Parchetul General: Drona doborâtă vineri de armata română era tip Shahed – Cronica dimineții

1. NATO a anunțat oficial că se află în strânsă legătură cu autorităţile române, după ce o dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian naţional, într-o operaţiune realizată sub comanda şi controlul Alianţei. Oficialii NATO precizează că ameninţarea a fost identificată prompt şi înlăturată, într-un efort multinaţional care arată ”că NATO este pregătită şi capabilă să reacţioneze la orice potenţiale ameninţări aeriene, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a apăra teritoriul nostru şi a ne proteja populaţia”. (News.ro)

2. Drona doborâtă vineri de armata română era tip Shahed, a anunțat Parchetul General într-un comunicat. Rusia folosește pe scară largă aceste drone în Ucraina. (Economica)

3. Echipele din teren ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au identificat, vineri seară, perimetrele în care s-au prăbușit componentele dronei doborâte în cursul dimineții de o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române. În urma impactului la sol nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale. (Libertatea)

4. Criza de personal din secțiile de terapie intensivă neonatală continuă să pună în pericol viața nou-născuților, avertizează șeful Secției ATI Neonatală de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, Cătălin Cîrstoveanu. Deși Guvernul a aprobat deblocarea a 22 de posturi de asistenți medicali pentru spital, medicul susține că măsura nu rezolvă problema de fond și afirmă că, în lipsa unei reforme a sistemului, „vor mai muri copii”. (Cotidianul)

5. În contextul în care un raport publicat la nivel european arată că modele de Inteligenţă Artificială pot spori atacurile cibernetice, BNR le recomandă românilor să păstreze rezerve de cash. „Pe lângă rolul important pe care numerarul îl are în circumstanțe normale, acesta se poate dovedi relevant în situații de criză, mai ales având în vedere intensificarea riscului cibernetic pe fondul evoluțiilor geopolitice”, transmite BNR. Instituţia mai precizează că, în 2024, numerarul în circulație ajunsese la 120,3 miliarde lei, iar gradul său de disponibilitate era de 98 la sută. (A3)

Din Cronica Sportivă: FC Argeș a câștigat pe teren propriu, cu 1-0, contra celor de la Petrolul Ploiești, în etapa a doua din Superliga. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
UTA Arad a remizat acasă, scor 2-2, cu Oțelul Galați, în primul meci al etapei a doua din Superliga. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. În contextul în care România este în topul țărilor afectate de interdicția UE privind invertoarele chinezești, premierul demis și interimar Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Energiei, a decis înființarea unui Comitet interinstituțional care are ca obiectiv ″realizarea unei evaluări integrate privind impactul investițiilor în domeniul energiei regenerabile asupra securității energetice, rezilienței infrastructurilor critice, dependențelor tehnologice și obiectivelor României și ale Uniunii Europene în materia securității economice, precum și formularea unor recomandări de politici publice în acest domeniu″. (Profit.ro)

7. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina dispune deja de drone cu o rază de acțiune de peste 3.000 km, va avea modele capabile să zboare 4.000 km până la sfârșitul acestui an, iar în 2027 urmărește dezvoltarea unor drone cu autonomie de 5.000-10.000 km. Declarațiile au fost făcute în contextul extinderii cooperării cu SUA pentru producția de drone. (Link)

8. Doi matematicieni chinezi au câștigat în premieră cea mai prestigioasă distincție din matematică, Medalia Fields, alături de americanul John Pardon și canadianul Jacob Tsimerman. Hong Wang și Yu Deng au fost recompensați pentru rezolvarea unor probleme care i-au provocat pe matematicieni timp de peste un secol. Hong Wang, în vârstă de 35 de ani, este doar a treia femeie din istorie care primește această distincție, considerată echivalentul Premiului Nobel pentru matematică. (BBC)

9. SUA au înregistrat mai multe cazuri de rujeolă în 2026 decât în ​​orice alt an de când boala a fost declarată eliminată în 2000. Vineri, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a anunțat că au fost confirmate 2.318 de cazuri de rujeolă până în prezent, în acest an. Numărul de cazuri a depășit recordul stabilit anul trecut, când rujeola a infectat peste 2.200 de americani și a ucis doi copii nevaccinați. În Statele Unite au fost raportate mai multe cazuri de rujeolă în ultimii doi ani decât în ​​toți anii din perioada 2000-2024 la un loc. (NYTimes)

10. Mai mulți oficiali de rang înalt ai administrației fostului președinte american Joe Biden au fost șocați de amploarea și intensitatea operațiunilor militare israeliene din Fâșia Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, relatează The New Yorker. Potrivit unei investigații semnate de jurnalistul David Kirkpatrick, un oficial al Departamentului de Stat a declarat că membri administrației se întrebau: “Eram șocați de cât de agresivă și letală era operațiunea și ne întrebam: Ce naiba fac?”. Articolul susține că, în pofida îngrijorărilor exprimate în privat cu privire la numărul mare de victime civile și amploarea distrugerilor din Gaza, administrația Biden a continuat să ofere sprijin militar și diplomatic Israelului, pe fondul unor dezbateri interne privind modul de gestionare a conflictului. Investigația se bazează pe interviuri cu foști oficiali americani implicați în politica externă și de securitate. (NewYorker)

Fotografia dimineții – Un înotător privește fumul generat de incendiile forestiere din nordul provinciei Ontario, care învăluie orizontul orașului Toronto. Steve Russell / Toronto Star / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Proiect de lege, semnat de aproape 100 de parlamentari, pentru folosirea canabisului în scop medicinal – Cronica dimineții
ANRE: Patru furnizori de energie electrică au manipulat piața fiind amendați cu peste €200 milioane – Cronica dimineții