OpenAI discută despre o rundă de investiții la o evaluare între $80 și $90 de miliarde – Cronică de Tehnologie

1. OpenAI discută despre o posibilă vânzare de acțiuni cu investitorii, care i-ar putea crește valoarea undeva între $80 și $90 de miliarde. Compania, deținută de Microsoft în proporție de 49%, se așteaptă să înregistreze venituri de peste $1 miliard anul acesta și de mai multe miliarde anul viitor. (WSJ)

2. Eddy Cue a mărturisit în procesul în care este judecat Google că acesta reprezenta singura opțiune viabilă la momentul în care Apple a ales motorul de căutare implicit pentru Safari. Cea mai mare parte a mărturiei vicepreședintelui Apple s-a derulat cu ușile închise, la fel ca mare parte din proces, după ce companiile implicate au insistat pentru protejarea confidențialității informațiilor. (HotNews)

3. Germania nu are suficientă energie electrică verde pentru a produce combustibilii sintetici necesari decarbonizării aviației, spune directorul general de la Lufthansa, Carsten Spohr. Acesta estimează că pentru producerea combustibilului necesar companiei pe care o conduce ar fi nevoie de cam jumătate din întreaga electricitate a țării. (Bloomberg)

4. FTC și procurorii a 17 state americane au dat Amazon în judecată, pe care-l acuză că s-a folosit de monopol pentru a ține prețurile sus, a bloca comercianții în cadrul platformei și a face rău competitorilor. Amazon se apără spunând că, în fapt, a creat o ofertă mai mare, prețuri mai mici și a redus timpii pentru livrări. (News.ro)

5. FTC vrea să reinstaureze principiul neutralității internetului, după ce acesta a fost dat la o parte de administrația anterioară. Pentru că internetul „este o necesitate, nu un lux”, autoritatea americană urmează să impună, din nou, companiilor de comunicații să trateze pe toată lumea în mod egal. (TechCrunch)

6. Google Messages a ajuns la 5 miliarde de instalări. În 2020, când încă se numea Android Messages, aplicația trecea de 1 miliard de instalări. Între timp, Google a impus-o ca aplicație implicită pe majoritatea smartphone-urilor cu Android. (9to5Google)

7. X (fostă Twitter) este platforma socială cu cel mai mare procent de informații false în prima jumătate a acestui an, urmată de Facebook, conform unui raport publicat de Uniunea Europeană. „Trebuie să vă conformați legii. Vă vom urmări” a transmis comisarul european Věra Jourová, care a avut o referire directă și la Elon Musk. (The Guardian)

8. Ultimul mare update pe anul acesta pentru Windows 11 este disponibil prin Automatic Updates. Acesta integrează funcții de AI prin Windows Copilot și îmbunătățește mai multe dintre aplicațiile preinstalate. (News.ro)

9. Apple a lansat macOS Sonoma. Acesta vine cu număr de noutăți, printre care se numără widget-urile interactive pentru desktop, posibilitatea salvării aplicațiilor web în Dock, suportul pentru profiluri în Safari și un mod de gaming care promite să prioritizeze resursele pentru jocuri. (Profit.ro)

10. Aplicația Google Podcasts va fi închisă anul viitor. Gigantul american a decis să mute podcast-urile în YouTube Music, pentru că, oricum, majoritatea utilizatorilor ascultau podcast-urile pe YouTube. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Directorul FBI: TikTok creează preocupări privind securitatea națională a SUA – Cronica de Tehnologie
Peste $615 milioane în USDC și ETH au fost furate din Ronin Network, rețeaua care suportă jocul blockchain Axie Infinity – Cronica de Tehnologie
3 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău