Nicușor Dan recunoaște că „românii o duc mai rău decât acum șase luni”, în condițiile în care inflația este la 10% – Cronica dimineții

1. Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că românii o duc mai rău decât în urmă cu şase luni, în condiţiile în care inflaţia este de 10%, iar pentru cei care sunt la limită, acest lucru este „foarte dificil”. Nicuşor Dan a precizat că şi 2026 va fi un an dificil, dar că din 2027 există toate speranţele de creştere pentru economia românească. (News.ro)

2. Românii înregistrează venituri medii mai mici decât majoritatea țărilor europene, însă mai mari decât cele ale slovacilor, ungurilor, grecilor și bulgarilor, arătă un clasament al salariilor realizat de Eurostat. Salariul mediu brut al angajaților cu normă întreagă din România este de aproximativ 1.800 de euro pe lună, de patru ori mai mic decât cel din Luxemburg, țara cu cel mai mare venit mediu din Uniunea Europeană. (Cotidianul)

3. Ponderea angajaților plătiți cu salariul minim diferă semnificativ de la o țară la alta în Europa, iar România se află printre statele cu cele mai mari procente: locul 4 în Uniunea Europeană, cu 10,5% dintre lucrători câștigând salariul minim sau sub 105% din acesta, potrivit Eurostat. În total, aproximativ 13 milioane de salariați din 21 de state membre primesc salariul minim sau chiar mai puțin, arată noile date. (Euronews)

Din Cronica de Carte: Între 2000 și 2024, piața de carte din România a trecut printr-un proces de creștere constantă: în anul 2000, cifra de afaceri a editurilor românești era estimată la aproximativ 85–87 milioane de euro. Douăzeci și patru de ani mai târziu, valoarea totală a pieței este aproape 200 de milioane de euro. Creșterea de peste 125% depășește cu mult media globală a industriei de publishing, care, în aceeași perioadă, a înregistrat un avans de circa 50%. În Uniunea Europeană, dinamica a fost și mai redusă, de la 21 la 25 miliarde de euro. (Revista Cultura – partea I, partea a II-a)

4. Majorarea TVA s-a transmis în prețuri aproape integral, dar cu diferențe mari între alimente și produsele nealimentare, anunță BNR, în cea mai detaliată radiografie de prețuri făcută vreodată în România pentru a vedea impactul unui șoc fiscal. BNR a analizat în detaliu modul în care comercianții au modificat prețurile a peste 66.000 de produse. La alimente scumpirea a fost rapidă, completă și aproape matematică. Majoritatea produselor s-au scumpit exact atât cât TVA le obliga, iar o parte chiar mai mult. (Hotnews)

5. Măsura plafonării adaosurilor la anumite categorii de produse alimentare este justificată doar de situații absolut excepționale, iar perioada pe care se poate aplica, în conformitate cu Legea Concurenței, a depășit deja termenul legal, amplificând riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieței și a conduce la adaptări nedorite ale jucătorilor, se arată în Raportul privind evoluția concurenței în sectoare cheie, lansat de Consiliul Concurenței. (Profit.ro)

6. Jurnalistul Robert Schwartz, care a condus timp de 20 de ani radacția în limba română a Deutsche Welle, este nominalizarea USR pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune. Numirea revine USR conform unei decizii în coaliție, iar marți va avea loc votul în Parlament. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Compania aerospațială privată Blue Origin deținută de Jeff Bezos a efectuat cu succes a doua lansare a rachetei New Glenn, în cadrul căreia a plasat pe o orbită preliminară două sonde spațiale care vor ajunge pe orbita planetei Marte. Cele două sonde spațiale sunt dezvoltate de NASA în cadrul misiunii ESCAPADE și vor avea rolul de a analiza interacțiunea vântului solar cu planeta Marte. Cel puțin la fel de important este că Blue Origin a reușit la doar a doua lansare să recupereze cu succes treapta primară a rachetei New Glenn, pe o barjă plasată în Oceanul Atlantic. Anterior, în cadrul primei lansări din ianuarie 2025, racheta a ajuns cu succes pe orbită, însă treapta primară nu a fost recuperată. (Blue Origin)

7. Ucraina „nu are nicio şansă” să câştige în faţa invaziei ruseşti în curs, iar sprijinul financiar continuu al UE pentru această ţară este „pur şi simplu o nebunie”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán (News.ro). Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că este puțin probabil să se producă o încetare a focului în Ucraina înainte de sfârșitul anului, indicând primăvara drept un moment mai plauzibil pentru eventuale progrese în acest sens. (Hotnews)

8. Președintele american Donald Trump a anunţat, duminică, că este în favoarea unui vot al Camerei care vizează publicarea dosarelor referitoare la infractorul sexual Jeffrey Epstein. Până în prezent, liderul de la Casa Albă s-a opus publicării dosarelor. (News.ro)

9. Pentru al doilea an consecutiv, aproximativ unul din cinci americani declară că ar dori să părăsească SUA și să se mute definitiv într-o altă țară, dacă ar putea. Această dorință sporită de a migra este influențată de femeile mai tinere. În 2025, 40% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani spun că s-ar muta definitiv în străinătate dacă ar avea oportunitatea. Procentul este de patru ori mai mare decât cel din 2014. (Link)

Din Cronica Sportivă: Jannik Sinner (2 ATP) a trecut de Carlos Alcaraz (1 ATP), cu 7-6 (4), 7-5, în finala de la Turneul Campionilor la tenis.

10. Președintele Nicuşor Dan a declarat că a avut o lungă istorie de tensiune cu PSD, în special atunci când era primarul Capitalei, dar a menţionat că de când social-democraţii au acceptat să facă parte dintr-o coaliţie la nivel naţional are o relaţie foarte bună cu ei. El a adăugat că a fost foarte civilizată interacţiunea pe care a avut-o cu PSD în aceste luni, menţionând că, „evident”, cu Sorin Grindeanu interacţionează „cel mai mult”, fiind „şi fostul, şi noul preşedinte” al partidului. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un trandafir acoperit de prima zăpadă a sezonului în Brampton, Ontario, Canada. Mike Campbell / NurPhoto / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Nicio școală gimnazială de stat nu a fost construită în București în ultimii 5 ani – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Erste Group vede euro la 4,8 lei anul viitor