Patru milioane de locuri de muncă sunt amenințate de AI în Coreea de Sud, în următorii 20 de ani – Cronica de Tehnologie

1. Patru milioane de locuri de muncă sunt amenințate de AI în Coreea de Sud în următoarele două decade, conform unui studiu publicat de Banca Centrală. Cele mai vulnerabile locuri de muncă sunt ale angajaților cu studii avansate și cu venituri mai mari, AI-ul având potențialul de a realiza mai ușor parte a muncii intelectuale. (Bloomberg)

2. Meta și TikTok fac apel împotriva deciziei Uniunii Europene de a le desemna platformele sociale drept gatekeepers. Obiecțiile Meta sunt legate de Messenger și Marketplace. (FT)

3. Huawei și China Mobile pretind că au construit cea mai rapidă rețea de internet din lume, care oferă o lățime stabilă de bandă de 1,2Tbps. Rețeaua are o lungime de 3.000 de kilometri și leagă Beijing de sudul țării. (Bloomberg)

4. Microsoft își rebranduiește instrumentele de AI. Astfel, Bing Chat devine Copilot, iar Bing Chat Enterprise este, acum, Copilot Pro. Acesta din urmă va fi inclus în anumite abonamente Microsoft 365, dar va putea fi contractat și separat, plătind un abonament de $5 pe lună. (News.ro)

5. Microsoft a prezentat primele cipuri pentru AI și cloud dezvoltate intern. Maia 100 va fi la dispoziția programelor de AI ale clienților Azure, în vreme ce Cobalt este un cip pentru servere, care va fi lansat anul viitor. (Bloomberg)

6. Apple extinde cu un an disponibilitatea gratuită pentru iPhone 14 a serviciului Emergency SOS via satellite. Această prelungire va face ca perioada gratuită să se termine în septembrie 2025 atât pentru iPhone 14, cât și pentru iPhone 15. (Profit.ro)

7. Intel a reparat un bug de care sufereau toate procesoarele companiei lansate în ultimii ani. Bug-ul afecta în mod special furnizorii de servicii cloud, deoarece permitea rularea de cod în mașinile virtuale și blocarea hipervizorilor. (Ars Technica)

8. Sundar Pichai a mărturisit în procesul cu Epic că Google a plătit Apple „mult peste” $10 miliarde anul trecut, confirmând că Apple primește 36% din veniturile reclamelor afișate în Safari. A fost a doua oară în două săptămâni când șeful Google a trebuit să depună mărturie într-un proces în care compania pe care o conduce este acuzată. (NY Times)

9. Japonia vrea să impună o taxă de consum pentru conținutul vândut de dezvoltatorii străini, vizând magazinele de aplicații precum cele deținute de Apple și Google. Piața locală de aplicații este așteptată să ajungă anul acesta la $29.2 miliarde, în creștere cu 50% față de 2018. (Nikkei)

10. YouTube anunță noi facilități pentru abonații Premium. Cel mai notabil este modul 1080p Enhanced, care va putea fi folosit de toți abonații, după disponibilitatea limitată de până acum. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
353,6 milioane de smartphone-uri au fost vândute în Q3 – Cronica de Tehnologie
Apple a prezentat două noi laptopuri MacBook Pro și un nou iMac – Cronica de Tehnologie
3 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău