PNL şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale – Cronica dimineții

1. Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie. PNL şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale. (News.ro)

2. Ministerul Finanţelor lucrează la o aplicaţie simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi, pe care o va lansa la începutul lunii martie, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. (G4Media)

3. O rezoluție propusă de premierul israelian Benjamin Netanyahu împotriva oricărei „recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian” a fost votată miercuri cu o majoritate covârșitoare de Parlament. (Libertatea)

4. Premierul olandez Mark Rutte şi-a asigurat sprijinul a două treimi din ţările membre NATO pentru a conduce alianţa militară începând din cursul acestui an, au declarat oficiali de rang înalt din Alianţa Nord-Atlantică. Rutte, care este singurul nume propus de cele 31 de guverne membre ale alianţei, trebuie să obţină sprijinul tuturor ţărilor pentru a fi ales. (News.ro)

Știrea Hope.ro – Oamenii de știință sunt pe punctul de a sparge bariera hemato-encefalică din jurul creierului, care are rolul nativ de a proteja „centrul de control” al organismului uman de toxine și patogeni.

5. Consumul de gaze naturale în Europa (UE + Marea Britanie, Norvegia și Turcia) a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 10 ani. Cu toate acestea, continentul rămâne un mare importator de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc. (Profit.ro)

6. Acțiunile Nvidia au crescut miercuri seara, după ce cea mai valoroasă companie de cipuri din lume a raportat venituri trimestriale în creștere cu 265% și a proiectat vânzări și mai mari, generate de investițiile în inteligența artificială. Veniturile au fost de $22,1 miliarde, depășind cu mult așteptările Wall Street-ului, de $20,4 miliarde. Nvidia se așteaptă ca veniturile pentru trimestrul curent să fie de $24 de miliarde. (FT)

7. Indicele Nikkei 225 al bursei din Japonia a atins un record al tuturor timpurilor, depășind nivelul înregistrat în 1989. (Bloomberg)

8. Trupele ruse încearcă, după ce au ocupat oraşul Avdiivka, să înainteze către alte redute ale armatei ucrainene şi îşi intensifică acţiunile ofensive în regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce trupele ucrainene se simt copleşite de armata rusă mai numeroasă şi mai bine echipată. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Echipa feminină de tenis de masă a României a acces în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Busan, după ce a trecut de Egipt, 3-0. Performanţa aduce calificarea la Jocurile Olimpice.

9. Majoritatea companiilor din Marea Britanie care au luat parte la cel mai mare studiu din lume de patru zile pe săptămână de lucru au permanentizat programul. Dintre cele 61 de companii care au participat la un pilot de șase luni din Regatul Unit, în 2022, 54 (89%) încă operează cu un program de patru zile lucrătoare, iar 31 (51%) au permanentizat schimbarea. (TheGuardian)

10. Astronomii au identificat o gaură neagră supermasivă care absoarbe echivalentul unui Soare pe zi, în inima celui mai luminos quasar observat vreodată, conform unui studiu publicat în revista Nature. Are o masă de 17 miliarde de sori şi emite o lumină echivalentă cu cea a peste 500 de miliarde de sori. (G4Media)

Fotografia dimineții – Felul în care ultimul produs AI de la Google, Gemini, portretizează vikingii:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Fiscul cere tinerilor căsătoriți detalii despre fotografii și muzicienii care au prestat la nuntă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău