Nicușor Dan: Ar fi bine să avem un guvern până marţi – Cronica dimineții

1. Președintele Nicuşor Dan a declarat, joi, în Polonia, că, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, este important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. În plus, şeful statului a precizat că se aşteaptă ca partidele să vină la el cu o majoritate şi se aşteaptă la responsabilitate. (News.ro)

2. La scurtă vreme după ce președintele USR Dominic Fritz a anunțat că nu va susține instalarea unui guvern monocolor al PSD până la alegerile parlamentare viitoare, Sorin Grindeanu susține că instalarea unui guvern social-democrat este posibilă și fără USR. Totodată, liderul PSD susține că s-au făcut pași pentru instalarea viitorului cabinet, deși sursele politice indică faptul că la negocierile de la Vila Lac s-au încheiat cu un blocaj complet. (Hotnews)

3. La puţin peste un an după ce preşedintele moderat al României, Nicuşor Dan, a preluat puterea în urma unei confruntări tensionate cu extrema dreaptă, acesta se confruntă cu cea mai serioasă provocare de până acum – încercarea de a media un acord între partidele rivale pentru a forma un guvern stabil, scrie POLITICO. (News.ro)

4. Guvernele au supraestimat veniturile și, mai ales, au subestimat cheltuielile, evoluție ce a dus la creșterea puternică a deficitului bugetar în ultimii ani, care a atins un nivel record în UE în 2024. Măsurile adoptate recent ar putea împinge deficitul bugetar sub ținta asumată în acest an de guvern, dar efortul de refacere a echilibrelor macro trebuie să fie unul de durată, potrivit unui raport al BNR. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Inteligența artificială generativă este folosită (și) pentru a crea o reprezentare înșelătoare a opiniei publice, încercând să se inducă în eroare atât oamenii simpli, cât și politicienii. Cel puțin două firme americane de promovare digitală au fost prinse generând un mare număr de comentarii pentru a crea impresia susținerii publice pentru proiectele energetice pe bază de combustibili fosili. (Bloomberg)

5. Potrivit noilor prevederi din legislația pensiilor, vârsta de pensionare pentru femei va crește începând din luna iulie 2026. Modificările prevăd o creștere graduală a vârstei standard de retragere din activitate, până la atingerea pragului de 65 de ani, egal cu cel al bărbaților, în anul 2035. (Profit.ro)

6. Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social şi politic, a transmis economistul şef al Băncii Naţională a României, Valentin Lazea. (Economica)

7. Rusia închide consulatul României la Sankt-Petersburg și îl expulzează pe șeful interimar al consulatului. Decizia a fost confirmată joi de Ministerul Român de Externe și vine după ce luna trecută, România l-a expulzat pe consulul rus la Constanța și a dispus închiderea acestui consulat, ca urmare a prăbușirii dronei rusești la Galați. Ministerul Afacerilor Externe a catalogat reacția părții ruse drept „previzibilă”. (Hotnews)

8. Purtătoarea de cuvânt a Minsiterului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat joi că Bucureștiul pune de mult timp la cale planuri privind absorbția Moldovei, chiar dacă nu există unanimitate în această privință în cadrul guvernului român. Zaharova, a sfătuit Occidentul să folosească termenul „anexare” în legătură cu intenția României de a absorbi Moldova, transmite agenția rusă de presă TASS. (Cotidianul)

Din Cronica Sportivă: Ecuador a învins Germania, cu 2-1, în cadrul unui meci din Grupa E a Campionatului Mondial. Coasta de Fildeş a trecut de Curacao, 2-0, într-un meci din Grupa E a Campionatului Mondial. Africanii s-au calificat în şaisprezecimile de finală.
Japonia și Suedia au terminat la egalitate, scor 1-1, în timp ce Olanda s-a impus contra Tunisiei, 3-1, în ultimele partide ale grupei F de la Campionatul Mondial. Olanda s-a calificat de pe primul loc și va juca cu Maroc în șaisprezecimi. Japonia a terminat a doua în grupa F și va înfrunta Brazilia în faza următoare. De pe locul 3, Suedia este și ea calificată, își așteaptă adeversara, după stabilirea clasamentelor finale.

9. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu televizat, că „o să se gândească” cum să contribuie în continuare, după încheierea mandatului de la şefia statului, la eforturile pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană. (News.ro)

10. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, a acuzat joi NATO de „complicitate” la „războiul de agresiune ilegal” declanşat împotriva Iranului de către Statele Unite şi Israel, potrivit AFP, invocând faptul că ”secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Iranului”. MAE precizează că România nu a fost parte a conflictului SUA-Iran, iar referitor la afirmaţia şefului NATO conform căreia aeroportul din Bucureşti şi-a redus numărul zborurilor comerciale pentru a face loc avioanelor de realimentare utilizate în cadrul operaţiunii din Iran, precizează că decizia ”a fost luată în contextul acordurilor bilaterale existente cu SUA”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Dacia a scos pentru prima dată Hipster pe străzile din Paris:

Ți-ar mai putea plăcea
Cîțu: Sper ca până la 1 august cel puțin 50% din populația României să fie vaccinată – Cronica dmineții
Cronica diminetii – Votul senatorilor a redefinit familia traditionala