PNL a anunţat că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament – Cronica serii
1. Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea”, va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele, conform unui proiect de lege promulgat de șeful statului. (Profit.ro)
2. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că va continua să lucreze la formarea unei majorităţi care să excludă voturile extremiste, el precizând că în acest moment, vorbim mai degrabă de o minoritate de blocaj, care ţine România ostatică iar Ilie Bolojan, PNL şi USR se agaţă în continuare de putere. (News.ro)
3. PNL a anunţat, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament. Liberalii susțin organizarea unei sesiuni extraordinare, săptămâna viitoare, pentru adoptarea celor şase legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liberalii îi răspund şi liderului PSD Sorin Grindeanu, care a anunţat că PSD lucrează la mai multe amendamente, împreună cu sindicatele, arătând că amendamentele care nu respectă cerinţele convenite cu Comisia Europeană pun în pericol banii europeni. (News.ro)
4. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că peste 11.100 de dosare de finanțare au fost depuse în prima oră de la debutul sesiunii 2026 a programului Rabla destinată persoanelor fizice. (Profit.ro)
5. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut luni conducerii STB să declare insolvența companiei, după ce a prezentat o situație financiară pe care a descris-o drept dezastruoasă. Edilul spune că datoriile și penalitățile acumulate pun presiune uriașă pe bugetul Bucureștiului și pot duce la blocarea transportului public. (Cotidianul)
Din Cronica de Tehnologie: Compania chineză BrainCo a prezentat ceea ce numește prima platformă integrată din lume de tip brain-to-robot. Brain-Controlled Robot AI Platform permite oamenilor să controleze de la distanță un robot, folosind o cască cu electroencefalogramă, care interpretează semnalele cerebrale și le transpune în comenzi. (SCMP)
6. Datoria sectorului corporativ nefinanciar din România a ajuns la 27,5% din PIB în 2025, cel mai redus nivel din Europa Centrală și de Est și mai puțin de jumătate din media Uniunii Europene, arată datele publicate de Eurostat. Mai mult, ponderea a scăzut cu 23 de puncte procentuale din PIB în ultimii 15 ani. Așa numita datorie coprorativă măsoară împrumuturile bancare și titlurile de creanță emise de companii nefinanciare, raportate la produsul intern brut. Metodologia exclude băncile și instituțiile financiare, precum și creditele acordate între firme din aceeași țară. (Cdg)
7. Noul lider al Partidului Laburist britanic Andy Burnham a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea, care i-a cerut să formeze un Guvern, a anunţat într-un scurt comunicat Palatul Buckingham.
8. Comisia Europeană a sfătuit luni guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităţilor companiilor de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul, transmite Reuters. Decizia vine pe fondul presiunilor autorităţilor SUA ca blocul comunitar să revizuiască aceste reglementări. (Economica)
9. Statele Unite intenționează să suplimenteze efectivele militare din Orientul Mijlociu cu avioane de vânătoare F-15 și F-35 de la bazele din Europa, precum și cu o aeronavă cisternă pentru realimentare în aer, conform unui oficial american. (Hotnews)
10. Protestele față de decizia președintelui Volodimir Zelenski de a-l demite pe ministrul Apărării, Mihailo Fedorov, au continuat la Kiev. Organizatorii manifestațiilor i-au dat șefului statului termen până vineri să accepte cele două revendicări ale protestatarilor: repunerea lui Fedorov în funcția de ministru al Apărării și demiterea comandantului-șef al armatei, Oleksandr Sîrski. În paralel, o decizie privind viitorul lui Sîrski este așteptată în zilele următoare. (Digi24)
