OpenAI a întrerupt dezvoltarea noului model de AI Astra, pentru a avea timp să implementeze măsuri eficiente de siguranță – Cronica de Tehnologie
1. Din 14 august, Anthropic va activa auto mode pentru abonamentele Pro, Max și Team de Claude Code. Compania spune că acesta blochează 89% din acțiunile considerate dăunătoare, spre comparație cu moderarea umană, unde procentul se oprește la 13,6%. (Simon Willison’s Weblog)
2. SpaceX va construi anul viitor o capacitate de calcul de cel puțin 6-8GW, dar nu este exclus ca aceasta să ajungă și la 10GW. La $50 de miliarde pe 1GW, costurile companiei cu aceste investiții pot ajunge la $500 de miliarde, o cifră similară cu cea așteptată de la giganți precum Amazon și Google. (SemiAnalysis)
3. Recenta reorganizare de la vârful diviziei de inteligență artificială din cadrul Google ar putea semnala o schimbare a priorităților în acest domeniu pentru gigantul american. În loc să se mai concentreze pe dezvoltarea modelelor flagship de AI, Google pare să pună mai mult accent pe construirea infrastructurii necesare AI-ului, pe care o vede drept o mai mare oportunitate economică. (Asimov’s Addendum)
4. Pentru centrele de date pe care le construiește în Texas, Amazon investește într-o centrală de mari dimensiuni pe gaz, care este așteptată să devină cel mai mare poluator din Statele Unite. Aceasta are permisiunea oficială de a emite 33 de milioane de tone de dioxid de carbon pe an, mai mult decât orice altă centrală din țară. (NY Times)
5. OpenAI a întrerupt dezvoltarea noului model de AI Astra, pentru a avea timp să implementeze măsuri eficiente de siguranță. Compania spune că Astra este deja capabil să identifice și să profite de vulnerabilitățile software în mod autonom și precizează că acesta nu a fost parte a atacurilor asupra Hugging Face. (Profit.ro)
6. ByteDance lucrează la un model de inteligență artificială masiv, menit să concureze cu cele mai avansate modele ale companiilor americane. Acesta ar urma să aibă până la 10 mii de miliarde de parametri, peste cei 8 mii de miliarde de parametri folosiți de Mythos 5. (FT)
7. Anthropic anunță îmbunătățiri pentru Fable 5, punctual pe sarcinile de biologie. Compania promite că acestea au menirea de a scădea substanțial numărul alarmelor false și de a reduce cu aproximativ 85% situațiile în care sarcinile legate de biologie sunt transferate unui model mai puțin capabil. (Anthropic)
8. Microsoft elimină suportul pentru extensiile de Edge compatibile cu standardul Manifest V2, ceea ce va face ca extensii precum uBlock Origin să nu mai funcționeze. Browser-ul Edge calcă, astfel, pe urmele Chrome, ambele fiind bazate pe motorul Chromium. Microsoft spune că există doar 58 de extensii cât de cât folosite care vor fi afectate de această schimbare. (The Verge)
9. Experții în securitate cibernetică susțin că și modelul Kimi K3, dezvoltat de chinezii de la Moonshot AI, a ieșit din zona limitată în care era testat. Dar, spre deosebire de modelele americane, nu există indicii că Kimi K3 ar fi atacat vreo rețea. (Profit.ro)
10. Comercianții online își optimizează site-urile pentru ca acestea să apară în răspunsurile date de chatboți la întrebările utilizatorilor. Aceștia însă vor ca tranzacțiile să se realizeze doar pe propriul site, pentru a păstra datele clienților. Tranzacțiile direcționate de chatboți sunt așteptate să ajungă anul acesta la $8 miliarde. (Reuters)
