Peste 150.000 de firme vor pierde regimul de microîntreprindere – Cronica dimineții

1. Peste 150.000 de firme vor pierde regimul de microîntreprindere. Măsurile introduse de Guvern, pe finalul anului trecut, pentru restricționarea regimului microîntreprinderilor sunt așteptate să genereze în acest an o scădere de circa 33% a numărului de firme care aplică acest regim de impozitare, urmând să se ajungă astfel doar la aproximativ 300.000 de microîntreprinderi funcționale, relevă estimări oficiale. (Profit.ro)

2. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că, pe noua lege a pensiilor, un român care a muncit pe salariul minim pe economie, 35 de ani, va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, undeva la 1900 de lei, datorită punctelor de stabilitate. (News.ro)

3. Unul din patru angajați din România e bugetar, a calculat Consiliul Fiscal, iar 53% din cheltuielile statului au fost în 2023 cu personalul și cu asistența socială. (EuropaLibera)

4. După o creștere de 2,3% a valorii importurilor și de 2,5% a valorii exporturilor, România a ajuns anul trecut la un deficit comercial cu produse agroalimentare de 1,29 de miliarde de euro, cu 7,7 milioane de euro mai mult decât în anul precedent, potrivit Institutului Național de Statistică. (Economica)

5. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în acest moment, municipalitatea se află într-un blocaj din punct de vedere al adoptării bugetului pentru acest an, salariile angajaţilor fiind plătite „cu chiu cu vai”, fără a plăti și taxele aferente. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Atletico Madrid, la care este legitimat Horaţiu Moldovan, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, trecând în optimi de Inter Milano, în urma loviturilor de departajare. Ibericii au avut 2-1 după 120 de minute, însă au cedat în tur, 1-0.

6. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat că SUA are ”cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis”, în contextul în care acesta şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO. (News.ro)

7. Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord pentru a adăuga 5 miliarde de euro la ajutorul pentru finanţarea cumpărării de arme pentru Ucraina, ca parte a unei revizuiri a unui fond de asistenţă gestionat de UE, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. (Digi24)

8. În Marea Britanie, transferurile bancare ar putea dura până la patru zile, ca parte a unei noi legislații de combatere a fraudei. Băncile, care în prezent au un termen de 24 de ore pentru a procesa plăți, vor avea încă 72 de ore pentru a investiga orice potențial comportament fraudulos atunci când banii sunt transferați. (TheIndependent)

9. In ianuarie, SUA au purtat discuții secrete cu Iranul, în încercarea de a convinge Teheranul să-și folosească influența asupra rebelilor Houthi din Yemen pentru a pune capăt atacurilor asupra navelor din Marea Roșie. Negocierile indirecte, în timpul cărora Washington și-a exprimat și îngrijorarea cu privire la extinderea programului nuclear al Iranului, au avut loc în Oman și au fost primele între cele doua state, în ultimele 10 luni. (FT)

10. Un tanc israelian l-a ucis pe reporterul Reuters Issam Abdallah, în Liban, trăgând două obuze de 120 mm asupra unui grup de „jurnaliști clar identificabili”, încălcând astfel dreptul internațional, a constatat o anchetă ONU privind incidentul din 13 octombrie. (Hotnews)

Fotografia dimineții este fotografia câștigătoare la Sony World Photography, categoria “Natural world and wildlife”. Ian Ford:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Jack Ma se retrage
Donald Trump: “Avem o relație foarte bună cu România, mai bună ca oricând” – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău