Nicuşor Dan după întâlnirea cu secretarul general NATO: România e o ţară sigură, chiar mai sigură – Cronica serii
1. Președintele organizației patronale Rompan, Aurel Popescu, anunță că prețul pâinii și al produselor de panificație din România poate crește până la finalul acestei luni, cu până la 10%, pe fondul scumpirii carburanților, acuzând totodată și o lipsă de măsuri guvernamentale pentru protejarea industriei alimentare (Profit.ro). Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că statul român va veni într-o săptămână cu mai multe măsuri în urma creşterii preţului la combustibil din ultima perioadă, fără a dezvălui care ar putea fi acestea. (News.ro)
2. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că s-a ajuns la un acord în coaliție, astfel că pachetul social cerut de PSD, care a amenințat că altfel nu va vota bugetul, va fi prins în proiectul de buget. Vor fi luați bani din sumele care ar fi urmat să fie plătite magistraților, după ce au câștigat în instanță drepturi salariale (Hotnews). Comisiile reunite de buget-finanţe au reluat, joi, dezbaterile pe proiectul bugetului de stat pe 2026, în cadrul şedinţei fiind aprobat amendamentul PSD care cuprinde pachetul de solidaritate, de 1,1 miliarde de lei, după acordul din coaliţie de joi dimineaţă. În urma deciziei din coaliţie, pachetul de solidaritate va fi finanţat prin diminuarea cheltuielilor cu personalul ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Public. (News.ro)
3. Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că România este o ţară sigură, chiar mai sigură şi a adăugat că a discutat despre noi capabilităţi pentru ţările din flacul estic, deci şi pentru România, în cadrul programului Santinela estului. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat că doar în ultimele şapte zile au fost înregistrate anumite acţiuni care au demonstrat că NATO este pregătită pentru a apăra flancul estic şi a adăugat că de fiecare dată când a fost supusă testelor Alianţa a răspuns rapid şi hotărât. (News.ro)
4. Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că România are o discuţie pe mai multe planuri cu SUA, dar în cazul permisiunii acordate Statelor Unite ale Americii pentru a folosi bazele militare din ţara noastră nu a existat o negociere. Nicuşor Dan a explicat că a fost o nevoie pe care aliatul a avut-o, iar România a satisfăcut-o. (News.ro)
Din Cronica de Turism: Spania este principala țară europeană care a înregistrat o creștere a interesului pentru turism după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit unei analize realizate de compania de analiză Mabrian. Datele analizate pe baza a milioane de căutări de zboruri internaționale efectuate în perioada 28 februarie – 14 martie pentru următoarele 3 luni indică o creștere cu 0,38% a căutărilor pentru Spania, 0,23% pentru Italia și 0,12% pentru Franța comparativ cu perioada similară a anului trecut. (Mabrian)
5. Un grup de zece țări, inclusiv Romania, a cerut Comisiei Europene să revizuiască Sistemul de Comercializare a Certificatelor de Emisii (ETS), calificând cadrul actual al legislației drept un „risc existențial” pentru numeroase sectoare industriale cheie, potrivit unei scrisori. Acestea cer o abordare mai lentă și mai flexibilă pentru a proteja competitivitatea, pe fondul continuării tranziției verde. (Economica)
6. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR că şi-a trădat propriul popor şi a refuzat să mai susţină scutirea de contibuţie de asigurări de sănătate pentru mamele aflate în concediu pentru creşterea copiilor. Parlamentarul arată că AUR va continua să meargă până la capăt pentru mamele care îşi cresc copiii şi să impună respectarea drepturilor lor prin lege. (News.ro)
7. Europa are astfel un nou lider pe piața auto, în acest început de an, după ce Dacia Sandero a pierdut tracțiunea din cauza problemelor de logistică și producție invocate de conducerea mărcii, ca urmare a schimbărilor de motorizări. Modelul produs în Maroc de Dacia a vândut 14.000 exemplare în luna a doua a anului, cu peste 7.000 de unități în minus față de 2025, reprezentând -33%. Cu acest rezultat, Sandero s-a clasat doar pe locul 5 în Europa, primul loc fiind ocupat de Renault Clio. (Profit.ro)
8. Un nou Barometru al Securității Naționale realizat de INSCOP Research arată o orientare clară a românilor spre partenerii occidentali în materie de securitate. NATO și SUA sunt percepute drept pilonii principali de apărare, în timp ce Rusia și Ucraina se află la coada clasamentului încrederii. 55.8% dintre respondenți au foarte multă și destul de multă încredere în SUA, în timp ce Rusia a obținut un procentaj de doar 12,6% (Digi24). Un procent de 11,8% dintre români consideră că România ar trebui să părăsească NATO și 22,2% sunt de părere că România ar trebui să iasă din Uniunea Europeană, potrivit sondajului. (Digi24)
Din Cronica de Tehnologie: FBI cumpără date personale care pot fi folosite pentru localizarea oamenilor, recunoaște șeful agenției, Kash Patel. Acesta spune că achiziția se face cu respectarea legilor și produce informații utile pentru investigațiile desfășurate. (Politico)
9. Cinci ţări-lider din Europa – Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Marea Britanie – au anunţat joi, într-o declaraţie comună cu Japonia, că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi au spus că sunt gata să se alăture „eforturilor adecvate” pentru a asigura trecerea în siguranţă a navelor prin Strâmtoarea Ormuz. (News.ro)
10. Soldații danezi care au ajuns în Groenlanda în luna ianuarie a acestui an, în mijlocul tensiunilor Danemarcei cu administrația lui Donald Trump, au adus cu ei explozibili pentru a putea distruge, printre altele, pistele de aterizare din Nuuk și Kangerlussuaq. Scopul era acela de a împiedica avioanele militare americane să debarce soldați pe insulă în cazul în care președintele Donald Trump ar fi decis în cele din urmă să cucerească Groenlanda prin forță, au declarat mai multe surse din guvern, armată și servicii de informații pentru postului public Danmarks Radio. Militarii au adus de asemenea pungi de sânge, pentru ca răniții să poată primi îngrijiri medicale în cazul în care s-ar fi ajuns la un conflict. (Hotnews)
