OPEC îşi menţine prognoza conform căreia cererea mondială de petrol va depăşi, anul acesta, nivelurile anterioare pandemiei – Cronica de Business

1. Automobile Dacia a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, angajaților din uzina de la Mioveni un plan de plecări voluntare, care ar avea ca scop „ameliorarea perfomanțelor companiei”. Compania susține acum că este vorba despre „ajustarea efectivelor, fără generarea unui impact social”. (Profit.ro)

2. Datoria externă totală a României a scăzut cu 66 milioane euro în primele patru luni, la 134,55 miliarde euro, de la 134,61 miliarde euro la 31 decembrie 2021, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

3. Acțiunile europene s-au depreciat pentru a șasea sesiune consecutivă marți, până la cel mai redus nivel din ultimele 16 luni, pe fondul îngrijorărilor privind accelerarea inflației și eventuala intrare a economiei în recesiune. (Profit.ro)

Din Cronica diminetii: Dobânzile medii la care se împrumută statul român pe termen lung au înregistrat în mai o creștere accelerată, de peste 1,2 puncte procentuale față de aprilie, la 7,84% pe an, cel mai ridicat nivel din Europa, reiese din datele Eurostat. (Cursdeguvernare)

4. Inflaţia în Germania a atins în mai un nivel „record” de 7,9%, în ritm anual, alimentată de invazia rusă din Ucraina, care creşte preţul energiei şi alimentelor, potrivit Institutului federal german de statistică. (News.ro)

5. OPEC îşi menţine prognoza conform căreia cererea mondială de petrol va depăşi, anul acesta, nivelurile anterioare pandemiei. (News.ro)

6. Sequoia India și Asia de Sud-Est a lansat două noi fonduri, un fond de $2 miliarde, în stadiu incipient, de tip venture, pentru India și un fond dedicat de $850 de milioane pentru Asia de Sud-Est. (TechCrunch)

7. Comenzile din China pentru echipamentele din alte țări necesare la fabricarea semiconductorilor au crescut cu 58% anul trecut, în ritm anual. Producătorii de semiconductori din SUA spun că firmele chineze plătesc prețuri peste piață. (Bloomberg)

Promo: Din 13 iunie, ProfitNews prezintă poveștile unor companii mari românești listate la Bursa de Valori București, pentru a pune în valoare mediul de afaceri și a inspira comunitatea de antreprenori și investitori. One United Properties, Teilor Holding, Bittnet Group, Sphera Franchise Group, 2Performant și Promateris sunt câteva dintre Poveștile Bursei care vor rula peste vară la ProfitNews TV și pe PrimaPlay.ro.

8. Coinbase, cel mai mare criptoexchange din SUA, intenționează să își reducă numărul de angajați cu ~18%, ceea ce înseamnă aproximativ 1.100 de angajați, „pentru a ne asigura că rămânem sănătoși în timpul acestei recesiuni economice”, după ce compania „a crescut prea repede”. (Link)

9. Guvernul german intenționează să acorde puteri sporite Autorității din domeniul concurenței, pentru ca aceasta să combată înțelegerile între companiile distribuitoare de carburanți, după ce reducerile de taxe introduse în regim de urgență nu au condus la diminuările de prețuri la pompă avute în vedere pentru consumatori. (Profit.ro)

10. Bill Gates a respins proiectele de criptomonede, cum ar fi token-urile nonfungibile, catalogându-le înșelătoare „bazate pe teoria fraierului mai mare”. „Evident, NFT-urile scumpe cu maimuțe vor îmbunătăți enorm lumea”, a spus Gates sarcastic în timp ce vorbea la un eveniment din Berkeley, California. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Amazon vizează o investiție de $1 miliard în India – Cronica de Business
Creştere economică globală de 4,4% în 2021 – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău