, ambele companii urmând să devină acționare. Interzicerea aplicației în SUA va fi amânată. (WSJ)

4. Un protest faţă de purtarea măştii a avut loc, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, participanţii având steaguri tricolore, mesaje împotriva autorităţilor, împotriva ”dictaturii sanitare” și a folosirii măștilor de protecție. Participanţii, în număr de aproximativ 200, au cerut ”şcoli, nu lagăre”. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Un sondaj recent arată că Joe Biden conduce în preferințele electoratului american, cu o diferență substanțială de 9%. (Link)

5. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în urmă cu câteva zile a semnat cu liderul Pro România, Victor Ponta, „un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene, consiliile locale, un fel de acord post electoral”. Ciolacu a afirmat că este „pentru prima oară de 30 de ani când decizia a fost ca fiecare organizaţie să-şi facă singuri alianţele locale”. (News.ro)

6. Guvernul federal al Germaniei se va împrumuta anul viitor cu 96,2 miliarde euro pentru a susține economia afectată de pandemie. Angela Merkel și partenerii de coaliție au decis să construiască un buget dezechilibrat pentru care e nevoie de împrumuturi. (Bloomberg)

7. În SUA s-au raportat, pentru prima oară de la începutul pandemiei, peste 1 milion de teste efectuate pentru Covi-19, la nivelul unei zile. (Link)

Una din Cronica Sportivă: S-au tras la sorți meciurile din play-off-ul Europa League la fotbal. Astfel, dacă FCSB va trece de Slovan Liberec (meci care se va juca joi, de la 21.30, la Giurgiu), va întâlni pe învingătoarea dintre Apoel Nicosia și Zrinjski (Bosnia și Herțegovina); dacă va depăși joi pe Djurgarden în Suedia, CFR Cluj va evolua în play-off cu învingătoarea meciului dintre KuPS Kuopio (Finlanda) şi Suduva (Lituania).

8. Mai multe zone din regiunea Madrid vor intra din nou în carantină de luni, pentru două săptămâni. 850.000 de persoane sunt afectate de aceste noi măsuri. Locuitorii din zonele vizate, care reprezintă 13% din populaţia regiunii, vor putea ieşi din cartierul lor doar pentru a merge la muncă, la medic sau a-şi duce copiii la şcoală. (News.ro)

9. Englezii care au intrat în contact cu o persoană afectată de Covid-19 și nu se vor auto izola riscă o amendă de până la 10.000 de lire, a anunțat premierul Boris Johnson. (Reuters)

10. O scrisoare care conținea ricină a fost găsită, ieri, la Casa Albă. Scrisoarea, adresată președintelui Trump, a fost expediată din Canada. Ricina este una dintre cele mai toxice substanțe, de origine vegetală, cunoscute până în prezent, fiind de două ori mai toxică decât veninul de cobra. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Macron mărește cu 100 euro salariul minim
Proiect de plaformă online: Orice articol care ar semnala acte de corupție, incompetență sau alte deficiențe în Guvern l-ar face pe autor suspect de a fi agent al propagandei ruse – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău