O dronă marină a fost distrusă de Armata Română în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră – Cronica serii

1. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că o dronă marină a fost distrusă, joi, de Armata Română cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc, în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. (News.ro)

2. NATO a confirmat joi că cele două avioane de vânătoare spaniole F-18 desfăşurate în România în primele ore ale dimineţii, după detectarea unei drone în apropierea graniţei cu Ucraina, operau sub comanda Alianţei Atlantice, care s-a declarat pregătită „să răspundă oricărei potenţiale ameninţări, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână”. (Digi24)

3. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că va susține o nouă lege a salarizării care „este echitabilă pentru angajați”, poate fi finanțată integral fără a pune în pericol consolidarea fiscală și îndeplinește în mod real cerințele jalonului asumat prin PNRR”. Potrivit ministrului, poziția Finanțelor a fost până acum de a cere măsuri compensatorii pentru orice majorare de cheltuieli care depășește creșterea anvelopei salariale acceptate deja ca fiind în linie cu necesarul de consolidare bugetară, de 8 miliarde de lei. (Profit.ro)

4. Consultările de la Cotroceni pe legea salarizării s-au încheiat după două ore fără un acord. Discuțiile privind forma finală a legii salarizării vor continua între liderii celor patru partide, a anunțat consilierul prezidențial Radu Burnete într-o declarație de presă la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni. (Hotnews)

Din Cronica de Turism: Parcarea de la terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă din București este închisă începând din 19 august până la începutul anului viitor pentru a permite continuarea lucrărilor de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața terminalului Sosiri. Totuși, în această toamnă urmează să fie inaugurată o parcare pe 4 niveluri cu peste 1.000 de locuri situată în apropierea clădirii Sosiri. De asemenea, aeroportul intenționează să construiască alte două parcări cu câte 4 niveluri care vor oferi în total peste 1.600 de locuri de parcare. (Aviation Headlines)

5. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a avertizat că suplimentarea bugetului pentru Legea salarizării este o măsură populistă respinsă de Comisia Europeană. Pîslaru a anunțat joi că oficialii de la Bruxelles au avertizat România în privința suplimentării bugetului pentru noua Lege a salarizării. Orice depășire a limitelor financiare asumate prin PNRR ar putea declanșa dezechilibre economice majore și ar pune în pericol ratingul de țară. (Cotidianul)

6. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” solicită partidelor politice să țină cont, în noua lege a salarizării unitare, de grilele convenite în 2024, după greva generală din 2023. Sindicaliștii avertizează că, în caz contrar, proiectul de lege ar trebui respins. (Digi24)

7. România a înregistrat la miezul zilei azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie, depășind și pragul de 3.400 MW. (Economica)

8. Mai puțin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara țării au fost înregistrate din ianuarie și până acum, număr care reprezintă doar 0,6% din totalul aplicărilor din acest an. Comparativ cu anul trecut, eforturile candidaților de a-și găsi un loc de muncă în afara țării a scăzut cu aproape 33% și este chiar la jumătate față de nivelul atins în 2022 sau în 2023. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Un fost inginer Meta a depus mărturie împotriva companiei în procesul în care mai multe state americane acuză gigantul american că a urmărit în mod intenționat să creeze dependență pentru copii. Acesta l-a acuzat direct pe Mark Zuckerberg că a pus engagement-ul înaintea siguranței celor mici. (Reuters)

9. Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, i-a avertizat pe coloniștii israelieni militanți din Cisiordania ocupată să nu fure proprietăți deținute de palestinieni americani, calificând un astfel de comportament drept „o încălcare a legii lui Dumnezeu”. Huckabee este pastor baptist, fiind primul creștin evanghelic numit ambasador al SUA în Israel. (Cotidianul)

10. Ministrul interimar Radu Miruță a anunțat că drona doborâtă de un avion F-16 avea explozibil, apoi a modificat mesajul după 22 de minute și a șters această informație. După două ore și jumătate, ministrul anunță din nou: „avea explozibil”. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro – Cronica serii
Astronomii au descoperit posibile semne de viață în atmosfera planetei Venus – Cronica serii