OpenAI negociază cumpărarea Windsurf, un instrument AI de programare – Cronica de Tehnologie

1. La doar câteva zile după GPT-4.1, OpenAI a lansat două noi modele lingvistice. o3 și o4-mini pot vedea și interpreta conținutul imaginilor în procesul de raționare. În acest sens, cele două pot manevra imaginile, le pot roti, le pot mări, pentru a le interpreta cât mai bine. (Profit.ro)

2. OpenAI negociază cumpărarea Windsurf, un instrument AI de programare, pentru aproximativ $3 miliarde. Windsurf era evaluat anul trecut la $1.25 miliarde. (Bloomberg)

3. Startup-urile americane au primit investiții în valoare de $91.5 miliarde în primul trimestru al anului, în creștere cu 116% YoY. Numărul investițiilor a scăzut în ultimul an cu 25%, ceea ce arată că banii s-au concentrat în runde de finanțare mai puține, dar mai valoroase. (The Information)

4. Producătorii auto din Europa fac din ce în ce mai multe afaceri cu companiile chineze, pentru a nu rămâne în urmă în ceea ce privește condusul autonom și software-ul. Asta după ce, în urmă cu 20 de ani, inginerii europeni se amuzau de mașinile chineze care copiau aproape în întregime modelele europene. (FT)

5. TikTok este cea mai mare amenințare pentru Facebook și Instagram din ultimii ani. Declarația a fost făcută de șeful Meta Mark Zuckerberg în procesul în care autoritățile cer separarea Instagram și WhatsApp de restul companiei. (The Hill)

6. Lyft a cumpărat aplicația germană de taxi FreeNow cu €175 de milioane. Tranzacția reprezintă încă un pas în direcția retragerii de pe piața serviciilor de mobilitate a producătorilor germani BMW și Mercedes-Benz. (FT)

7. GeForce RTX 5060 Ti 16GB oferă o performanță cu 15% mai mare decât modelul anterior, inclusiv prin prisma lățimii superioare de bandă aduse de memoria GDDR7. Deocamdată, disponibilitatea și prețul de vânzare rămân necunoscute. (Tom’s Hardware)

8. Copilot Studio oferă acum posibilitatea creării agenților AI care pot interacționa cu site-uri web și aplicații de PC. Printre altele, agenții pot automatiza introducerea datelor, pot efectua cercetări de piață și procesa facturi. (The Verge)

9. xAI lansează „o pânză” pentru chatbot-ul Grok, unde utilizatorii pot crea și modifica documente sau aplicații simple. Facilitatea este disponibilă gratuit pe grok.com pentru toți utilizatorii. (TechCrunch)

10. China încearcă să stabilească o regulă pentru gestionarea criptomonedelor confiscate. Autoritățile din această țară dețin în jur de 15.000 de monede Bitcoin, care valorau la finele anului trecut $1.4 miliarde. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
O serie de update-uri de BGP (Border Gateway Protocol) ar sta la originea incidentului de luni seara, când serviciile Facebook/Instagram/WhatsApp, au fost indisponibile pentru aproximativ 6 ore – Cronica de Tehnologie
Peste 200 de cărți electronice care-l au printre autori pe ChatGPT sunt listate în prezent în Kindle Store – Cronica de Tehnologie