OMV ar putea vinde Petrom – Cronica de Business

1. Directorul General al companiei austriece OMV, Rainer Seele, a discutat cu reprezentanții fondului de investiții Mubadala din Abu Dhabi – al doilea mare acționar al OMV, despre o posibilă vânzare a Petrom, anunță ziarul austriac Kurier. (Profit.ro)

2. Pandemia continuă să propulseze piața PC-urilor, aducând încă o creștere importantă în primul trimestru al acestui an și, mai ales, în ciuda crizei de cipuri. Aproape 84 de milioane de PC-uri au fost livrate în primul trimestru al acestui an, cu 55% mai mult față de aceeași perioadă din 2020, conform IDC. (Profit.ro)

3. Firma de private equity KKR, prezentă și în România, conduce o rundă de investiții în compania de software Box, care are o valoare de piață de circa $3,6 miliarde. (Bloomberg)

4. Grab, cea mai mare companie de ride-hailing și de livrare de mâncare din Asia de Sud-Est, se va lista în SUA, prin fuziunea cu un vehicul special – compania Altimeter Growth. Mișcarea îi va asigura o evaluare de aproape $40 miliarde. (Reuters)

5. Public Storage, compania americană care operează sisteme de depozitare, va prelua competitorul ezStorage, pentru $1,8 miliarde. Achiziția le va aduce celor de la Public Storage 48 de proprietăți, cu un total de aproape 400.000 de metri pătrați de spațiu de depozitare. (Bloomberg)

6. Compania americană Epic Games, cunoscută pentru jocuri ca Fortinte, Unreal Tournament sau Gears of War, a ajuns să valoreze $28,7 miliarde, după cea mai recentă rundă de investiții pe care a obținut-o. (Startup Cafe)

7. Grupul Eurolines România, cu activități în turism, management hotelier și servicii de rent-a-car, preia campingul Green Dolphin din Delta Dunării, întregindu-și astfel proprietatea pe care o deține în satul Sfântu Gheorghe, respectiv complexul Green Village. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Prețul barilului de petrol a depășit $110 pentru prima oară din 2013 – Cronica de Business
Raiffeisen, profit cu 41% mai mare în primul trimestru – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău