Novak Djokovici – Rafael Nadal se joacă azi pentru calificarea in semifinală la Roland Garros – Cronica Sportivă

1. Marţi, sunt programate meciuri tari în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros. În sesiunea de seară, nu înainte de 21.45, este programată întâlnirea cu numărul 59 dintre sârbul Novak Djokovici şi spaniolul Rafael Nadal (scor 30-28 în meciurile directe). Înainte are loc partida dintre spaniolul Carlos Alacaraz şi germanul Alexander Zverev. Ziua începe la ora 13.00 cu două meciuri de pe tabloul de simplu feminin, Martina Trevisan (Italia) – Leylah Fernandez (Canada), joc urmat de partida americancelor Coco Gauff şi Sloane Stephens.

2. Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 5 ATP, de 13 ori câştigător al turneului de la Roland Garros, a declarat că meciul cu sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, din sferturile de finală, ar putea fi ultimul din cariera lui la French Open. News.ro

3. Surprize mari au fost înregistrate, luni, în optimi, pe partea inferioară a tabloului masculin de simplu de la Roland Garros. Marin Cilici (Croaţia), locul 23 ATP şi cap de serie numărul 20, l-a învins pe Daniil Medvedev (Rusia), locul 2 ATP. Cilici s-a impus cu scorul de 6-2, 6-3, 6-2, şi va evolua în faza următoare cu un alt rus, Andrei Rublev, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7. Rublev a beneficiat de abandonul italianului Jannik Sinner (Italia), locul 12 ATP şi cap de serie numărul 11, la scorul de 1-6, 6-4, 2-0. Sinner a acuzat dureri la genunchi.

4. Şi Stefanos Tsitsipas (Grecia), locul 4 ATP şi cap de serie numărul 4, a ratat calificarea în sferturile de finală ale French Open. El a fost învins, cu scorul 7-5, 3-6, 6-3, 6-4, de danezul Holger Rune (19 ani), locul 40 ATP. În sferturi, Rune, aflat prima oară în această fază a competiţiei, va evolua contra lui Casper Ruud (Norvegia), locul 8 ATP şi cap de serie numărul 8, care a trecut de Hubert Hurkacz, locul 13 ATP şi cap de serie numărul 12, scor 6-2, 6-3, 3-6, 6-3.

5. Irina-Camelia Begu, locul 63 WTA, a fost eliminată de Jessica Pegula (SUA), locul 11 ATP şi cap de serie numărul 11, luni, în optimi la Roland Garros. Irina a câştigat primul set, scor 6-4, dar le-a pierdut pe următoarele două, scor 2-6 şi 3-6. În sferturi, Pegula va evolua cu Iga Swiatek (Polonia), locul I WTA, care a trecut de Qinwen Zheng (China), locul 74 WTA, cu scorul 6-7 (5), 6-0, 6-2. Pentru Swiatek, aceasta a fost victoria consecutivă cu numărul 32.

6. Jucătoarea rusă de tenis Daria Kasatkina, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 20, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros. Ea a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe jucătoarea italiană Camila Giorgi, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 28. În faza următoarea, Kasatkina, care a mai atins faza sferturilor la Paris în 2018, va evolua cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, care a eliminat-o, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-1, pe americanca Madison Keys, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 22.

7. Clubul englez Chelsea a anunţat, luni, că procesul de vânzare a grupării către omul de afaceri american Todd Boehly şi consorţiul său de investitori a fost finalizat şi că echipa nu mai aparţine miliardarului rus Roman Abramovici.

8. Mijlocaşul Isco Alarcon va pleca de la Real Madrid după nouă sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu. Contractul jucătorului născut la Malaga expiră în iunie, iar luni a anunţat că nu va rămâne la campioana Europei. News.ro

9. Monza Brianza a promovat pentru prima dată în istoria clubului în Serie A, iar fostul premier italian Silvio Berlusconi, patronul echipei, a vorbit de obiective ambiţioase pentru acest proiect, titlul şi participarea în Liga Campionilor. News.ro

10. Ministrul francez al Sporturilor, Amelie Oudea-Castera, a declarat, luni, că „30.000-40.000 de persoane” fără bilet sau cu bilete false au încercat să intre fraudulos pe Stade de France la finala Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool (1-0). News.ro

11. Boston Celtics a reuşit să acceadă în finala NBA, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 100-96, pe Miami Heat, în ultimul act al Conferinţei de Est. Celtics s-a impus cu scorul general de 4-3 şi va lupta pentru titlul cu numărul 18 din palmares cu Golden State Warriors. Deşi este cea mai titrată echipă din NBA, cu 17 trofee, la egalitate cu LA Lakers, formaţia din Boston a jucat ultima oară în finala campionatului nord-american de baschet profesionist în 2010. La rândul lor, cei de la Golden State Warriors au ajuns în ultimul act după ce au trecut cu 4-1 de Dallas Mavericks. Golden State va juca a şasea finală în opt ani. Echipa din San Francisco a câştigat titlul 2015, 2017, 2018 şi a fost învinsă în 2016 şi apoi în 2019. În total, Golden State are în palmares şase titluri NBA. Finala va începe la 2 iunie, la Boston.

12. Programul transmisiunilor sportive de marţi:

CSO Voluntari – U-BT Cluj-Napoca, Liga Naţională de baschet masculin, finala (Digi Sport 2, Prima Sport 1) – 20.00;

Roland Garros, ATP şi WTA, (Eurosport 1) – 13.00.

Ți-ar mai putea plăcea
CM handbal feminin: Romania – Ungaria maine de la 12:00, meci decisiv
4 zile pana incepe Euro 2019, unde Romania este in Grupa C – Cronica Sportiva
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău