Numărul de locuri disponibile pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a depășit numărul de persoane înscrise pe listele de așteptare – Cronica serii

1. Numărul locurilor disponibile pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare a depășit pentru prima dată numărul persoanelor înscrise pe listele de așteptare din platforma de programare, arată datele din platformă. Practic, astăzi, înainte de prânz, în platforma de programare sunt peste 212.000 de locuri disponibile și aproximativ 180.000 de persoane înscrise pe listele de așteptare. (Hotnews)

2. România a avut, în februarie, a treia mare creștere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, atât în ritm lunar, cât și față de anul precedent, relevă datele Eurostat. De altfel, cu o creștere de 1,6%, România s-a numărat printre singurele trei state din UE unde producția în construcții a înregistrat creșteri față de februarie 2020. Cele mai mari creșteri au fost în Suedia (5,8%) și Austria (3,6%). (Profit.ro)

3. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că aproximativ 23% din populaţia Capitalei s-a vaccinat faţă de infecţia cu noul coronavirus. Acesta le recomandă tuturor celor care au trecut prin boala provocată de SARS-CoV-2 să se imunizeze, precizând că după vaccinare se anticipează o durată mult mai mare de protecţie decât în cazul trecerii prin boală. (News.ro)

Promo: Campaniile de promovare pe digital au nevoie tot mai mult de media și performance media iar conceptele par destul de abstracte? Hai tu sau echipa ta de marketing la Mavericks Digital Academy pentru a înțelege mai bine performance media în contextul global de digital marketing. Înscrie-te la curs aici.

4. Rata șomajului a crescut la 5% în 2020, față de 3,9% în 2019, iar cea mai mare rată a șomajului a fost de 17,3% și s-a înregistrat în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani, arată datele publicate acum de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

5. Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă o finanțare de 250 de milioane de euro pentru construirea unui spital regional la Iași. Împrumutul, acordat pe o perioadă de 27 de ani, reprezintă cel mai mare sprijin acordat până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România. (Profit.ro)

6. Schema de ajutor stat pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa și turism a fost completată cu organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții (CAEN 8230), în Comisia de industrii din Camera Deputaților. Prin această nouă schemă de ajutot de stat vor fi compensate, cu 20%, și pierderile companiilor din industria HoReCa, turism și organizatorii de evenimente, afectate de restrictiile impuse de pandemie în 2020. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Un chatbot de conversație cu funcții de AI va folosi înfățișarea și vocea lui Albert Einstein. Pentru crearea caracterului sunt folosite tehnici de randare vizuală și fragmente audio cu vocea omului de știință. În spatele acestuia se ascunde un motor avansat de cunoștințe de calcul (asemenea lui WolframAlpha), înzestrat cu o oarecare doză de umor. (Tech Xplore)

7. Comitetul de Urgenţă OMS cu privire la Covid-19 se opune unui paşaport vaccinal – obligatoriu – pentru călătorii internaţionali, în pofida faptului că această idee pare atrăgătoare. (News.ro)

8. Angajații Facebook vor putea continua să lucreze de acasă, cu permisiunea managerilor. Spre deosebire de Microsoft sau Google, Facebook oferă mai multă libertate în această privință și estimează că jumătate din angajați ar putea lucra remote în următorii 5-10 ani. (BBC)

9. Sentimentele de izolare şi singurătate, stresul sau nesiguranţa au afectat sănătatea oamenilor în timpul pandemiei. 36% dintre respondenţii la un sondaj realizat de PwC la nivel global au declarat că au avut simptome de anxietate sau depresie. (News.ro)

10. Sfântul Sinod a făcut o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel. Astfel, se cere respectarea tuturor normelor sanitare, distanţare, calcularea numărului maxim de personae care pot intra în biserică şi cât mai mulţi voluntari care să se asigure că toate aceste lucruri vor fi respectate. De asemenea, se recomandă organizarea mai multor locuri pentru distribuirea Sfintelor Paşti, dar şi adaptarea programului slujbelor în Săptămâna Mare în localităţile unde circulaţia după ora 20.00 este interzisă, din cauza incidenţei mari. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: 8% din populația României are cunoștințe financiare elementare – Cronica serii
Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,6% în trimestrul 3 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău