Pixel 10 Pro Fold, de la Google, este primul smartphone pliabil cu certificare IP68 pentru rezistență sporită la apă și praf – Cronica de Tehnologie
1. Pixel 10 Pro Fold (de la $1,800) este primul smartphone pliabil cu certificare IP68 pentru rezistență sporită la apă și praf. Noul pliabil Google, care va fi disponibil din 9 octombrie, are și o nouă balama, despre care compania spune că oferă o mai bună protecție la căzături. (News.ro)
2. Noua serie Pixel 10, care mai este compusă din modelele Pixel 10 (de la 4.500 de lei), Pixel 10 Pro (de la 5.500 de lei) și Pixel 10 Pro XL (de la 6.500 de lei), are la bază un cip Tensor G5 de 3 nm, construit de TSMC. Acestea dispun de ecrane mai luminoase și baterii mai mari, cu suport pentru încărcarea wireless Qi2. (Profit.ro)
3. Guvernul american vrea participații la companiile care au beneficiat de fonduri prin CHIPS Act pentru a-și construi fabrici. Dincolo de Intel, unde administrația Trump urmărește o cotă de 10%, mai sunt vizate companii precum Micron, TSMC și Samsung. (Reuters)
4. Șeful Microsoft AI Mustafa Suleyman spune că inteligența artificială aparent conștientă poate deveni realitate. Acesta crede, însă, că dezvoltatorii nu ar trebui să creeze AI-ul precum o persoană digitală, ci ca un instrument în slujba oamenilor. (Mustafa Suleyman)
5. Oracle va încasa zeci de miliarde de dolari, fiind unul din beneficiarii nevoii acute de centre de date a companiilor de AI. OpenAI, xAI și Nvidia se numără printre cei mai importanți clienți ai companiei, care, printre altele, va cheltui $1 miliard pe an doar pentru a asigura energia necesară unei megastructuri pe gaz din vestul Texasului. (Bloomberg)
6. Iulie a fost prima lună în care OpenAI a încasat peste $1 miliard. Directorul financiar al companiei se plânge însă de provocarea pe care o reprezintă asigurarea unei puteri de calcul suficiente pentru funcționarea AI-ului. (CNBC)
7. Google Photos va permite utilizatorilor să-și editeze fotografiile pe bază de comenzi vocale. Funcționalitatea va fi însă disponibilă doar pe smartphone-urile Pixel 10 și numai în Statele Unite. (TechCrunch)
8. Gemini va lua locul Google Assistant pe dispozitivele Nest. Gigantul american a anunțat în acest sens Gemini for Home, care va fi disponibil în ultima parte a anului și va permite controlarea mai multor aspecte, inclusiv lumina și muzica, prin comenzi vocale. (The Verge)
9. Tensor G5, chipset-ul care stă la baza noii serii de smartphone-uri Pixel 10, aduce un spor de performanță mediu de 34% și de 60% în cazul TPU-ului folosit de AI. Acesta este compus dintr-un nucleu de mare performanță, cinci nuclee de performanță medie și două nuclee pentru eficiență energetică. (9to5Google)
10. Pixel Watch 4 (de la 2.000 / 2.250 de lei, în funcție de versiune) are un nou ecran curbat și comunicare de urgență prin satelit fără costuri suplimentare, dar cu disponibilitate limitată. Ecranul și bateria noilor smartwatch-uri, care promit o autonomie de până la 40 de ore, pot fi acum înlocuite. (Profit.ro)