Rata şomajului în Capitală a scăzut sub 1%, în luna august – Cronica serii

1. Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Schengen, va ataca la Curtea de Justiție a UE (CJUE) refuzul acestei ţări. El a adăugat că doreşte ca în acest demers să aibă ca partener Consiliul European, Parlamentul European şi Comisia Europeană, care şi-au precizat susţinerea pentru aderarea ţării noastre. (News.ro)

2. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni că va cere miniştrilor Agriculturii şi Economiei un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile să se prelungească interdicţia importului de cereale ucrainene, el arătând că aşteaptă de la premierul Ucrainei o propunere de licenţiere. (News.ro)

3. Rata şomajului în Capitală a scăzut sub 1%, în luna august, echivalentul a 11.592 de persoane care nu aveau un loc de muncă. (Digi24)

4. Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare va fi plafonat la 1.500 de lei brut, adică 937 de lei net pentru bugetări, după cum reiese din ultima formă, aflată tot la nivel de proiect, a legislației care urmează să fie adoptată pentru a se reduce deficitul bugetar. (Economica)

5. Fermierii bulgari au blocat, luni, vămile de la frontiera cu România după ce UE a ridicat restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Studenții de la Universitatea Tehnică din München au creat o mașină electrică, care a doborât recordul pentru cea mai lungă distanță acoperită, ajungând la 2.574 km. muc22, cum se numește mașina, are o capacitate de 15,5 kWh, fiind de 25 de ori mai eficientă decât orice mașină electrică de pe piață. (ArsTechnica)

6. Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat că Uniunea Europeană trebuie să-și reducă dependența de China și că sprijină ancheta UE cu privire la subvențiile pe care Beijingul le furnizează industriei sale de vehicule electrice. (Bloomberg)

7. Ungaria nu este sigură că trebuie să aprobe cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat duminică noapte la o televiziune locală preşedintele parlamentului ungar. Ungaria și Turcia sunt singurile țări NATO care nu au ratificat încă aderarea Suediei la alianță. (G4Media)

8. Uniunea Europeană trebuie să găsească soluţii la problema numărului mare de migranţi care sosesc din Africa înainte de alegerile europene de anul viitor, a declarat luni preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. (G4Media)

9. SUA și Iranul au finalizat azi un schimb de prizonieri, după luni de negocieri, o acțiune care, spera Washingtonul, va detensiona din tensiunile cu Teheranul. Cinci cetățeni americani-iranieni au fost eliberați de republică islamică și transportați cu avionul în Qatar, în timp ce SUA vor elibera cinci iranieni din închisorile americane. (FT)

10. Guvernul ucrainean a demis luni şase viceminiştri ai apărării, după numirea noului ministru al apărării, Rustem Umerov, la începutul acestei luni. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Comisia de la Veneţia: Reforma privind legislaţia penală slăbeşte lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave
Ministrul Sănătății: Propunem ca starea de alertă să fie prelungită cu încă o lună – Cronica serii
Un comentariu
  • LevSt.
    sept. 18,2023 la 2023-09-18T21:24:10+03:000000001030202309

    „…daca in decembrie, Austria va vota…”__–__mare minune sa-si schimbe gandurile, Austria joaca pe aceiasi carte cu Ungaria, Rusia si Turcia, slabirea/ distrugerea Ue si refacerea vechilor imperii…2-„… tema anti-Rusia?” –__— cifrele vorbesc de la sine…:///3-”Tu cu cine ai vota dacă ai locui în Teleorman și ai lucra pe salariul minim + bonuri de masă?(Razvan Chiruta)
    (puse invers) „A crescut furia.” si „Tu vrei justitie cu parul”____––_____ e
    i bine, cam asta ar trebui, cu parul dar nu la urne , ci cu parul fizic, adica o rascoala cu adevarat nationala, insa -nicio grija, fosti noenclaturisti si nepotii, nicio grija fosti securisti si nepotii, etc.- NU se va intampla, romanii suntem un popor de lasi( mai ales „intelectualii”!!!), iar urmarea (pas cu pas, dar garantat) va fi faramitzarea teritoariala a Romaniei, insasi UE scartzaie, Turcia(intelegand ca poate primi un shut in dos) se gandeste sa iasa singura din asa asociatii, nu cred ca erdohan-mare-sultan chiar nu gandeste precum Sultanii, si vrea macar partea sudica a Romaniei, daca Rusia invinge in Ukraina, jocurile sunt facute, Transilvania va merge la Ungaria, Moldova si R. Moldova vor intra iarasi sub directa „protectie” a Rusiei, parte din Banat se va duce la Serbia, iar ce mai ramane, va redeveni pasalac turcesc… istoria are multe meandre, iar personajele cu adevarat istorice,(Putin , Erdogan, V. Orban, etc.) dovedesc ca au o determinare iesita din comun, ceace -pe fondul unei ‘conduceri” ca in Romania, ii va ajuta sa-si atinga scopurile…)

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău